ICCJ. Decizia nr. 4226/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4226/2012
Dosar nr. 538/45/2010*
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 538/45/2010, reclamanta C.R. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, solicitând anularea hotărârii 3991/31 mai 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca în anul 1945 a fost strămutată împreună cu familia sa din oraşul Paşcani, odată cu Atelierele C.F.R. Paşcani, din luna martie 1944 până în octombrie 1945 în alte localităţi, iniţial în Peri, jud. Mehedinţi, apoi în Panciu. După întoarcerea în sat le-a trebuit ani de zile să-şi refacă gospodăriile.
Reclamanta susține că în hotărârea pe care o contestă nu se precizează care sunt motivele exacte pentru care cererea sa nu a fost admisă, motivele fiind generale. Reclamanta a mai arătat că statutul de refugiat a fost recunoscut tuturor fraţilor săi .
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia tardivităţii. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că nu s-a făcut dovada că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 274/2010, Curtea a admis excepţia tardivităţii şi a respins pe acest considerent acţiunea. Sentinţa a fost recurată de către reclamanta, iar prin Decizia nr. 3473/2011 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru a fi analizat fondul cererii. Instanţa de recurs a reţinut în considerente că autoritatea pârâtă nu a indicat în decizie termenul şi instanţa competentă, astfel că nu i se poate imputa reclamantului nerespectarea termenului de introducere a acţiunii la Curtea de Apel.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 365/2011 din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.R. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin hotărârea nr. 3991 din 31 mai 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea petentei de acordare a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea a constatat că reclamanta a arătat chiar prin conţinutul cererii sale că nu solicită drepturi ca urmare a persecutării din motive etnice, ci pentru că a fost refugiată din cauza războiului împreună cu familia sa.
Prima instanță a apreciat că în cauză reclamanta nu a făcut proba cu vreun act oficial sau un alt document că ar fi fost refugiată şi că acest lucru s-ar fi datorat unor persecuţii din motive etnice, condiţie obligatorie pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 . Faptul de netăgăduit că aceasta a avut de suferit în urma refugiului voluntar pentru că se apropia linia frontului nu se înscrie însă în niciuna din ipotezele limitativ şi expres prevăzute de lege pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta timp cât reclamanta nu a suferit concomitent şi persecuţii etnice.
Faţa de situaţia de fapt reţinută, având în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze similare, văzând in drept si disp. art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, Curtea a respins acţiunea formulată de reclamanta C.R. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta C.R. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine că a depus la dosar mai multe înscrisuri prin care a dovedit faptul ca familia sa a fost evacuata din localitatea de domiciliu în zona Turnu Severin jud. Mehedinţi şi toţi fraţii săi în viaţă sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Așadar, instanţa de judecata a reţinut în mod greşit ca nu a făcut dovada cu vreun act oficial sau un alt document ca ar fi fost refugiata si ca acest lucru s-ar fi datorat unor persecuţii din motive etnice.
Instanţa a mai reţinut în mod greşit ca evacuarea a fost una voluntara, în ciuda situaţiei de notorietate istorica, iniţiata de autorităţile din România la sfârşitul anului 1943, când, la nivel naţional, s-a organizat evacuarea forţată a romanilor de pe linia frontului si din zonele din nordul tarii care erau ameninţate de ocupaţia sovietica.
Refugiul nu a fost unul voluntar, ci a fost unul organizat în fata armatei sovietice. Refugiul a fost unul obligatoriu pentru angajaţii si familiile celor care lucrau la Atelierele C.F.R. Paşcani datorita liniei frontului care trecea si prin localitatea Paşcani.
Recurenta mai arată că, deşi la dosarul cauzei a depus declaraţia autentica data de cei doi martori, ei înșiși beneficiari ai Legii nr. 189/2000 si dovezi din care rezulta ca toţi ceilalţi fraţi ai săi deţin statutul prevăzut de Legea nr. 189/2000, instanţa nu a solicitat probe suplimentare prin care sa se confirme faptul ca refugiul nu a fost unul voluntar, ci unul datorat persecuţiilor si atrocităţilor întreprinse de armata sovietica împotriva romanilor odată cu începerea ocupaţiei teritoriilor din Moldova.
Din probatoriul administrat în cauză, precizează recurenta, rezultă că tatăl său, în calitate de angajat al C.F.R. Paşcani, a fost evacuat împreună cu membrii familiei, în martie 1944, din localitatea de domiciliu Paşcani, jud. Iaşi, în localitatea Peri din apropierea oraşului Turnu Severin, jud. Mehedinţi.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „b eneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: [...] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate” .
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Totodată, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Înalta Curte constată că, în dovedirea susţinerilor sale, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă refugiul familiei sale din cauza războiului şi a abuzurilor exercitate de armata rusă, instanţa de fond interpretând în mod eronat ansamblul probator administrat în cauză.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit - în opinia Înaltei Curţi - că evacuarea a fost una voluntară, în ciuda situaţiei istorice iniţiate de către autorităţile din România la sfârşitul anului 1943, când, la nivel naţional, s-a organizat evacuarea forţată a românilor de pe linia frontului şi din zonele din nordul țării care erau ameninţate de ocupaţia sovietică.
Astfel cum susține și recurenta, refugiul nu a fost unul voluntar, ci cauzat de armata sovietică, fiind obligatoriu pentru angajaţii şi familiile celor care lucrau la Atelierele C.F.R. Paşcani datorita liniei frontului care trecea şi prin localitatea Paşcani.
Înalta Curte reţine şi faptul că recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei un set de hotărâri emise de Casele Judeţene de Pensii, din care rezultă că tuturor fraţilor reclamantei li s-a recunoscut calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2010.
Or, în aceste condiţii, a nu recunoaşte recurentei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între reclamantă şi fraţii săi, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată şi de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către recurentă şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea, va anula Hotărârea nr. 3991 din 31 mai 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 şi va obliga pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 23 aprilie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 01 iunie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.R. împotriva sentinţei nr. 365/2011 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei.
Anulează Hotărârea nr. 3991 din 31 mai 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000.
Obligă pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 23 aprilie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 01 iunie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4463/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4165/2012. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
