ICCJ. Decizia nr. 4060/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4060/2012
Dosar nr. 1345/2/2012
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta D.P.I.I.S.T.L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, suspendarea executării deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011.
Prin sentinţa nr. 1871 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât, ca neîntemeiată;
- a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată;
- în temeiul art. 7231 C. proc. civ., a dispus eliberarea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 17.547 RON consemnată de aceasta la Banca C. - Unitatea M.B. cu recipisa de consemnare din 28 februarie 2012.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu referire la excepţiei inadmisibilităţii cererii, instanţa a reţinut că prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea suspendării actului administrativ chiar şi în ipoteza în care nu este înregistrată încă pe rolul instanţei acţiunea în anularea actului.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reţinut că, prin d ecizia contestată, s-a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă contravenţională în valoare de 1.754.661 RON, reprezentând 5,5% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin încheierea unor contracte în care preţurile de vânzare cu amănuntul la consumatorii finali din România au fost stabilite de către producătorul turc în relaţia cu importatorii români.
În raport cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la cazul bine justificat, reclamanta a invocat aspecte legate de aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, de modalitatea de individualizare a sancţiunii aplicate şi de greşita reţinere a existenţei faptei ca urmare a interpretării greşite a contractelor investigate, ceea ce echivalează cu prejudecarea fondului, ceea ce excede controlului exercitat de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării.
Motivele invocate de reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta relevă o serie de consecinţe ale actului administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt pur ipotetice şi speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente nu pot fi pur şi simplu invocate efectele actului.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel București a declarat recurs reclamanta D.P.I.I.S.T.L.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă susţine că în cauză există o puternică îndoială în privinţa prezumţiei de legalitate a deciziei contestate, ce decurge din încălcarea, aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, sub aspectul respectării principiului neretroactivităţii legii aplicabile contractelor de distribuţie, în considerarea principiului tempus regit actum.
Totodată, recurenta expune critici de nelegalitate a deciziei întemeiate pe susţinerea că fapta pentru care societatea a fost sancţionată contravenţional nu există, decizia fiind emisă cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.
Recurenta-reclamantă învederează şi faptul că, prin decizia contestată, s-a făcut o individualizare greşită a sancţiunii aplicate.
În privinţa condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susţine că, prin executarea deciziei, se produce societăţii un prejudiciu material cert de natură a conduce la perturbarea gravă a activităţii prin diminuarea comenzilor ca urmare a rezilierii contractelor de distribuţie exclusivă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sub aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.
Susţinerile din recurs, prin care recurenta procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acţiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluţiei şi argumentaţiei Curţii de apel.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate.
Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în faţa instanţei de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, ci presupun o analiză în fond a legalităţii actului, care se realizează de către instanţa învestită cu acţiunea în anulare, iar nu pe calea cererii de suspendare a executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că prezumţia de legalitate a actului contestat este confirmată şi de faptul că, potrivit susţinerilor intimatului, cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar, instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1347/2/2012 - a respins acţiunea în anularea deciziei.
Neîndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susţinerilor recurentei în privinţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.
De altfel, în privinţa pagubei iminente, prima instanţă în mod corect a reţinut că prejudiciul invocat de reclamantă nu poate justifica, în sine şi în mod independent, soluţia de suspendare a executării deciziei contestate, atâta timp cât consecinţele patrimoniale de care se prevalează reclamanta sunt consecinţa inerentă a procedurii de executare a actului administrativ în privinţa căruia nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.P.I.I.S.T.L.S. împotriva sentinţei nr. 1871 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4059/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4070/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
