ICCJ. Decizia nr. 4353/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii. Apărările pârâților.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul I.I.D. a solicitat în contradictoriu cu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, A.D.B., în nume propriu și pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, să se constate nulitatea Ordinului nr. 206 din 25 martie 2011 și a actelor subsecvente acestuia privind revocarea sa din funcția de secretar național TRACECA, repunerea sa în situația anterioară prin reîncadrare în funcția deținută și plata drepturilor aferente postului de secretar național; obligarea pârâtei la repararea pagubei prin plata salariului neîncasat de 5.200 RON/lună și în continuare până la restabilirea situației; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON, echivalentul a 6 salarii cu titlu de daune morale pentru afectarea prestigiului, onoarei și demnității sale și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001 a îndeplinit atribuțiile specifice postului de secretar național TRACECA, funcție publică de conducere în cadrul direcției generale constituită în structura organizatorică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, începând cu data de 5 mai 2006.
A mai precizat reclamantul că pe toată durata exercitării atribuțiilor de serviciu, calificativele profesionale obținute au fost de "foarte bine", neexistând nici un fapt care să aducă atingere activității desfășurate sub conducerea a 5 miniștri.
S-a mai susținut că actul administrativ contestat nu este motivat în fapt și în drept, încălcând legislația comunitară și prevederile legale naționale, că acesta nu are fundament privind oportunitatea măsurii, fiind de asemenea lovit de nulitate pentru vicii de formă.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a ministrului A.D.B., în subsidiar, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale a Ministrului și a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și acțiunea formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 206 emis în data de 25 martie 2011, ministrul A.D.B. a dispus încetarea desemnării reclamantului în funcția de secretar național TRACECA, începând cu data emiterii ordinului, prevăzând și obligația reclamantului de a preda toate documentele Secretariatului Național.
în ceea ce privește excepția invocată, prima instanță a reținut că potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004 poate să stea în judecată, în calitate de pârât și persoană fizică, ce a elaborat sau emis actul.
în privința autorității publice s-a constatat că în contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată în drepturile ori interesele legitime printr-un act administrativ poate să cheme în judecată emitentul actului atât pentru anularea lui cât și pentru repararea pagubelor produse de acel act, prin solicitarea unor daune materiale și morale.
Sub acest aspect s-a mai reținut că deși reclamantul a cerut sume ce reprezintă salarii pe perioada în care nu a încasat drepturile cuvenite în baza ordinului de numire, nu schimbă natura juridică a sumelor cerute și anume de "despăgubiri", conform accepțiunii dată de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Cu referire la procedura administrativă prealabilă, s-a constatat că Legea nr. 554/2004 prevede obligația celui care se pretinde vătămat a se adresa cu o cerere autorității publice și nu conducerii acesteia.
în ceea ce privește nemotivarea în fapt și în drept a ordinului contestat, instanța fondului a reținut că potrivit H.G. nr. 239/2001 secretarul național TRACECA, precum și personalul din structura secretariatului național TRACECA sunt desemnați prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
S-a apreciat că față de prevederile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001, critica reclamantului în acest sens nu poate fi reținută, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii având obligația de a desemna secretarul național în Comisia Națională TRACECA fără ca această desemnare să fie condiționată de lege în sensul de a fi motivată.
Astfel, prin Ordinul nr. 731 din 5 mai 2006 Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și turismului a desemnat reclamantul pentru funcția de secretar național TRACECA fără să fundamenteze opțiunea de desemnare ori să indice vreun criteriu de desemnare, întrucât H.G. nr. 239/2001 a lăsat la aprecierea ministrului modalitatea de îndeplinire a atribuției legale, nemotivarea desemnării nefiind o condiție de valabilitate a actului de numire.
Procedând la aplicarea principiului simetriei actelor juridice, judecătorul fondului a apreciat că încetarea raportului de funcție născut între Comisia națională și reclamant își are temeiul tot în dispozițiile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001, neputând fi așadar reținute susținerile reclamantului în sensul că nemotivarea actului administrativ ar constituit un motiv de nulitate a acestuia.
în ceea ce privește criticile reclamantului relative la încălcarea legislației comunitare, a principiilor generale și a jurisprudenței C.E.D.O., s-a constatat că în speță nu este vorba despre o demitere nejustificată, desemnarea secretarului național TRACECA și încetarea desemnării acestuia avându-și justificarea în atribuția reglementată de lege în sarcina ministrului de a aprecia calitățile persoanei care poate reprezenta cel mai bine România. Măsura nu poate fi apreciată abuzivă deoarece legea nu impune ca ministrul să justifice demersul.
S-a apreciat de asemenea că nu poate fi reținută susținerea reclamantului în sensul că urmare a dispunerii măsurii a fost lipsit de mijloace de existență, întrucât din evidențele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, rezultă că reclamantul a fost salarizat în perioada 1 noiembrie 2006 de angajatorul "J.M." SRL, în perioada 1 mai 2009-31 august 2010 de angajatorul "I.I. și Asociații" SRL, iar în perioada 1 septembrie 2010-31 mai 2011 de angajatorul "Cabinet de avocat I.I.", astfel că mijloacele de existență despre care vorbește reclamantul pentru el și familia sa nu au putut fi asigurate de acesta fără întrerupere și după încetarea desemnării din funcția de secretar național.
S-a mai reținut că din adresa din 12 mai 2011 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici rezultă că reclamantul nu a ocupat o funcție publică, astfel că raportul juridic de muncă dintre Comisia Interministerială și reclamant nu este supus regimului juridic reglementat de Legea nr. 188/1999.
Referitor la viciile de formă invocate de reclamant cu privire la actul contestat și anume faptul că nu s-a indicat instanța și alea de atac, s-a constatat că ordinul în speță este un act administrativ emis de o autoritate publică de nivel central, iar potrivit Legii nr. 554/2004 actele de natura celui atacat se contestă la Curtea de Apel din raza căreia se află autoritatea emitentă, iar conform principiului de drept potrivit căruia "nimeni nu poate invoca necunoașterea legii", reclamantul nu poate susține că i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului pe motiv că nu a cunoscut calea de atac a actului administrativ și instanța competentă.
Sub acest aspect, s-a mai reținut că reclamantul a urmat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 554/204 și a contestat la instanța de contencios administrativ actul administrativ apreciat ca nelegal, aceste demersuri înlăturând o posibilă vătămare.
Apreciind că celelalte capete de cerere sunt petite accesorii ale capătului principal din cererea de chemare în judecată și făcând aplicarea principiului de drept "accesoriul urmează soarta principalului" prima instanță a soluționat în consecință capetele de cerere accesorii reținând de asemenea că actele administrative legale nu generează dreptul de a cere daune materiale ori morale.
3. Recursul declarat de reclamantul I.I.D. împotriva sentinței civile nr. 5433 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ.
3.1. Instanța de fond a schimbat natura actului administrativ, a socotit ordinul atacat în raport cu o demnitate publică, contrar raportului de funcție pe care l-a reținut.
Demnitatea publică presupune drepturi și îndatoriri specifice ce nu sunt corespunzătoare fișei postului recurentului.
Recurentul a fost într-un raport de funcție publică astfel că întreaga procedură de încetare a raportului de funcție se face potrivit Legii nr. 188/ 1999, fiind funcționar public supus prevederilor Legii nr. 176/2010.
3.2. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.
Astfel, deși se reține încetarea raportului de funcție născut între Comisia Națională și reclamant, judecătorul reține și chestiuni legate de demnitatea publică.
3.3. Ordinul atacat nu este motivat, judecata nu s-a făcut în baza legalității, ci prin raportare la temeinicie.
încetarea raportului de funcție s-a făcut cu încălcarea normelor europene ce îi garantează dreptul la protecție, cu referire la concedierea nejustificată.
Calitatea de asigurat pe baza plății unor contribuții nu este incompatibilă cu încasarea unor salarii din fonduri europene.
Afirmațiile instanței de fond în sensul că hotărârea de guvern este incompletă nu pot fi reținute în raport de denegarea de dreptate, pentru că este oprit judecătorului să spună că legea este neîndestulătoare sau nu prevede.
Instanța de fond nu a analizat oportunitatea actului juridic, recurentul a fost demis din funcție după șapte ani de funcționare exemplară.
4. Apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, reclamantul nu a ocupat o funcție publică în sensul Legii nr. 188/1999 și niciuna contractuală, actul emis este legal, nu sunt indicate motive valabile pentru anularea acestuia, iar instanța de fond a făcut o corectă calificare în drept a raportului juridic dedus judecății.
II. Considerentele înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Nicăieri în cuprinsul hotărârii recurate nu se reține existența unui raport de demnitate publică.
De asemenea, exercitarea unei funcții publice de către recurent nu a fost reținută de către judecătorul fondului.
Singura referire la raportul de funcție s-a făcut în legătură cu încetarea acestuia, în temeiul art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 239/2001.
Aceasta nu relevă existența unor motive contradictorii în cuprinsul considerentelor hotărârii sau o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății.
1.2. Instanța de fond a reținut în mod corect că recurentul nu a exercitat o funcție publică de natura celei prevăzute de Legea nr. 188/1999 nu a ocupat funcția potrivit procedurii acestui act normativ, ci potrivit H.G. nr. 239/2001.
H.G. nr. 239/2001 permite ministrului de resort să numească secretarul general TRACECA, printr-un ordin.
Alegerea este la latitudinea acestuia, fără a se putea invoca criteriile de numire din Legea nr. 188/1999.
Dacă actul normativ special urmărea încadrarea secretarului general ca funcționar public cu statut special, regulile urmau să fie arătate în cuprinsul actului și nu prin extindere, analogie, etc.
Adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici este o dovadă în plus că recurentul nu face parte din categoria funcționarilor publici.
1.3. în mod firesc, se aplică regulile generale din materia încetării desemnării într-o funcție și anume, emiterea unui ordin de încetare a desemnării.
Cum ordinul de numire nu a avut drept criterii de apreciere a persoanei cele înscrise în Legea nr. 188/1999, ministrul exercitându-și doar prerogativa prevăzută de H.G. nr. 239/2001, recurentul nu poate pretinde odată cu încetarea desemnării, analiza unor criterii de oportunitate sau norme europene aplicabile numai funcționarilor publici europeni, ceea ce nu reprezintă o denegare de dreptate, astfel cum afirmă recurentul.
Se va reține astfel și că actul atacat a fost emis cu respectarea principiului paralelismului competențelor și a principiului simetriei actelor juridice, ceea ce întărește legalitatea emiterii acestuia.
2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4356/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4345/2012. Contencios → |
|---|
