ICCJ. Decizia nr. 3785/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Hotărârea instanței de recurs
Prin decizia nr. 1190 din 6 martie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul C.C.F. împotriva sentinței nr. 199/F din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, având ca obiect constatarea calității de Luptător remarcat prin fapte deosebite, conform Legii nr. 42/1990 și Legii nr. 341/2004 și obligarea pârâților la emiterea certificatului de Luptător pentru 1989, remarcat prin fapte deosebite.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Recurentul nu contestă cele reținute în hotărârea primei instanțe, în sensul că nu a urmat procedura legală pentru recunoașterea, de către autoritățile competente, a calității de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 sau de Participant la Revoluție conform Legii nr. 42/1990, însă susține că instituțiile statului ar fi trebuit din oficiu să-i soluționeze legal dosarul pe care a pretins că l-a depus în 1996 la Asociația Decembrie 1989 Brașov.
Această alegație a recurentului nu poate fi primită, deoarece s-ar crea o discriminare inacceptabilă între cei care au urmat procedura legală și au dobândit titlurile și drepturile prevăzute de Legea nr. 42/1990 și apoi de Legea nr. 341/2004 și cei care au rămas în pasivitate și solicită recunoașterea calității de revoluționar după 20 de ani, după ce parte din instituțiile cu competențe în acest domeniu au fost deja desființate (Comisia pentru cinstirea și sprijinirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, Comisia pentru aplicarea Legi nr. 42/1990).
Pe de altă parte, procedura recunoașterii calității de "revoluționa" are un caracter facultativ, autoritățile neputând-o exercita din oficiu, în locul persoanelor îndreptățite, cu încălcarea principiului disponibilității, deoarece mulți din participanții la revoluție nu au cerut niciodată recunoașterea vreunui drept decurgând din această calitate și cu atât mai puțin vreun beneficiu.
Nu este reală susținerea recurentului că nu are nici o vină pentru faptul că dosarul său înregistrat la Comisia din Brașov în 1996 nu a fost finalizat, deoarece în calitate de persoană îndreptățită avea obligația să urmeze procedura legală prevăzută de Legea nr. 42/1990, nimeni neputându-și invoca propria culpă, respectiv propria pasivitate în recunoașterea și exercitarea vreunui drept.
Așa cum corect a reținut prima instanță, titlurile prevăzute de Legea nr. 42/1990 i s-au acordat numai în perioada 1990 - 1997 prin Legea nr. 341/2004 reglementându-se măsura preschimbării certificatelor eliberate în temeiul Legii nr. 41/1990, or recurentul-reclamant nu dispune de nici un certificat, care să poată fi preschimbat, întrucât nu a urmat procedura legală, așa încât în mod corect acțiunea sa a fost respinsă ca inadmisibilă.
2. Calea de atac exercitată
împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare C.C.F., invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, invocate în cererea de recurs.
în motivarea cererii de contestație în anulare, petentul contestator a susținut că prin acțiunea formulată și prin motivele de recurs a arătat că a depus dosarul pentru acordarea calității de luptător în anul 1996, așa cum a dovedit prin probele depuse în cauză.
în subsidiar, petentul contestator a susținut și că la art. 11 din H.G. nr. 566/1996 se prevede că acordarea calității prevăzute la art. 1-3 din Legea nr. 341/2004 se face "din oficiu sau la cererea celor interesați", dispoziții legale ignorate de instanță.
în concluzie, s-a cerut admiterea contestației în anulare, rejudecarea și admiterea recursului și trimiterea cauzei la instanța de fond.
3. Soluția dată contestației în anulare de față
Analizând actele și lucrările cauzei, înalta Curte constată că prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței nr. 199/F din 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul a formulat critici pe care nu le-a încadrat în motivele de recurs prevăzute la art. 304 și 3041 C. proc. civ.
Criticile recursului au vizat soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, recurentul susținând, în esență, că autoritatea competentă, potrivit art. 11 din H.G. nr. 566/1996, putea să constate și din oficiu calitatea prevăzută de lege, ceea ce instanța de fond a ignorat.
în motivarea cererii de contestație în anulare petentul-contestator a reluat aceeași critică, susținând în esență că și instanța de recurs ar fi ignorat această susținere a sa, ceea ce este lipsit de temei.
Astfel, așa cum rezultă și din prezentarea rezumativă făcută la pct. 1, instanța de recurs s-a referit în mod expres la această critică, pe care a respins-o în mod argumentat, nefiind, deci vorba de o omisiune de cercetare a unuia dintre motivele de recurs.
în concluzie, contestația în anulare formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3775/2012. Contencios → |
|---|
