ICCJ. Decizia nr. 4474/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4474/2012
Dosar nr. 4086/2/2012
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4967 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, cererea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâta F.R.S. România şi, pe cale de consecinţă, a aplicat conducătorului F.R.S. o amendă de 20% pe zile de întârziere, conform art. 24 alin (2) Legea nr. 554/2004, începând cu 09 aprilie 2012 până la 21 mai 2012. Prin aceeaşi hotărâre a respins cererea privind despăgubirile, ca nedovedită.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat, în fapt, că prin sentinţa civilă nr. 6397 din 02 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată şi în consecinţă, a fost obligată pârâta să răspundă petiţiei reclamantului transmisă prin poştă la data de 28 martie 2009, cu scrisoare recomandată nr. 3303.
Judecătorul fondului a observat că nu au fost îndeplinte obligaţiile impuse irevocabil prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cu alte cuvinte, nu s-a răspuns petentului.
În acest context, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în sensul că de la data rămânerii irevocabile a hotărârii (09 martie 2012) au trecut 7 luni.
Cu privire la cererea de despăgubiri, prima instanţă a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, deoarece daunele nu au fost dovedite de către reclamant.
2. Recursul formulat de T.V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.V., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6,7,8 şi 9 din C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
3. Procedura în faţa instanţei de recurs
Cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului, în raport de prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, concluziile părţilor fiind consemnate în practicaua hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Regularitatea promovării căii de atac
În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii recursului, excepţie de procedură peremptorie şi absolută, care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.
Prin sentinţa nr. 4967 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, cererea formulată de reclamantului T.V., întemeiată pe dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare”.
În speţa de faţă, sentinţa recurată a fost comunicată reclamantului la data de 05 octombrie 2012, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare de la dosarul de fond, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 17 octombrie 2012, conform rezoluţiei de primire de la dosarul de recurs.
Ultima zi în care reclamantul putea declara recursul era 11 octombrie 2012, calculată conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 101 C. proc. civ.
Chiar dacă în dispozitivul sentinţei recurate nu a fost menţionat termenul de recurs, în speţă, 5 zile de la comunicare, recurentul nu se poate prevala de această împrejurare, întrucât, condiţiile, limitele şi termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt prevăzute de lege şi nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, potrivit adagiului „nemo censetur ignorare legem”.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Cum în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin(.1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge recursul reclamantului T.V., ca tardiv formulat.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurentul-reclamant T.V. va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial, Înalta Curte apreciind că se impune aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, suma de 1.000 RON pretinsă de intimata-pârâtă în această fază procesuală nu se justifică, raportat la complexitatea redusă a cauzei şi la munca depusă de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.V. împotriva sentinţei nr. 4967 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Obligă recurentul T.V. la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata F.R.S. România.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4445/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4521/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
