ICCJ. Decizia nr. 3414/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.M.R. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H. din București, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor solicitate.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Management Financiar contabil din Craiova, din cadrul Universității S.H., promoția 2006-2009, și a susținut examenul de licență pe care l-a promovat cu media 9,60. în acest sens, universitatea pârâtă a eliberat adeverința din 16 iulie 2009, prin care i-a atestat titlul de licențiat în științe economice.
întrucât adeverința menționată are un anumit termen de valabilitate, reclamanta a solicitat universității, prin cererea cu din 24 mai 2011, eliberarea diplomei de licență, conform recipisei poștale din 17 mai 2011 și a adresei comunicate, reprezentând procedura prealabilă, dar nu a primit nici un răspuns.
A susținut că, din momentul înscrierii la facultate și până la absolvire, și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu universitatea și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență, astfel că, potrivit Metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor și a Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007, pârâta este obligată să-i elibereze actele de studii solicitate.
Pârâta Universitatea S.H. din București a formulat întâmpinare arătând că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu pentru reclamanți și a făcut demersuri pe lângă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire aceste formulare în scopul livrării lor.
Pârâta Universitatea S.H. din București a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând să fie obligat ministerul să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr. 544 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.
Pârâta Universitatea S.H. din București se încadrează în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, iar, în raport cu dispozițiile Legii nr. 443/2002 și ale art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Universitatea S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, fiind încadrată în categoria autorităților publice locale.
Având în vedere rangul local al pârâtei, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului.
Totodată, a reținut Curtea de Apel că, raportat la dispozițiile art. 17 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în garanție a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este o cerere incidentală, care se soluționează de instanța competentă să soluționeze acțiunea principală.
2.2. învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Gorj - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1293 din 30 martie 2012, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtă și chematul în garanție, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 443/2002, Universitatea S.H. din București este o instituție de învățământ superior, respectiv o persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, fiind asimilată unei autorități publice centrală, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 2 pct. 1 lit. d) și art. 3 C. proc. civ., competentă în soluționarea cauzei de față este secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Craiova, având în vedere că universitatea este o autoritate publică centrală în considerarea competenței ce îi revine la nivel național.
II. Considerentele înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21,art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Pârâta Universitatea S.H. din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunțării prezentei decizii și care a abrogat H.G. nr. 81/2010), Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
în acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
în speță, Universitatea S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
în mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
în alți termeni, Universitatea S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.
Față de argumentele expuse, înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.
în cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea S.H. din București - competența de soluționare a litigiului revine Tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
Reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.
De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj - Secția de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3415/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3413/2012. Contencios → |
|---|
