ICCJ. Decizia nr. 441/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2963 pronunțată în data de 13 aprilie 2011, Curtea de Apel București, a admis cererea formulată de reclamanții P.B. și P.D., în contradictoriu cu pârâții Garda Financiară - Secția Județeană Dâmbovița și M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Dâmbovița - Administrația Finanțelor Publice Găești privind suspendarea executării Deciziei nr. 160 din 4 martie 2011 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, Garda Financiară Secția Județeană Dâmbovița și Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 4 martie 2011 încheiat de Administrația Finanțelor Publice Găești, până la soluționarea în fond a cauzei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul curții de apel reclamanții P.B. și P.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Garda Financiară - Secția Județeană Dâmbovița, au solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 160 din 4 martie 2011 emisă de pârât și a procesului-verbal de control, până la soluționarea pe fond a cauzei.
în motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că, prin Decizia nr. 160 din 04 martie 2011, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Garda Financiara, Secția Județeană Dâmbovița, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 2 imobile, considerate de organul fiscal a fi proprietate exclusivă a reclamantului P.B., situate în com. Petrești, județ Dâmbovița, în suprafață de 274 mp, respectiv 627 mp, având nr. cadastral 390 și fiind înscrise la nr. 407 în cartea funciară a com. Petrești, județ Dâmbovița, invocându-se faptul ca pârâtul ar fi atras răspunderea solidară a reclamantului P.B., cu bunurile proprietatea sa personală exclusivă, pentru un debit de 843.763 RON, (reprezentând TVA dedus nelegal în anul 2010), pe care societatea comercială pe care o administrează, S.C. P.M. SRL, l-ar avea față de bugetul de stat consolidat (reprezentând TVA dedus nelegal în anul 2010, prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi de mărfuri emise de către SC M.N. SRL Călărași, care nu era plătitoare de TVA, dobândind această calitate la data de 01 octombrie 2010).
Arată reclamanții că, potrivit art. 33 C. fam., creditorul personal al lui P.B. nu poate urmări bunurile comune ale soților P.B. și P.D., ci, eventual, poate cere împărțirea bunurilor comune ale acestora în timpul căsătoriei.
Mai arată că, antrenarea răspunderii solidare a lui P.B. s-a realizat nelegal, întrucât, în prealabil nu a fost declarată insolvența SC P.M. SRL, administrată de acesta, fapt ce încalcă prev. art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, iar înstrăinarea de către acesta a unor bunuri ale societății s-a făcut la prețul pieței, suma rezultată fiind folosită pentru plata datoriilor preexistente ale societății, astfel încât nu s-a înstrăinat nimic cu rea-credință, cum cere imperativ art. 27 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 92/2003.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că în cauză nu s-a efectuat dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Instanța a mai constatat față de dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în care s-a solicitat anularea aceluiași act administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
în speța de față, fără a antama fondul, instanța a reținut că susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea celor două acte administrative vizează elemente de fapt, contrare celor reținute de organele de inspecție și deci care vor face obiectul probațiunii în cadrul dosarului de fond, iar pentru fiecare situație de fapt reținută a depus la dosarul cauzei dovezi prin care înțelege să facă dovada contrară celor reținute în procesul-verbal din data de 04 martie 2011.
în ceea ce privește prejudiciul, instanța a constatat că prin punerea în executare creează societății reclamante o pagubă, pagubă care are și caracter iminent, având în vedere momentul când își produce efectele decizia de revocare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Garda Financiară - Secția Județeană Dâmbovița.
în motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat întemeiată cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 160 din 04 martie 2011 emisă de Garda Financiară - Secția Dâmbovița și a Procesului-verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile imobile din 04 martie 2011 încheiat de către Administrația Finanțelor Publice Găești.
în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurentul a arătat că atât decizia cât și procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător au fost emise în cadrul competențelor legale și cu respectarea prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Analizând cauza de față, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Decizia nr. 160 din 04 martie 2011 emisă de Garda Financiară Secția județeană Dâmbovița au fost instituite măsuri asigurătorii constând în sechestru asigurător asupra bunurilor imobile selectate situate în comuna Petrești județul Dâmbovița - proprietatea reclamanților, reținându-se incidența în cauză a prevederilor art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., respectiv faptul că există pericol ca dobânditorul să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul, având în vedere că prin referatul întocmit cu ocazia controlului au fost stabilite obligații de plată reprezentând TVA estimate la suma totală de 843.763 RON.
Prin procesul-verbal din 04 martie 2011 încheiat de Administrația Finanțelor Publice Găești emis în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (4) din O.G. nr. 92/203 privind C. proc. fisc. și a Deciziei nr. 160 din 04 martie 2011 privind dispunerea măsurilor asigurătorii, s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorului, respectiv asupra bunurilor imobile aparținând reclamanților în calitate de asociați la firma SC P. SRL, pentru obligațiile de plată reprezentând TVA în sumă de 843.763 RON.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Pe de altă parte, în înțelesul C. proc. fisc., actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, conform dispozițiilor art. 41.
în raport de aceste dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind admisibilă și întemeiată cererea de suspendare a executării a unor acte care nu au natura unor acte administrative, în sensul textelor legale mai sus menționate, deoarece nu stabilesc, nu modifică și nu sting prin ele însele drepturi și obligații.
Astfel cum s-a menționat anterior, actele respective instituie măsuri asigurătorii, respectiv se aplică măsura sechestrului asigurător, conform dispozițiilor C. proc. fisc., art. 129 alin. (2) și (11) și art. 172 C. proc. fisc.
Neavând natura juridică a unor acte administrativ fiscale, în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cererea de suspendare a executării acestora în temeiul art. 14 alin. (1) este inadmisibilă.
Astfel fiind, înalta Curte a reținut că sentința atacată a fost nelegală și netemeinică în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată, a admis recursul formulat și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins cererea de suspendare la executare, ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4159/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1071/2012. contencios → |
|---|
