ICCJ. Decizia nr. 3221/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3221/2012
Dosar nr. 1546/46/2010
Şedinţa publică de la 26 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 759/90/2009, contestatorul G.A. a chemat în judecată pe intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 45310 din 27 octombrie 2008 şi Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2009, acte administrative emise de intimată, cu consecinţa exonerării de la plata sumelor dispuse în sarcina sa.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, prin Decizia nr. 45310 din 27 octombrie 2008 emisă de intimată s-a antrenat răspunderea sa solidară cu debitoarea SC „C." SRL, declarată insolvabilă pentru suma de 2.890.719 RON, reţinându-se că, în calitate de administrator, îi revine răspunderea pentru organizarea cu rea-credinţă a evidenţei contabile până la data de 1 mai 2007; i s-a imputat că a înstrăinat active fără documente justificative, având drept consecinţă decapitalizarea societăţii şi crearea stării de insolvabilitate a debitoarei.
S-a apreciat de către intimată că sunt aplicabile prevederile pct. 1.2.1 lit. d) din O.M.F. nr. 560/2005, date în aplicarea dispoziţiilor art. 27 pct. l lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamantul.
În motivarea contestaţiei a arătat că, decizia atacată nu conţine motivele de fapt care au stat la baza stabilirii în sarcina sa a sumei de 2.890.719 RON, sumă compusă din TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii, venituri din amenzi, dobânzi şi penalităţi, sume despre care nu ştie cum au fost stabilite.
Faţă de această situaţie, a înţeles să invoce excepţia lipsei calităţii de debitor, în condiţiile în care, sumele stabilite în sarcina sa şi implicit ale fostei sale societăţi îi sunt total necunoscute, el neavând nici o calitate în societatea respectivă încă din data de 1 august 2007.
Contestaţia a fost respinsă prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2009, cu aceeaşi motivare în fapt şi în drept, considerându-se de către pârâtă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 2/2003.
Prin întâmpinarea de la filele 15 - 17 dosar, intimata a solicitat suspendarea soluţionării cererii de chemare în judecată conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că, prin Sentinţa nr. 1259 din 30 octombrie 2008, a fost admisă cererea formulată de MKB R.B. SA şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC „C." SRL Vlădeşti, fiind numit administrator judiciar N. NS SPRL, iar prin Sentinţa nr. 141 din 29 ianuarie 2009, s-a trecut la faliment.
Totodată, intimata a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant de a formula contestaţie împotriva Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2009, emisă către intimată, având în vedere că, potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare.
Prin Sentinţa nr. 1132/CAF din 15 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă acţiunea formulată de contestator, s-a dispus anularea actelor contestate şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată pentru P.D. şi B.C.C.
Împotriva acestei soluţii a fost formulat recurs, în termen legal, de către pârâta D.G.F.P. Argeş, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1649/R-CONT din 24 noiembrie 2010, a fost admis recursul formulat de D.G.F.P. Vâlcea, s-a casat sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti, în primă instanţă.
Prin Sentinţa nr. 263/F-CONT din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată în baza Legii contenciosului administrativ de către contestatorul G.A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, chemaţi în garanţie fiind B.C.C. şi P.D.
A dispus anularea Deciziilor nr. 45310 din 27 octombrie 2008 şi nr. 1 din 12 ianuarie 2009.
A respins cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 45310 din 27 octombrie 2008, s-a dispus antrenarea răspunderii reclamantului în solidar cu debitoarea SC „C." SRL, declarată insolvabilă, pentru suma de 2.890.719 RON.
Acestuia i se impută crearea stării de insolvabilitate a societăţii, prin aceea că, a înstrăinat active, fără documente justificative, ţinând astfel o evidenţă contabilă greşită până la data de 1 mai 2007, când a predat societatea, cu întreaga sa documentaţie către chematul în garanţie P.D.
A mai reţinut instanţa că din înscrisurile ataşate cauzei, rezultă că, împotriva societăţii debitoare, al cărui administrator a fost reclamantul, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă, prin Sentinţa comercială nr. 1259 din 30 octombrie 2008, rămasă irevocabilă, la solicitarea M.K.P. „R.B."; prin Sentinţa nr. 141 din 29 ianuarie 2009 s-a dispus trecerea debitoarei la procedura falimentului. Pârâta s-a înscris în tabloul definitiv consolidat al creanţelor, cu întreaga sumă consemnată în actul de inspecţie fiscală, după cum rezultă din susţinerile sale prin motivele de recurs.
Prin Sentinţa nr. 2108/C din 24 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acţiunea formulată de către SP „N. N.S." SPRL, lichidatorul societăţii debitoare şi s-a dispus obligarea chemaţilor în garanţie, B.C.C. şi P.D. de a plăti în solidar către creditoare, suma de 441.726 RON.
A apreciat instanţa de fond că, întrucât nu s-a dispus antrenarea răspunderii personale a reclamantului, în procedura de insolvenţă şi dată fiind antrenarea răspunderii personale a administratorilor ce au preluat societatea începând cu data de 2 august 2007, nu se poate susţine de către pârâtă organizarea cu rea-credinţă a evidenţei contabile.
S-a mai constatat că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a reţinut că au fost realizate modernizări la un spaţiu comercial închiriat, fapt ce nu putea produce profit, lucrările de construcţii au fost achitate către SC „C." SRL, nefiind vorba de o lipsă în gestiune, iar mijloacele fixe ce au fost scoase din evidenţa contabilă au fost de fapt casate, datorită vechimii acestora. S-a mai reţinut de asemenea că, plata în numerar s-a realizat pe baza documentelor justificative şi că lipsa efectivă a sumelor nu trebuie să-i fie imputată reclamantului, deoarece a predat gestiunea către chematul în garanţie.
A concluzionat instanţa de fond, în sensul că nu a rezultat din nicio probă vinovăţia reclamantului pentru crearea insolvabilităţii societăţii debitoare, nefiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 27 C. proc. fisc.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, reţinând că antrenarea răspunderii personale a reclamantului a avut loc în cadrul procedurii insolvenţei. În fapt, creanţa înregistrată de către SC „C." SRL în tabloul definitiv al creanţelor, în cuantum de 3.097.103 RON, s-a născut în cea mai mare parte în perioada administrată de către G.A. În acest sens au fost şi obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, obiecţiuni care au fost respinse nejustificat de instanţa de fond;
- instanţa de fond nu a motivat hotărârea atacată prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 27 C. proc. fisc. referitor la răspunderea solidară şi a înscrisurilor depuse şi nu a răspuns la toate cererile şi apărările formulate, respectiv la excepţia calităţii de reprezentant de a formula contestaţie împotriva Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2009 şi la cererea de aplicare a art. 36 din Legea nr. 85/2006.
În drept, recurenta şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 5, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând acele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului G.A., aceasta este nefondată, deoarece Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2009, invocată de recurentă, se referă tocmai la răspunderea solidară a reclamantului împreună cu debitoarea declarată insolvabilă SC „C." SRL.
Motivul de recurs referitor la aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece calitatea de contestator o are, în cauză, o persoană fizică, iar legea menţionată nu este aplicabilă.
Cu privire la fondul cauzei instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, la situaţia de fapt rezultată din probe.
Potrivit textului de lege menţionat „Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia”.
În speţă s-a stabilit că nu este îndeplinită condiţia relei credinţe a administratorului societăţii, sarcina probei revenind în acest sens autorităţii pârâte. Din actele dosarului a rezultat că în cadrul procedurii insolvenţei, deschisă împotriva societăţii debitoare, s-a dispus antrenarea răspunderii personale a administratorilor ce au preluat societatea începând cu 2 august 2007, respectiv B.C.C. şi P.D., iar pârâta s-a înscris în tabloul definitiv consolidat al creanţelor cu întreaga sumă consemnată în actul de inspecţie fiscală. Totodată, s-a mai reţinut că plăţile în numerar efectuate de reclamantul G.A. au avut la bază, conform raportului de expertiză, documente justificative, iar la încheierea funcţiei de administrator reclamantul a predat gestiunea către administratorul ce a preluat societatea la 2 august 2007.
Faţă de considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, împotriva Sentinţei nr. 263/F-CONT din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2730/2012. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3386/2012. Contencios. Conflict de... → |
|---|
