ICCJ. Decizia nr. 3117/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Sesizarea instanței de fond
Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.M. în contradictoriu cu Universitatea S.H. - Facultatea de Științe Juridice și Administrative Brașov, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat obligarea pârâtelor să-i elibereze diploma de licență aferentă studiilor pe care le-a absolvit în cadrul Facultății de Drept și Administrație Publică - Specializarea Administrație Publică.
Ministerul Educației a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Universitatea S.H. a formulat întâmpinare și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 690 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S. și a fost respinsă acțiunea reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea reclamantei B.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și a fost obligată aceasta să-i elibereze reclamantei diploma de licență aferentă studiilor absolvite în cadrul Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Administrație Publică, promoția 2009.
Totodată, a obligat pârâta Universitatea S.H. la plata sumei de 2.804,3 RON cheltuieli de judecată.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție și obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență pentru reclamantă, precum și obligarea acestuia la plata sumei de 2.808,6 RON cheltuieli de judecată către pârâta Universitatea S.H.
A fost respinsă în rest cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamanta este absolventă a studiilor universitare de licență - Facultatea de Drept și Administrație Publică București, specializarea Administrație Publică, din cadrul Universității S.H., promoția 2009 și a promovat examenul de licență.
în baza ordinului din 28 septembrie 2007, Universitatea S.H. are obligația de a-i elibera reclamantei diploma de licență, iar M.E.C.T.S. nu are legitimare procesuală pasivă în cauză întrucât printre atribuțiile conferite nu se regăsește și a cea privind eliberarea diplomelor pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că este întemeiată, în parte, în ceea ce privește solicitarea de obligare a chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, în raport de dispozițiile art. 7 din ordinul nr. 2284/2007.
în baza art. 274 C. proc. civ. au fost acordate cheltuielile de judecată, iar capătul de cerere din chemarea în garanție referitor la aplicarea sancțiunii instituite de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost respins ca neîntemeiat deoarece nu se justifică adoptarea unei astfel de măsuri în acest stadiu procesual.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de U.S.H.
în motivele de recurs s-a arătat că pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U.S.H. instanța de fond s-a raportat numai la faptul că M.E.C.T.S. nu a aprobat întregul necesar de formulare tipizate solicitat de universitate fără a analiza apărările ministerului din care rezultă că acesteia i-au fost aprobate un număr suficient de tipizate care să acopere toate specializările organizate în mod legal, or, universitatea a solicitat un număr foarte mare de tipizate care să acopere și specializările organizate în mod nelegal, respectiv forme de învățământ neacreditate sau neautorizate.
în conformitate cu prevederile ordinului nr. 2287/2007 universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/ neachitate.
Instanța de fond avea obligația de a verifica modul de gestionare a tipizatelor aprobate și să observe că cererea de chemare în garanție este lipsită de obiect, culpa neeliberării diplomei de licență revine exclusiv U.S.H., care nu a gestionat conform legii tipizatele pentru care a primit aprobarea.
4. Soluția instanței de recurs
La termenul din 21 iunie 2012, cu majoritate, înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a pus în discuția părților necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
în legătură cu această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 1591alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.
Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
Potrivit art. 1591alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei.
Mai precis, investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București nu a dat eficiență dispozițiilor art. 1591alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 03 noiembrie 2011 nu se regăsesc temeiurile de drept pentru care instanța a apreciat că este competentă material.
Totodată, înalta Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
Pe acest aspect, înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe.
Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art. 1591alin. (4) C. proc. civ., modificat, înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
în privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență.
Obiectul litigiului, în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și M.E.C.T.S.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
în altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
în acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
în cauza de față, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
în mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
în alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.
în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă reclamanta a optat pentru domiciliul pârâtului nu mai poate invoca excepția necompetenței materiale.
în cauză, reclamanta s-a adresat Curții de Apel București, care este competentă și în raport de sediul pârâtului, cât și de la domiciliul ales al acesteia, astfel că instanța competentă este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.
De asemenea, trebuie precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.
Față de cele anterior prezentate, înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3118/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3115/2012. Contencios → |
|---|
