ICCJ. Decizia nr. 3334/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3334/2012
Dosar nr. 151/42/2012
Şedinţa de la 28 iunie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 985 din 6 decembrie 2011, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 55/105/2011, reclamanta Primăria Comunei Păcureţi, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, anularea Încheierii nr. VI 378 din 16 decembrie 2010.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, întrucât prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003, litigiile generate de actele de control ale Curţii de Conturi, în concret sesizarea formulată împotriva Comisei de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, excepţia invocată de pârâtă este întemeiată şi, în temeiul dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
Prin Sentinţa nr. 107 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Primăria Comunei Păcureţi prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că a fost învestită cu o acţiune ce are ca obiect anularea Încheierii nr. VI 378 din 16 decembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulată împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 43/2010 emisă de Camera de Conturi Prahova, precum şi anularea în parte a acestei decizii, însă actele administrative care produc efecte juridice, îndeplinind condiţiile prev. de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ şi care sunt supuse obligaţiei de executare sunt cele emise de Camera de Conturi Prahova, care este o autoritate publică la nivel local.
Curtea a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează de tribunale, iar competenţa curţii de apel este trasă de acţiunile ce vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, însă în prezenta cauză actul administrativ ce se circumscrie acestei noţiuni, conform definiţiei legale din art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ, este decizia emisă de camera de conturi judeţeană.
La pronunţarea acestei soluţii, curtea de apel a avut în vedere soluţia de principiu adoptată de Plenul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 februarie 2012 şi a constatat că excepţia invocată din oficiu este întemeiată, motiv pentru care a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 20 şi urm. C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Cererea de chemare în judecată formulată de Primăria Comunei Păcureţi are ca obiect anularea Încheierii nr. VI.378 din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi.
În drept, Încheierea nr. VI.378 din 16 decembrie 2010 s-a întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative sus-menţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către tribunal.
În şedinţa Plenului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Păcureţi prin Primar şi pe pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3316/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3424/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
