ICCJ. Decizia nr. 3192/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3192/2012

Dosar nr. 1126/101/2009

Şedinţa publică de la 22 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2120 din 4 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul V.W.D.M., în contradictoriu cu pârâţii A.G.R.O.M.E.C. Bălăciţa şi M.A.D.R.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.

La termenul din 6 mai 2011, pentru lipsa nejustificată a părţilor, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o rice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ. , urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul V.W.D.M. împotriva sentinţei civile nr. 2120 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3192/2012. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs