ICCJ. Decizia nr. 4046/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4046/2012
Dosar nr. 29/43/2011
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2012
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, la data de 26 ianuarie 2011, astfel cum a fost precizată la 23 mai 2011, reclamanţii K.A. şi K.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi M.A.I., anularea în parte a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi M.A.I. nr. 178/2009/1094/C/2009 privind înregistrarea şi evidenţa cauzelor penale cu autori neidentificaţi, în ceea ce priveşte prevederile art. 1, art. 8, art. 9 şi art. 11-13 din Normele metodologice, prevăzute în anexa la ordin, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 149 din 1 iulie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii, derivând din lipsa caracterului de act administrativ a ordinului atacat, Curtea de apel a reţinut că, ordinul atacat îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi considerat act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa excepţiei lipsei de interes, Curtea de apel a reţinut că reclamanţii invocă vătămarea drepturilor şi intereselor lor legitime într-un dosar faţă de care s-a luat măsura trecerii în evidenţa operativă în baza dispoziţiilor ordinului atacat.
Cu referire la fondul dreptului dedus judecăţii, instanţa a reţinut că reclamanţii solicită anularea art. 1, art. 8, art. 9, art. 11-13 din Normele metodologice, prevăzute în anexa la Ordinul nr. 178/2009/1094/C/2009 privind înregistrarea şi evidenţa cauzelor penale cu autori neidentificaţi.
Art. 1 din ordinul contestat impune ca, începând cu data intrării în vigoare a ordinului, destinatarii ordinului (unităţile de parchet şi unităţile din structura organizatorică a M.A.I. la nivelul cărora sunt organizate şi funcţionează organele de cercetare ale poliţiei judiciare) să asigure înregistrarea şi evidenţa cauzelor penale cu autori neidentificaţi, în condiţiile stabilite de Normele metodologice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin. Reclamanţii nu indică ce dispoziţii legale cuprinse în Codul de procedură penală sau în alte legi sunt încălcate de acest articol.
Ordinul atacat a fost emis tocmai în aplicarea prevederilor Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, scopul actului fiind acela de a reglementa în mod unitar la nivelul tuturor organelor de cercetare penală modul în care se înregistrează şi se ţine evidenţa cauzelor cu autori necunoscuţi.
Prevederile contestate din Normele metodologice sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 3 şi art. 5 C. proc. pen., sunt emise în interesul celerităţii procedurii şi al operativităţii de care trebuie să dea dovadă organele de cercetare penală, creează încă o garanţie în vederea aflării adevărului în procesul penal şi instituie o măsură pur administrativă ce are rolul de a permite o evidenţiere clară şi completă a cauzelor penale ai căror autori nu au putut fi identificaţi, ceea ce nu echivalează cu soluţia de neurmărire penală sau netrimitere în judecată. Totodată, instanţa a reţinut că plângerea împotriva măsurii administrative în discuţie este inadmisibilă, potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite nr. LVII/2007 (M. Of., nr. 283/11.04.2008).
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, în prima parte a cererii de recurs, recurenţii reiterează susţinerile din cererea introductivă de chemare în judecată în sensul că ordinul contestat contravine prevederilor Codului de procedură penală referitoare la: principiile care guvernează activitatea de cercetare penală şi de tragere la răspundere penală a persoanei care se face vinovată de comiterea unei fapte penale; urmărirea penală, în ansamblul său; principiul rolului activ al organelor de urmărire penală; principiul aflării adevărului. Totodată, sunt reluate şi susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.A.D.O.L.F.
În ceea ce priveşte nelegalitatea prevederilor art. 1, art. 8, art. 9 şi art. 11-13 din Normele metodologice, prevăzute în anexa la ordin, recurenţii reiterează ad litteram criticile formulate în faţa instanţei de fond, prin precizarea de acţiuni din 23 mai 2011.
3. Considerentele instanţei de recurs
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Prin acţiunea formulată şi precizată, reclamanţii au solicitat anularea în parte a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 178/2009/1094/C/2009 privind înregistrarea şi evidenţa cauzelor penale cu autori neidentificaţi, respectiv în ceea ce priveşte prevederile art. 1, art. 8, art. 9 şi art. 11-13 din Normele metodologice prevăzute în anexa la ordin.
Înalta Curte observă că, prin cererea de recurs, recurenţii nu formulează veritabile critice privind hotărârea atacată, ci se rezumă la reluarea, de regulă, ad litteram, a susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi în precizarea de acţiune în ceea ce priveşte nelegalitatea prevederilor vizate din ordinul atacat.
În atare condiţii, analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, Înalta Curte observă că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că ordinul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, în scopul de a asigura reglementarea unitară a modului de înregistrare şi ţinere a evidenţei cauzelor cu autori necunoscuţi.
De asemenea, cu just temei a apreciat curtea de apel că prevederile criticate din ordinul în litigiu au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 5 C. proc. pen., care consacră principiul aflării adevărului şi principiul rolului activ al organelor judiciare, iar termenele stabilite sunt în interesul celerităţii procedurii şi al operativităţii de care trebuie să dea dovadă organele de cercetare penală, ca o garanţie în aflarea adevărului.
Măsura contestată de reclamanţi este de natură administrativă şi are rolul de a permite ţinerea evidenţelor clare şi complete a cauzelor penale cu autori ce nu au putut fi identificaţi, astfel că nu este echivalentă cu soluţia de neurmărire penală sau netrimitere în judecată, în sensul prevederilor Codului de procedură penală, şi se dispune numai după epuizarea activităţilor şi verificărilor ce pot conduce la identificarea autorilor faptei penale, iar, dacă apar indicii temeinice, probe sau elemente noi, potrivit art. 12 din Normele metodologice, dosarele se întorc la organele de cercetare de la compartimentele de evidenţă operativă pentru efectuarea verificărilor necesare.
Totodată, prima instanţă a reţinut întemeiat că, fiind o măsură administrativă, care reglementează modul în care se desfăşoară cercetarea penală după trecerea unor termene şi neidentificarea autorilor, măsura contestată nu este supusă controlului instanţei de judecată, în acest sens fiind şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite nr. LVII/2007 (M. Of. nr. 283/11.04.2008), prin care, în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a decis că „ plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.”
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinţei recurate în sensul art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de K.A. şi K.L. împotriva Sentinţei nr. 149 din 1 iulie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3934/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4059/2012. Contencios → |
|---|
