ICCJ. Decizia nr. 4059/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4059/2012
Dosar nr. 880/2/2012
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2012
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 februarie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „L.” SA a chemat în judecată pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând suspendarea executării actului administrativ fiscal emis de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili reprezentat de decizia de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei totale de 4.378.808 RON reprezentând: TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) şi penalităţi de întârziere TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecţie fiscală din 18 iunie 2008, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea actelor administrative.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1681 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluţionarea cauzei în fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei totale de 4.378.808 RON reprezentând: TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) şi penalităţi de întârziere TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecţie fiscală din 18 iunie 2008.
Împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestaţie la data de 23 iulie 2008, înregistrată, nesoluţionată până la data pronunţării sentinţei. De asemenea, la data de 27 octombrie 2008, reclamanta a introdus acţiune în anularea actului administrativ, respinsă irevocabil, ca inadmisibilă, întrucât contestaţia administrativă nu fusese soluţionată.
De asemenea, reclamanta a solicitat, la momentul formulării acţiunii în anulare, şi suspendarea executării actelor administrative până la soluţionarea fondului cauzei privind anularea acestora, cererea formând obiectul Dosarului nr. 6190/2/2008 şi fiind încuviinţată prin sentinţa civilă nr. 3011 din 05 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel a observat că, în cauză, se invocă de către reclamantă în principal aceleaşi împrejurări pe care aceasta le-a adus spre analiza instanţelor de judecată şi la momentul la care a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere în anul 2008, suspendare obţinută prin sentinţa civilă la care s-a făcut referire anterior.
În aceste condiţii, Curtea apreciază că însăşi pronunţarea acestei hotărâri, prin care instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării a constatat în mod irevocabil că erau îndeplinite la acel moment condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este de natură a fi considerată, în speţă, ca făcând dovada existenţei cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Aceasta, întrucât pe de o parte situaţia de fapt nu s-a modificat de la acea dată, iar, pe de altă parte, este de observat că efectele pe care sentinţa civilă prin care s-a dispus suspendarea executării nu s-au produs ca urmare a respingerii, ca inadmisibile, a acţiunii de anulare a deciziei de impunere, ca urmare a promovării acestei anterior soluţionării contestaţiei fiscale.
Referitor la cea de-a doua condiţie, privind paguba iminentă, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a considerat că este, de asemenea, îndeplinită raportat la consecinţele executării deciziei de impunere constând în posibile prejudicii importante pentru reclamantă (şi în contextul situaţiei de recesiune economică), dar şi pentru partenerii săi comerciali, situaţie ce trebuie examinată inclusiv prin luarea în considerare a specificului activităţii pe care o desfăşoară reclamanta. Astfel, acesta este un important producător şi distribuitor de oţel beton, un element intermediar necesar în lanţul ce asigură furnizarea acestui tip de produs pe piaţa românească.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a motiva hotărârea pronunţată, fără a arăta argumentele pe care se întemeiază convingerea instanţei privind aparenţa de nelegalitate şi fără a analiza apărările pârâtei cu privire la facturile fiscale emise necorespunzător şi cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea. În privinţa condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-pârâtă susţine că stabilirea unor obligaţii suplimentare de plată în cuantum ridicat nu face dovada îndeplinirii acestei cerinţe, considerentele instanţei fiind sumare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
În sensul celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanţa, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei totale de 4.378.808 RON, reprezentând TVA nedeductibil (2.261.851 RON), dobânzi (2.078.285 RON) şi penalităţi de întârziere TVA (38.672 RON), sume stabilite în baza raportului de inspecţie fiscală din 18 iunie 2008, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea actelor administrative.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează nemotivarea hotărârii primei instanţe, sub aspectul expunerii argumentelor pe care se întemeiază convingerea instanţei privind aparenţa de nelegalitate a actului contestat şi neanalizarea apărărilor pârâtei cu privire la facturile fiscale emise necorespunzător şi cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea, precumşi sub aspectul considerentelor sumare referitoare la îndeplinirea condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente.
Nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte care se circumscriu şi motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sub aspectul motivării hotărârii recurate.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, î n conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, art. 304 pct. 7 cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., răspund doar la cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor (nu susţinerile acestora), cerinţă îndeplinită în speţă, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de acest text de lege nu poate fi reţinut.
Or, în cauză, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind în mod corect că, în condiţiile în care în prezenta cauză nu au fost relevate elemente noi, prezumţia de legalitate a actului contestat a fost infirmată anterior, în procedura reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care s-a constatat îndeplinirea cerinţei cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 (sentinţa civilă nr. 3011 din 05 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6190/2/2008, irevocabilă prin decizia nr. 3792 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Susţinerile din recurs referitoare la neanalizarea apărărilor pârâtei cu privire la facturile fiscale emise necorespunzător şi cu privire la rambursările de TVA de care a beneficiat societatea nu pot fi primite, deoarece, în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ realizează o verificare a aparenţei dreptului, iar apărările respective presupun o analiză în fond a legalităţii actului, care se realizează de către instanţa învestită cu acţiunea în anulare.
Astfel fiind, considerentele instanţei de fond sub aspectul condiţiei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 răspund cerinţei prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Or, în condiţiile în care s-a constatat existenţa unei serioase îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ şi în considerarea cuantumului considerabil al sumei ce ar trebui să fie executată, se reţine că este îndeplinită şi condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, întrucât executarea deciziei de impunere ar genera prejudicii importante atât pentru societatea reclamantă cât şi pentru partenerii săi comerciali, în condiţiile în care societatea este un important producător şi distribuitor pe piaţa pe care activează.
În consecinţă, constatând că în mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1681 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4046/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4060/2012. Contencios → |
|---|
