ICCJ. Decizia nr. 3299/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3299/2012
Dosar nr. 1484/44/2011
Şedinţa publică de la 28 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti, suspendarea Ordinului nr. 2275 din 21 noiembrie 2011, emis de preşedintele A.N.S.V.S.A., prin care s-a dispus suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantului din calitatea de director executiv al D.S.V.S.A. Brăila.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că măsura a fost luată prin Ordinul nr. 2275/2011, ca urmare a constatării faptului că prin Rechizitoriul nr. 82/P/2010 s-a dispus trimiterea in judecată a lui D.G. şi este aplicabilă până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Reclamantul a arătat că o asemenea măsură este lipsită de temei legal şi încalcă cerinţele imperative ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 431 din 15 decembrie 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., având ca obiect suspendare executare act administrativ şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2275 din 21 noiembrie 2011, emis de preşedintele A.N.S.V.A. Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în temeiul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999/R, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din aceeaşi Lege, respectiv infracţiune contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu, sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice.
În raport de situaţia de fapt, Curtea a apreciat că sunt întrunite condiţiile cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa de fond a reţinut că aceasta este evidentă, fără a se pune în discuţie dovada ei, deoarece, prin suspendarea raportului de funcţie, reclamantul este în situaţia de a nu mai încasa salariul lunar, aşa încât este lipsit de mijloace de subzistenţă.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, în conformitate cu art. 94 şi următoarele din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie privată, cu excepţia aceleia de cadru didactic şi, întrucât pe perioada suspendării raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează această calitate, în mod firesc respectivul funcţionar este lipsit de mijloace de supravieţuire.
Instanţa a apreciat că executarea deciziei administrative de suspendare va provoca daune grave funcţionarului căruia i se aplică, aşa încât se impune luarea de măsuri provizorii, în sensul suspendării executării actului până la pronunţarea asupra legalităţii acestuia de către instanţă competentă să judece fondul litigiului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
În motivarea recursului declarat, se arată că soluţia primei instanţe este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în speţă nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia cazului bine justificat şi condiţia pagubei iminente.
Arată recurenta că din dispoziţiile art. 86 alin. (2), art. 94 alin. (1) lit. m) şi art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 rezultă că, în cazul în care se dispune trimiterea în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, intervine suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public care a fost trimis în judecată, iar intimatul-reclamant a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000 (care se referă la fapte de corupţie), raportat la art. 246 şi 248 C. pen. (care sancţionează infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul).
Se mai arată în motivele de recurs formulate că prin ordinul a cărui suspendare s-a dispus, instituţia recurentă nu a făcut altceva decât să constate suspendarea de drept a raportului de serviciu al intimatului-reclamant în condiţiile art. 95 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, astfel că rezultă fără dubiu că în speţă nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, intimatul-reclamant nedovedind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o.
Mai arată recurenta că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, paguba iminentă, deoarece intimatul-reclamant avea posibilitatea de a desfăşura o altă activitate remunerată, cu excepţia funcţiei publice şi că în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în caz de achitare sau încetare a procesului penal funcţionarul public respectiv îşi reia activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi acestuia i se achitată drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Concluzionează recurenta că ordinul a cărui suspendare s-a dispus a fost emis de preşedintele A.N.S.V.S.A cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru sentinţa pronunţată de prima instanţă este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
În cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de intimatul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”, deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea ordinului contestat.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale şi cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acţiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu.
Or, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea, aşa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Intimatul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 431 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantul D.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3234/2012. Contencios. Anulare proces verbal... | ICCJ. Decizia nr. 3383/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
