ICCJ. Decizia nr. 4445/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4445/2012
Dosar nr. 344/42/2010/a1
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 252 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de netimbrare precum şi acţiunea rejudecată în fond după casare formulată de reclamantul D.C.D. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Ploieşti, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea cu care a învestit instanţa, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de sancţionare nr. 524 din 05 octombrie 2009 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care i s-a aplicat o sancţiune disciplinară constând în diminuarea salariului cu 5% pe o perioadă de 3 luni.
Astfel, se reţine că urmare a unui control efectuat în cadrul Penitenciarului Ploieşti în perioada 22 - 25 iunie 2009 de către direcţia de specialitate din cadrul aparatului central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a constatat o serie de nereguli, aşa cum sunt consemnate în nota de constatare nr. 230681/DSDRP din 03 iulie 2009, vinovăţia aparţinând reclamantului în calitatea sa de şef serviciu aplicarea regimurilor la Penitenciarul Ploieşti, motiv pentru care prin Adresa nr. 230681 din 08 iulie 2009 a fost sesizată comisia de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor .
Comisia de disciplină, analizând propunerea de sancţionare a reclamantului având în vedere şi audierea părţilor aşa cum au fost consemnate în procesele-verbale din 31 iulie 2009 şi 08 septembrie 2009 a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea unor abateri disciplinare prevăzute de art. 61 lit. b), d) şi p) şi art. 46 lit. d), e), g), s), şi j) din Legea nr. 293/2004, în concret; insuficienta implicare în coordonarea procedurii de soluţionare a cererilor persoanelor private de libertate în ceea ce priveşte înregistrarea acestora, neîntocmirea la nivelul serviciului ce îl coordona a planurilor de muncă lunare, trimestriale şi a analizelor activităţilor desfăşurate, neaducerea la cunoştinţa personalului din subordine, sub semnătură, a fişelor de serviciu actualizate, neactualizarea tabelului de acces în cadrul secţiei a II-a de deţinere şi neînregistrarea registrului de audienţe a şefului secţiei de deţinere, superficialitate în coordonarea şi instruirea personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul sectorului vizite şi a personalului de supraveghere cu privire la modul de efectuare a activităţilor specifice apelului zilnic, accesul în cadrul persoanelor private de libertate, insuficienta implicare în cunoaşterea problemelor reale din cadrul secţiilor de deţinere, atitudinea refractară şi relaţionarea defectuoasă şi comportamentul necorespunzător faţă de reprezentanţii echipei de control, neexecutarea dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct.
Se mai reţine că la analiza abaterilor disciplinare şi la aplicarea sancţiunii s-a avut în vedere atribuţiile reclamantului din fişa postului cunoscute de acesta prin semnarea acesteia, care în esenţă constau în îndrumarea şi controlul activităţilor din domeniul siguranţei interioare şi regimul penitenciar, perfecţionarea pregătirii personalului din serviciul de supraveghere şi însoţire a persoanelor private de libertate din unitate.
În acest context, consideră instanţa de fond că din actele dosarului (nota de constatare, procesele-verbale de şedinţă ale comisiei de disciplină, obiecţiunile la referatul comisiei de disciplină analizate de comisia de disciplină cu ocazia propunerii sancţiunii disciplinare), rezultă că abaterile reţinute în sarcina reclamantului au fost săvârşite cu vinovăţie constând în general în superficialitate în executarea atribuţiilor de serviciu, ceea ce a justificat aplicarea sancţiunii disciplinare contestate.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 252 din 29 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul D.C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Printr-o primă critică formulată, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea printr-o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind analizate pretinsele abateri reţinute în sarcina sa, nici dacă acestea există sau nu, dacă se face vinovat sau nu de săvârşirea lor.
În acest sens se susţine că în motivarea hotărârii pronunţate instanţa de fond nu face decât să reia susţinerile părţilor şi să enumere piesele dosarului fără a analiza în mod concret fiecare din acestea, ceea ce echivalează cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., şi atrage nulitatea hotărârii.
Consideră recurentul că acest tip de motivare îi îngrădeşte dreptul la apărare întrucât nu-i oferă posibilitatea legală de a dovedi nevinovăţia întrucât nu aplică nici un criteriu concret faţă de care să se poată apăra.
Printr-un set de critici formulate pe fondul cauzei, în temeiul art. 3041 C. proc. civ. recurentul susţine că prin probele administrate în cauză a dovedit în faţa instanţei de fond faptul că nu se face vinovat pentru săvârşirea abaterilor disciplinare pentru care a fost sancţionat prin Decizia nr. 524 din 05 octombrie 2009, şi implicit nelegalitatea respectivului act administrativ contestat.
Astfel, consideră recurentul că nu se poate reţine în sarcina sa lipsa privind implicarea şi coordonarea soluţionării cererilor persoanelor private de libertate având în vedere faptul că, deşi şi-a instruit, controlat şi îndrumat permanent subordonaţii cu atribuţii în acest domeniu, activitatea s-a realizat cu dificultate dat fiind faptul că în cea mai mare parte a timpului instituţia a funcţionat cu doi comandanţi de secţii din patru prevăzuţi la cele patru secţii de deţinere.
Recurentul mai susţine că fişele posturilor nu au fost aduse la cunoştinţă şi actualizate pe anul 2009 datorită schimbărilor majore ce au intervenit ca urmare a implementării unui program pilot, fapt ce a generat în mai multe rânduri modificarea strategiei de efectuare a activităţilor privind aplicarea regimului penitenciar, astfel încât până la momentul controlului, nu a putut fi stabilită forma lor finală.
Se mai arată că datorită schimbărilor succesive impuse de necesitatea aplicării programelor experimentale şi care au dus la înfiinţarea/desfiinţarea unor funcţii, modificarea unor atribuţii specifice, grefat şi pe faptul că există un deficit de cadre şi totodată o dinamică mare a personalului care deşi încadrat la sectorul vizită primeşte şi alte însărcinări de serviciu decât cele specifice au existat şi situaţii în care activitatea nu s-a putut desfăşura în condiţii de înaltă performanţă.
În opinia recurentului atitudinea refractară, relaţionarea defectuoasă şi comportamentul necorespunzător faţă de echipa de control este o chestiune de interpretare subiectivă a comportamentului său faţă de cei doi membri ai respectivei echipe de control şi trebuie înlăturată.
Mai arată recurentul că a făcut dovada în faţa instanţei de fond a faptului că în aceeaşi perioadă a fost recompensat cu primirea Semnului onorific în Serviciul Patriei pentru ofiţeri în anul 2008, semn onorific pentru activitatea profesională, astfel încât o apreciere de acest nivel primită cu puţin timp înaintea efectuării controlului face dovada deplină a pregătirii sale profesionale.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea primei instanţe prin prisma criticilor înfăţişate de recurent, faţă de prevederile legale incidente din materie supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi raportat la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de fond a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi la situaţia de fapt reţinută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reţinută lipsa motivării, în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
În doctrină şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de ex. în Hotărârea pronunţată în cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994) s-a reţinut constant că instanţele sunt obligate să-şi motiveze deciziile, dar nu li se poate pretinde să răspundă în mod special la toate argumentele, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit. Aşa este şi cazul în speţă.
Mai precis judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că actul de sancţionare este legal, atât din perspectiva procedurilor legale de aplicare a sancţiunii în raport de cauzele de nulitate invocate precum cât şi în privinţa fondului cauzei privind aplicarea sancţiunii disciplinare raportat la abaterile disciplinare reţinute în sarcina recurentului-reclamant şi dreptul de apreciere al autorităţii emitente a actului administrativ contestat.
Totodată, Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzute de art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, se constată că recurentul-reclamant D.C.D. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 524 din 05 octombrie 2009 prin care a fost sancţionat disciplinar "cu diminuarea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei ocupate cu 5% pe o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 61 lit. b), d) şi p) şi art. 46 lit. d), e), g), s) şi j) din Legea nr. 293/2004.
În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, prin criticile formulate pe fondul cauzei nu contestă existenţa deficienţelor constatate în organizarea şi funcţionarea serviciului condus, care au stat la baza sesizării Comisiei de Disciplină, şi ulterior au justificat emiterea actului administrativ sancţionator, ci contestă doar sancţionarea disciplinară a modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile aferente funcţiei de conducere faţă de împrejurările de ordin obiectiv în care şi-a exercitat respectivele atribuţii.
Prin urmare Înalta Curte va analiza legalitatea actului administrativ contestat doar prin prisma acestor critici expuse în cuprinsul cererii de recurs.
Astfel, este de necontestat că recurentul-reclamant avea obligaţia ca în exercitarea funcţiei publice de conducere deţinute să se preocupe în mod constant de îndrumarea şi controlul activităţilor din domeniul siguranţei interioare şi regimului penitenciar, de perfecţionarea personalului din serviciul de supraveghere şi însoţire a persoanelor private de libertate din unitate, ceea ce impunea exercitarea la nivel optim a atribuţiilor înscrise în fişa postului nr. 105, de care a luat cunoştinţă sub semnătură la data de 16 mai 2007.
Dificultăţile generate, în desfăşurarea activităţii în cadrul serviciului condus de recurentul-reclamant, fie de deficitul şi dinamica de personal fie de activităţile specifice implementării unor programe experimentale, nu pot justifica în mod rezonabil deficienţele reţinute în exercitarea atribuţiilor manageriale şi nu pot conduce în limitele legalităţii la înlăturarea sancţiunii disciplinare aplicate recurentului-reclamant prin actul administrativ contestat.
Totodată, se impune a fi menţionat şi faptul că în evaluarea modului în care recurentul-reclamant şi-a exercitat atribuţiile de serviciu nu au relevanţă distincţiile profesionale acordate pentru aprecierea in abstracto a activităţii profesionale, fiind vorba de circumstanţe şi criterii de apreciere total diferite. Aşadar, faptul că în cursul anului 2008 recurentul-reclamant a fost distins cu Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru ofiţeri în anul 2008, invocat în cauză ca şi garanţie a unei temeinice pregătiri profesionale, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii disciplinare a recurentului-reclamant, angajată pentru modul deficitar în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în perioada de referinţă reţinută în actul constatator.
De asemenea, legalitatea actului sancţionator contestat nu poate fi susţinută nici prin aprecierile de ordin subiectiv ale recurentului-reclamant referitoare la justificarea dificultăţilor de comunicare din timpul controlului desfăşurat în perioada 22 iunie - 25 iunie 2009.
Prin urmare, modul defectuos în care recurentul-reclamant şi-a exercitat o serie de atribuţii aferente funcţiei publice de şef Serviciu Aplicarea Regimurilor din cadrul Penitenciarului Ploieşti, şi care nu poate fi justificat în maniera invocată prin cererea de recurs, a impus în mod corect stabilirea răspunderii disciplinare a funcţionarului public cu statut special şi aplicarea unei sancţiuni proporţionale cu gravitatea abaterilor disciplinare şi circumstanţelor concrete ale săvârşirii acestora.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarate de D.C.D., împotriva Sentinţei nr. 252 din 29 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012 .
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4442/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4474/2012. Contencios → |
|---|
