ICCJ. Decizia nr. 3223/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3223/2012
Dosar nr. 9888/2/2012
Şedinţa publică de la 26 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 octombrie 2009 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.P., ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat în esenţă că pârâtul C.P. având gradul de locotenent major şi funcţia de şef al Biroului „T” (cu profil de interceptare a telefoanelor) în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Tulcea, a dispus instalarea mijloacelor de tehnică operativă în vederea interceptării convorbirilor telefonice şi a discuţiilor interioare prin intermediul telefonului, asupra unei persoane semnalată cu intenţii de evaziune din ţară. Este de notorietate faptul că tentativa de trecere a frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetăţenii români ajunşi în străinătate, puteau oferii informaţii despre situaţia economică şi socială a României, destrămând astfel barierele informaţionale controlate de partid. Măsurile aprobate de pârât, cu încălcarea dreptul la viaţă privată prevăzut de Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, au fost puse în aplicare aşa cum rezultă din materialele depuse în probatoriu.
Reclamantul a considerat că sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al Securităţii”.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Hotărârea şi considerentele instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 3411 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul C.P. şi a constatat calitatea de lucrător în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. 2 lit. a) ale O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, definesc noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului ”
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că pârâtul C.P. a avut gradul de locotenent - major şi funcţia de şef al Biroului „T” (cu profil de interceptare a telefoanelor) în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Tulcea (1987), aspect necontestat în cauză.
Astfel, curtea de apel a apreciat îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii.
Din înscrisurile ataşate acţiunii în constatare şi necontestate, rezultă că din poziţia deţinută, pârâtul a desfăşurat activităţi de urmărire informativă a dispus instalarea mijloacelor de tehnică operativă în vederea interceptării convorbirilor telefonice şi a discuţiilor interioare prin intermediul telefonului, asupra obiectivului „L.”, semnalat cu intenţii de evaziune din ţară. în ceea ce priveşte îngrădirea dreptului la viaţă privată, prima instanţă a reţinut că pe baza măsurilor dispuse de către pârât, securitatea a pătruns în anturajul persoanei urmărite prin investigaţiile la domiciliu, prin interceptarea corespondenţei şi nu în ultimul rând prin interceptarea convorbirilor.
Din conţinutul înscrisurilor menţionate anterior, reiese în mod evident că în virtutea funcţiei sale, prin activităţile desfăşurate, pârâtul a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că şi a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită în sensul că, prin acţiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securităţii, pârâtul a adus atingere dreptului la viaţă privată, secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice).
A mai reţinut prima instanţă că O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii a preluat raţiunea actului normativ iniţial - Legea nr. 187/1999: prin art. 3 lit. a)-z) se consacră dreptul la informare cu privire la existenţa sau inexistenta calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul ordonanţei de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate.
Dispoziţiile nu instituie premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, tară existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetăţenilor cu privire la persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice, dacă şi în ce măsură aceştia au suprimat sau îngrădit, prin acţiunile lor, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanţa de judecată in concreto, în raport de situaţia particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acţiuni.
În acest context a conchis curtea de apel că, în cauză apărările pârâtului referitoare la exercitarea atribuţiilor de serviciu nu au relevanţă faţă de scopul explicit al reglementării, întrucât nu se urmăreşte stabilirea unei responsabilităţi, ci aducerea la cunoştinţa publică a activităţilor desfăşurate. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul C.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat următoarele:
1. Instanţa şi-a întemeiat sentinţa pe un act normativ abrogat, respectiv Legea nr. 187/1999, din această perspectivă, hotărârea atacată fiind nulă absolut.
2. Sentinţa atacată nu este motivată corespunzător dispoziţiilor imperative instituite de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. (art. 304 punctul 7 C. proc. civ.).
Astfel, se arată că instanţa de fond a omis să arate explicit motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile şi apărările pârâtului, motivarea fiind neclară, confuză şi iraţională.
Afirmă recurentul-pârât că lipsa motivării hotărârii este sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ., în acest sens fiind atât doctrina cât şi practica judiciară.
Mai susţine recurentul că nemotivarea hotărârii conduce şi la încălcarea principiului legalităţii şi pe cel al imparţialităţii, principii ridicate la rang constituţional prin art. 124 din Constituţia României.
3. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 punctul 9 C. proc. civ.).
În cadrul acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susţine că instanţa a dat o interpretare greşită înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată.
De asemenea, se arată că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G nr. 24/2008, motivând generic faptul că acţiunile pârâtului au avut drept consecinţă suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. în realitate, afirmă recurentul, a desfăşurat activităţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea ordinelor de serviciu şi a cadrului legal în vigoare, nefiind dovedit vreun abuz din partea sa.
Mai arată recurentul că instanţa de fond a ignorat faptul că activitatea persoanei vizate - trecerea frauduloasă a frontierei - era încriminată de legislaţia în vigoare la momentul respectiv, ca şi în prezent, limitarea exercitării unor drepturi fiind permisă, în anumite condiţii şi în prevederile C.E.D.O.
Hotărârea şi considerentele instanţei de recurs
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
1. În ceea ce priveşte prima critică dezvoltată de recurentul-pârât, referitoare la întemeierea hotărârii pronunţate pe un act normativ abrogat, Înalta Curte constată că aceasta nu are suport în considerentele instanţei de fond.
Astfel, din conţinutul motivării, rezultă, fără echivoc faptul că judecătorul fondului a invocat Legea nr. 187/1999 doar din perspectivă istorică, arătând că a fost prima lege care a reglementat înfiinţarea şi scopul C.N.S.A.S.
Se constată că pretenţiile deduse judecăţii au fost analizate prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, act normativ invocat ca temei de drept al acţiunii de către reclamant, în vigoare la momentul sesizării instanţei.
2. În ceea ce priveşte critica nemotivării hotărârii atacate, Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dezvoltat raţionamentul juridic pe care şi-a întemeiat soluţia, atât în fapt, cât şi în drept, astfel încât, prin prisma exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nu se poate reţine o nemotivare a hotărârii în sensul ipotezei textului prevăzut de punctul 7 al art. 304 din acelaşi cod.
Astfel, după ce a reţinut situaţia de fapt, astfel cum a rezultat din actele dosarului, analizând conţinutul înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, temei de drept al acţiunii în constatare, astfel încât susţinerea recurentului privind nemotivarea hotărârii nu poate fi reţinută.
De altfel, recurentul-pârât nu a depus la dosar nicio probă în dovedirea apărărilor sale, acestea reprezentând simple susţineri, pe care instanţa le-a înlăturat motivat prin prisma raţiunii adoptării O.U.G. nr. 24/2008.
Prin urmare şi această critică dezvoltată prin cererea de recurs este nefondată.
3.A treilea motiv de recurs invocat de recurentul-pârât C.P. este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., afirmându-se că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi cu interpretarea greşită a înscrisurilor depuse la dosar.
Înalta Curte reţine că sunt aplicabile speţei prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora, prin „lucrător al Securităţii” se înţelege „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Rezultă din textul legal citat, că două sunt condiţiile prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată fi considerată „lucrător al Securităţii”: calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, şi desfăşurarea de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, nefiind contestat nici de către pârât, acesta a avut, în perioada prevăzută de lege, calitatea de ofiţer al Securităţii, prima condiţie legală fiind, deci, îndeplinită.
Pentru a fi întrunită cea de-a doua condiţie este necesar, conform prevederilor legale, ca persoana respectivă, având calitatea mai sus stabilită, să fi „desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer de Securitate - şef Birou T.O. a aprobat, sub semnătură olografa, Raportul cu propunere de instalare a mijloacelor T.O. din data de 25 iulie 1987, în vederea interceptării convorbirilor telefonice şi a discuţiilor interioare prin intermediul telefonului la obiectivul „Leon” semnalat că face pregătiri să plece din ţară în mod fraudulos.
De asemenea, în cadrul verificării persoanei urmărite, pârâtul a propus un plan de măsuri, aprobat de şefii ierarhici (fila 16 dosar fond) constând, printre altele, în introducerea urgentă a mijloacelor T.O. complexe la domiciliului lui; identificarea a 1-2 surse din legătura personală, care să aibă posibilităţi de informare pe lângă obiectiv; va fi semnalat la Biroul paşapoarte pentru a nu i se elibera paşaport individual sau colectiv care să-i permită ieşirea din ţară.
Măsurile operative privind persoana urmărită au fost puse în aplicare, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (filele 21-93 dosar fond).
Or, semnarea de către recurentul-pârât a acestor documente, care conţin măsuri contrare dreptului la viaţă privată, secretului corespondenţei, dreptului la liberă exprimare şi la libertatea opiniei şi dreptului la libera circulaţie, reprezintă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, desfăşurarea unei „activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanţa de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P., împotriva Sentinţei civile nr. 3411 din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3872/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2671/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
