ICCJ. Decizia nr. 2671/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2671/2012
Dosar nr. 338/36/2009
Şedinţa publică de la 30 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. 338/36/2009 la Curtea de Apel Constanţa, petentul G.A., în contradictoriu cu intimatul - C.N.C.D., a solicitat anularea Hotărârii nr. 800 din 04 decembrie 2008 a C.N.C.D., cu consecinţa exonerării de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 4.000 lei. Totodată, a solicitat obligarea intimatului C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că prin petiţia înregistrată la C.N.C.D. sub nr. 10355 din 04 august 2008, petenta M.D. a solicitat constatarea unei fapte de discriminare, constând în injuriile aduse acesteia şi clienţilor barului său cu privire la presupusa orientare sexuală a acestora, prin care le-a fost încălcat dreptul la demnitate personală conform art. 15 din O.G. nr. 137/2000
În urma verificării aspectelor semnalate, membrii Colegiului Director al C.N.C.D. au constatat întemeiată plângerea petentei şi au adoptat hotărârea a cărei anulare se solicită.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare şi pe cale de excepţie a invocat tardivitatea formulării plângerii, motivată de faptul că dispoziţiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 republicată coroborat cu art. 6 alin. (2) din Legea 554/2004, prevăd că hotărârile Colegiul Director al C.N.C.D. pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ în. termen ele 15 zile de la comunicare. Acest termen este unul de procedură şi este definit ca fiind intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit un anumit act de procedură.
În acest sens, arată că reclamantului G.A. i s-a transmis copie după Hotărârea 800 din 04 decembrie 2008 în data de 19 februarie 2009 iar contestaţia a fost depusă la data de 11 martie 2009, depăşind termenul imperative stipulate de lege, acela de 15 zile de la comunicare.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 aprilie 2011 Curtea a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de intimat, pentru considerentele reţinute în cuprinsul încheierii.
La 19 iunie 2009, 22 iunie 2009 s-au depus la dosar cereri de intervenţie în interes alăturat intimatului formulate de N.D.M., M.D., SC C.S.C. SRL.
La data de 19 iunie 2009, s-au depus la dosar cereri de intervenţie în interes propriu formulat de M.D. şi SC C.S.C. SRL.
La data de 02 septembrie 2009 petentul A.G. a depus la dosar note prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23 octombrie 2009, Curtea a respins cererile de intervenţie în interes propriu formulate de M.D. şi SC C.S.C. SRL. A încuviinţat în principiu cererile de intervenţie în interes alăturat intimatului formulate de M.D., SC C.S.C. SRL, N.D.M., pentru motivele reţinute în încheiere.
A dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 şi a suspendat judecata cauzei pe perioada soluţionării excepţiei.
Prin Decizia nr. 945 din 6 iulie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Hotărârea instanţei de fond şi considerentele
Prin sentinţa civilă nr. 128/ CA din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul G.A., în contradictoriu cu intimatul C.N.C.D.
A admis cererile de intervenţie în interes alăturat intimatului, formulate de intervenienţii M.D., N.D.M. şi SC C.S.C. SRL
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 800 din 04 decembrie 2008 emisa de Colegiul director al C.N.C.D. s-a decis că utilizarea în public a expresiilor jignitoare şi ofensatoare de către dl. A.G. cu privire la orientarea sexuală a petentei şi a clienţilor barului pe care aceasta îl administra, constituie fapte de discriminare bazate pe criteriul orientării sexuale potrivit art. 2 alin. (4) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000 fapt pentru care s-a dispus sancţionarea acestuia cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei.
În motivarea hotărârii, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Petenta M.D. a susţinut că este discriminată datorită faptului că barul pe care l-a deschis în localitatea Constanţa putea fi frecventat şi de către clienţi care au o orientare sexuală minoritară.
La sfârşitul lunii mai 2008 petenta a deschis un bar - club D., gay - friendly, situat pe aceeaşi stradă pe care locuieşte dl. A.G. După ce, la începutul lunii iunie, A.G. i-a solicitat telefonic să închidă barul, motivul fiind orientarea sexuală a clienţilor, ocazie cu care i-a adus injurii şi a asigurat-o ca va face tot ce este posibil pentru a închide barul de pe strada sa, în noaptea din 28 spre 29 iunie 2008, acesta, însoţit de 10 -12 persoane au pătruns in incinta barului, unde au adus injurii şi expresii cu caracter discriminator la adresa persoanelor cu orientare sexuală minoritară, clienţi ai barului, gonindu-i din local.
După ce s-a apelat la ajutorul organelor de poliţie şi al firmei de pază, A.G. împreună cu persoanele care l-au însoţit au ieşit în strada unde au continuat să aducă jigniri cu conotaţie sexuală administratorului şi clienţilor barului.
Potrivit declaraţiilor anexate la dosar, date de N.D., G.A. - clienţi ai barului, P.T. - barman si C.C. - asociat al petentei, A.G. s-a exprimat utilizând expresii ca: „poponar jegos”, „travestit împuţit”, „lesbiene limbiste”, „poponari nenorociţi”.
Colegiul director al C.N.C.D. a reţinut ca prin injuriile,ce au fost aduse petentei si clienţilor barului sau cu privire la orientarea sexuală le-a fost încălcat dreptul la demnitate personală, potrivit dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000.
Referindu-se la sintagmele reţinute, Colegiul director., a considerat ca aceste afirmaţii au un caracter denigrator şi aduc atingere demnităţii petentei şi clienţilor barului prin crearea unei atmosfere umilitoare, bazată pe criteriul presupusei, orientări sexuale a acestora.
S-a mai reţinut că dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut, exerciţiul acestuia fiind limitat prin dispoziţiile art. 30 din Constituţia României.
în drept, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor articolului 15 din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, constituie contravenţie, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere, de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
A constatat prima instanţă că, în cauză, afirmaţiile petentului G.A. la adresa reclamantei şi a clienţilor clubului făcute în noaptea din 28 spre 29 iunie 2008 se încadrează în prevederile art. 2 alin. (4) şi ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000.
Cele afirmate în public de către petentul G.A. la adresa reclamantei şi a clienţilor clubului nu au valoare de simple afirmaţii cu caracter ofensator referitoare la orientarea sexuală a unei persoane sau de schimb de replici insultătoare intre vecini, ci promovează un sentiment de ofensă şi intoleranţă, cu scopul vădit al creării unui cadru intimidant, ostil, ofensiv şi degradant şi al restrângerii drepturilor acestora recunoscute de lege în domeniul vieţii sociale, culturale şi publice.
A mai reţinut instanţa de fond că sunt întrunite în cauză şi condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) si (4) din O.G. nr. 137/2000.
Nu a fost reţinut punctul de vedere al petentului, potrivit căruia, nu a urmărit să discrimineze ci doar sa-i facă pe proprietarii localului să înţeleagă că parte din clienţii lor au un comportament inacceptabil şi să determine intrarea în normalitate în comunitatea din care fac parte, întrucât acesta nu a făcut dovada că a reclamat autorităţilor în drept să ia măsuri faptul ca ar fi deranjat de comportamentul public al persoanelor ce frecventează clubul.
Referitor la contestarea de către petent a calităţii sale de subiect activ al contravenţiei, Curtea retine ca potrivit dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 137/2000 prevederile ordonanţei se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice publice sau private fără a fi instituită vreo condiţie pe care acestea să o îndeplinească. Faptul că textul ordonanţei nu este în totală conformitate cu textul directivei europene pe care o transpune nu are relevanţă atât timp cât, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 945/2010, nimic nu îl împiedică pe legiuitor să acorde un grad mai mare de protecţie în dreptul naţional fata de reglementarea incidenţa a Uniunii Europene.
Faţă de soluţia pronunţată asupra plângerii contravenţionale, prima instanţă a admis şi cererile de intervenţie în interes alăturat intimatului formulate de intervenienţii M.D., N.D.M. şi SC C.S.C. SRL.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin raportare la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susţine în esenţă următoarele:
1. Reclamantul nu poate fi subiect activ al unei fapte de discriminare, deoarece nu îndeplineşte o atribuţie sau funcţie în vreunul dintre domeniile expres prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 137/2000 care sunt corespondentul art. 3 din Directiva Consiliului 2000/43/CE. Susţine că, poziţia sa în conflictul cu M.D. a fost aceea de persoană fizică particulară, nemulţumită de atmosfera creată în zona unde locuieşte, de către clienţii barului administrat de petentă şi nu o poziţie oficială care să se încadreze în textul ordonanţei menţionat mai sus.
În cadrul acestei critici, mai susţine recurentul că pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, caracterul discriminatoriu este conferit exclusiv de existenţa unui raport de subordonare între cele două părţi, ori a unui raport inegal de forţe, inegalitate generată de puterea oferită subiectului activ de prerogativele funcţiei sau atribuţiilor sale de serviciu.
2. A doua critică dezvoltată prin cererea de recurs se referă la elementele constitutive ale contravenţiei reţinute în sarcina recurentului.
În cadrul acestei critici, se susţine că din probatoriile administrate în cauză rezultă lipsa de obiectivitate a martorilor, precum şi discrepanţe între depoziţiile unuia şi aceluiaşi martor date în faţa C.N.C.D. şi, ulterior, în faţa instanţei de judecată.
Mai afirmă recurentul că un aspect important pe care instanţa de fond nu l-a observat în analiza cauzei priveşte însăşi atitudinea petentei M.A., care, deşi se declară o susţinătoare a drepturilor minorităţilor sexuale, prin plângerea formulată la C.N.C.D. a afirmat că s-a simţit jignită prin încadrarea acesteia la o astfel de categorie.
Mai arată recurentul că din considerentele hotărârii atacate nu rezultă pretinsele expresii utilizate de reclamant, reţinute de instanţă ca fiind ofensatoare şi de natură a aduce atingere demnităţii persoanelor cărora le-au fost adresate, ori de natură a crea o atmosferă de intimidare, degradantă şi umilitoare.
În final, arată că îndeplinirea condiţiei instituită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 presupunea drept consecinţă a conduitei recurentului, dezavantajarea reclamantei M.D. faţă de alte persoane, ceea ce evident nu se verifică în speţă.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate şi de prevederile 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Prin plângerea înregistrată la C.N.C.D., la data de 04 august 2008, petenta M.D. a susţinut că este discriminată pentru faptul că barul pe care l-a deschis în localitatea Constanţa putea fi frecventat şi de către clienţi care au orientare sexuală minoritară. A considerat petenta că aducerea de injurii de către domnul A.G. clienţilor barului, legate de presupusa orientare sexuală a acestora, este discriminatorie.
Prin Hotărârea nr. 800 din 4 decembrie 2008 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D. s-a decis că prin utilizarea în public a expresiilor jignitoare şi ofensatoare de către dl. A.G. cu privire la orientarea sexuală a petentei şi a clienţilor barului pe care aceasta îl administra, constituie fapte de discriminare bazate pe criteriul orientării sexuale potrivit art. 2 alin. (4) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fapt pentru care s-a dispus sancţionarea acestuia cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei.
1. Prima critică a recurentului vizează lipsa calităţii de subiect activ al faptei de discriminare reţinute în sarcina sa, prin raportare la dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 137/2000.
Potrivit art. 3 din O.G. nr. 137/2000: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii in ceea ce priveşte:
a) condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, formare şi perfecţionare profesională;
b) protecţia şi securitatea socială;
c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri şi facilităţi;
d) sistemul educaţional;
e) asigurarea libertăţii de circulaţie;
f) asigurarea liniştii şi ordinii publice;
g) alte domenii ale vieţii sociale.”
Din interpretarea literală a textului de lege mai sus citat se desprinde concluzia că persoanele care intră sub incidenţa prezentei legi sunt toate persoanele fizice sau juridice, publice sau private, indiferent de atribuţiile acestora, precum şi instituţiile publice cu atribuţiile enumerate la lit. a)-g). Prin urmare, condiţionarea aplicabilităţii prezentei ordonanţe în funcţie de atribuţiile pe care legea sau alt act-normativ le reglementează se referă numai la instituţii publice.
A primi susţinerea recurentului, ar însemna să golim de conţinut textul legal menţionat, care se referă atât la subiectele active ale faptei de discriminare, cât şi la cele pasive, iar Curtea Constituţională prin Deciziile 646/2010 şi nr. 945/2010 a stabilit că prevederile art. 3 din O.G. nr. 137/2000 sunt constituţionale.
Prin urmare această critică este nefondată.
2. În ceea ce priveşte a doua critică formulată de recursul reclamant şi care se referă la elementele constitutive ale faptei de discriminare reţinută în sarcina sa, înalta Curte constată netemeinicia
acesteia prin raportare la ansamblul probatoriu administrata în cauză şi la dispoziţiile legale aplicabile speţei.”
Dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 prevăd că „orice. comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale”.
Potrivit dispoziţiilor articolului 15 din O.G. nr. 137/2000, „constituie contravenţie, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere, de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
Dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată, reprezintă o reglementare generală a instituirii răspunderii contravenţionale, iar prin art. 15 este redat conţinutul contravenţiei.
Se susţine că în speţă nu sunt întrunite cerinţele legale privind existenţa unui act de discriminare şi anume elementul material constând în acţiunea de „deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă” şi scopul ori efectul actului de discriminare reprezentat de restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării unor libertăţi sau drepturi politice, economice, sociale sau culturale recunoscute de lege.
Afirmaţiile recurentului nu au suport probator în dosar.
Astfel, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că prin folosirea de către recurent a expresiilor jignitoare citate în hotărârea C.N.C.D., acesta a avut un comportament manifestat în public, nejustificat, care a dat naştere unui tratament injust şi ofensator la adresa administratorului barului şi a clienţilor acestuia . Expresiile folosite de recurentul-reclamant, care au ajuns la cunoştinţa opiniei publice, constituie o faptă de discriminare, pentru că reprezintă o atitudine negativă, de umilire, de atingere gravă a demnităţii persoanelor vizate în cauză, pe un presupus motiv al apartenenţei la o minoritate sexuală.
Situaţia expusă de recurent pentru justificarea atitudinii sale, potrivit căreia prin activitatea desfăşurată barul administrat de M.D. era tulburată liniştea publică şi aducea atingere bunelor moravuri, nu poate conduce la înlăturarea caracterului discriminator al expresiilor uzitate de acesta în manifestările sale publice. Dacă recurentul s-ar fi adresat autorităţilor cu atribuţii în apărarea liniştii şi ordinii publice, tară a lua atitudine în mod direct prin referiri exprese la orientarea sexuală a clienţilor barului şi într-o formulă clar tendenţioasă, atunci ar fi putut invoca lipsa intenţiei de a discrimina.
Or, deşi exprimarea opiniilor personale în public trebuie protejate prin garantarea libertăţii de exprimare, totuşi exercitarea drepturilor şi libertăţilor trebuie făcută în limitele prevăzute de art. 30 alin. 6 şi 7 din Constituţia României şi nu justifică utilizarea unui limbaj denigrant, jignitor şi discriminatoriu bazat pe criteriul orientării sexuale.
În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, iar potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.G., împotriva Sentinţei civile nr. 128/ CA din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 0 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3223/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2680/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
