ICCJ. Decizia nr. 325/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul I.I. a chemat în judecată Garda Financiară - Comisariatul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei de eliberare din funcție din 22 iulie 2011, emisă de Comisariatul General al Gărzii Financiare, din cadrul A.N.A.F. București, până la pronunțarea pe fond a acțiunii în anulare a deciziei și pe cale de consecință, reluarea activității în funcția pe care a deținut-o în cadrul Gărzii Financiare Dâmbovița și acordarea tuturor drepturilor salariale de care ar fi trebuit să beneficieze de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a deținut funcția de comisar șef divizie la Garda Financiară Dâmbovița, post obținut în anul 1992, conform Ordinului nr. 541 din 19 mai 1992 și la data de 23 iunie 2011 i s-a comunicat Ordinul Președintelui ANAF nr. 2253 din 22 iunie 2011, anexa privind structura Gărzii Financiare Dâmbovița și preavizul din 23 iunie 2011, prin care i s-a adus la cunoștință posibilitatea că poate opta pentru una din funcțiile publice vacante corespunzătoare în cadrul Gărzii financiare, cu posibilitatea ca în cazul în care sunt mai multe opțiuni exprimate să participe la examenul organizat în 11 - 15 iulie 2011, la sediul Gărzii Financiare Prahova.
Reclamantul a arătat că a considerat că Ordinul nr. 2253/2011 și preavizul din 23 iunie 2011 sunt emise cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale, astfel că a solicitat suspendarea executării celor două acte administrative și prin Sentința nr. 228 din 22 august 2011, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, i-a fost admisă cererea de suspendare formulată și s-a dispus suspendarea efectelor ordinului și a preavizului, precum și a actelor subsecvente examenului susținut pentru funcția de comisar șef divizie, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva acestor acte.
De asemenea, a arătat reclamantul, că fără a ține cont de sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, ANAF Garda Financiară - Comisariatul General a emis Decizia de eliberare din funcție din 22 iulie 2011, motivată în fapt pe rezultatul final al examenului de testare profesională la care a fost declarat respins și consideră că această decizie este emisă în mod abuziv, cu sfidarea unei hotărâri judecătorești obligatorii și executorii și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, decizie ce este lovită de nulitate absolută, deoarece nu conține și nu acordă dreptul de preaviz reglementat de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, coroborat cu art. 76 C. muncii, motiv pentru care a solicitat suspendarea executării acestei decizii.
în privința celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, ce se cer a fi îndeplinite cumulativ atunci când se solicită suspendarea executării unui act administrativ, a considerat că sunt îndeplinite aceste condiții, întrucât decizia a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și această decizie este de natură să producă un grav prejudiciu, o pagubă iminentă, reprezentată prin situația de a nu-și mai putea exercita dreptul la muncă în condițiile în care postul ce l-a ocupat de comisar șef divizie la Garda Financiară Dâmbovița a fost ocupat prin concurs, iar, potrivit art. 94 din Legea nr. 161/2003, se prevede că funcționarii publici ai instituțiilor de control nu se pot reangaja timp de 2 ani de la încetarea activității în vechea funcție, astfel că și raportat la aceste dispoziții, prejudiciul ce i se aduce prin decizia de eliberare din funcție este iminent.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General a solicitat respingerea cererii de suspendare a deciziei de eliberare din funcție, deoarece reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentința nr. 270 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului I.I., a suspendat executarea Deciziei nr. 358 din 22 iulie 2011, emisă de A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General, până la pronunțarea pe fond a acțiunii privind anularea deciziei și a respins capetele de cerere privind reluarea activității în funcția deținută și acordarea drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a sesizat prin plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 358 din 22 iulie 2011 la Garda Financiară - Comisariatul General, organul administrativ emitent al actului contestat, respectiv A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General, care a primit plângerea prealabilă, potrivit confirmării de primire aflată la dosar fond, la data de 25 august 2011, astfel că este îndeplinită condiția procedurală prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
în ceea ce privește cazul bine justificat, prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că această condiție este îndeplinită și dovedită prin faptul că Ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2006, emis de Președintele ANAF, privind aprobarea structurii organizatorice a Comisariatului General al Gărzii Financiare și a Secțiilor județene și a Mun. București, precum și a numărului maxim de posturi aprobate pentru aceste structuri, a fost suspendat prin Decizia nr. 228 din 22 august 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, hotărâre prin care s-a dispus suspendarea efectelor ordinului, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva acestuia, precum și a preavizului din 23 iunie 2011, emis de A.N.A.F. - Garda Financiară și a actelor subsecvente examenului susținut pentru funcția de comisar șef divizie.
în aceste condiții, instanța a considerat că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, care a fost fundamentul schimbării structurii organizatorice și a personalului Gărzii Financiare.
Instanța a constatat că și condiția prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită în cauză, deoarece reclamantul, funcționar public, este lipsit prin decizia emisă, a cărei suspendare a executării a solicitat-o prin acțiunea de față, de dreptul de a-și desfășura activitatea și de a-și primi salariul pentru munca sa printr-un act administrativ a cărui legalitate este pusă sub semnul îndoielii.
S-a reținut că prejudiciul înregistrat de reclamant este cert, el fiind reprezentat de lipsa salariului, singura sursă de venit a funcționarului public, iar pierderea locului de muncă, ca singura sursă de venit, generează efecte imediate materiale, având în vedere și prevederile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, care interzic acestei categorii de funcționari publici, desfășurarea de activități de consultanță și specialitate, timp de 3 ani de la ieșirea din corpul funcționarilor publici.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis în parte acțiunea, în sensul că a admis capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 358 din 22 iulie 2011, emisă de A.N.A.F. - Garda Financiară - Comisariatul General, până la pronunțarea pe fond a acțiunii privind anularea deciziei, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
în ceea ce privește capetele de cerere din acțiune privind reluarea activității în funcția deținută și acordarea drepturilor salariale, instanța a constatat că aceste cereri nu pot fi analizate și soluționate prin procedura urgentă reglementată de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispoziții potrivit cărora instanța are de analizat doar existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, care motivează suspendarea executării actului, nu analiza temeiniciei și legalității actului administrativ, pe fondul acestuia, care are loc în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ, astfel încât a respins cele două capete de cerere din acțiunea reclamantului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și în consecință a dispus suspendarea executării Deciziei de eliberare din funcție din 22 iulie 2011, fără a-și forma o opinie proprie în ceea ce privește îndeplinirea acestora, ci doar însușindu-și afirmațiile susținute de intimatul-reclamant și motivându-și soluția prin trimitere la o altă hotărâre judecătoreasca pronunțată într-o speță ce are ca obiect suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253/2011.
Arată recurenta că practica judiciară este unanimă în a reține că nemotivarea echivalează practic cu nepronunțarea, instanța de fond neintrând în cercetarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Mai arată recurenta că instanța de fond nu a analizat motivele invocate de către aceasta în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, recurenta concluzionează în sensul că niciuna din condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu au fost îndeplinite, iar cererea de suspendare formulată de reclamant este nefondată.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.
în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speță, motivele invocate de intimatul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea Deciziei de eliberare din funcție nr. 358 din 22 iulie 2011.
"Paguba iminentă", cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Pentru a se considera îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.
Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.
Or, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea, așa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.
Intimatul-reclamant nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.
în concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis recursul și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins cererea de suspendare ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3118/2012. Contencios → |
|---|
