ICCJ. Decizia nr. 4521/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4521/2012
Dosar nr. 10483/2/2010
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anularea Deciziei nr. 1452 din 03 septembrie 2010 şi a Adresei nr. 4157 din 20 septembrie 2010, emise de pârâtă, reintegrarea sa pe funcţia publică de şef Serviciu control intern şi supracontrol, obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamantul până la data reintegrării, a daunelor morale, în cuantum de 100.000 lei şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a deţinut funcţia de Şef Serviciu treapta 2 de salarizare la Serviciul Control Intern - A.P.I.A. Aparat Central, din data de 14 august 2008, fiind eliberat din funcţie prin Decizia nr. 1452 din 03 septembrie 2010, emisă de către pârâtă, în temeiul art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999.
Reclamantul a susţinut că prin reorganizarea activităţii pârâtei nu a fost redus postul ocupat de acesta, fiind vorba doar de o redenumire a serviciului.
Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care s-ar considera că s-a produs o reorganizare efectivă a activităţii prin reducerea postului ocupat de reclamant, decizia de eliberare din funcţie este nelegală, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 188/1999.
A mai arătat reclamantul că deţine funcţia de Prim-vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, condiţii în care sunt incidente în cauză dispoziţiile Acordului Unic privind relaţiile de serviciu ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv dispoziţiile art. 86 alin. (2), statutul reclamantului neputând fi modificat întrucât deţine calitatea de membru de conducere în cadrul unui sindicat.
Reclamantul a criticat şi Adresa nr. 4157 din 20 septembrie 2010, cu argumentul că nu a primit nicio ofertă cu privire la posturile similare deşi acestea existau în organigrama pârâtei.
A mai susţinut că eliberarea din funcţie i-a adus atingere imaginii publice şi i-a afectat evoluţia profesională.
Prin Sentinţa civilă nr. 6258 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului B.I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, examinând dispoziţiile legale incidente, a reţinut că, în speţă, ceea ce se contestă nu este o decizie prin care a încetat raportul de serviciu în sensul dispoziţiilor art. 106, ci un act prin care s-a dat reclamantului un preaviz de 30 de zile.
Curtea a mai constatat că în speţă raporturile de serviciu ale reclamantului cu pârâta nu au încetat niciodată întrucât mai înainte ca preavizul contestat să-şi producă efectele (respectiv Decizia nr. 1452 din 03 septembrie 2010), prin Decizia nr. 1787 din 05 octombrie 2010, reclamantul a şi fost numit în funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare la Serviciul control intern şi supracontrol, raporturile de serviciu fiind modificate cu acordul reclamantului şi, în consecinţă nu se impune analiza conformităţii deciziei cu dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 invocate de reclamant.
Prima instanţă a mai reţinut, în esenţă, şi faptul că procesul de reorganizare în care a fost implicată pârâta este unul real, că postul reclamantului a fost suprimat în mod obiectiv din organigrama instituţiei pârâte, iar faptul că atribuţiile noului post nu sunt esenţial diferite de cele deţinute anterior de reclamant nu justifică admiterea acţiunii reclamantului şi în niciun caz încadrarea reclamantului pe respectivul post, întrucât acesta nu este un post vacant.
Curtea a mai constatat că reclamantul nu a deţinut niciodată funcţia de şef serviciu în cadrul Serviciului control intern şi supracontrol (făcând abstracţie de Decizia nr. 232/2011 prin care i s-a încredinţat temporar această funcţie). Pe de altă parte, acest post este reţinut de pârâtă pentru domnul B.T.R. al cărui raport de serviciu este suspendat, menţinerea acestei situaţii constituind o obligaţie legală pentru pârâtă.
Capetele de cerere privind despăgubirile au fost respinse cu motivarea că nu a fost admisă cererea de anulare a actelor contestate şi nici cererea de reîncadrare într-o anumită funcţie pretinsă, iar reclamantului i-a fost achitat salariul cuvenit pentru munca prestată în toată această perioadă în baza a două decizii nerevocate şi neanulate.
Cererea privind daunele morale a fost apreciată ca neîntemeiată în condiţiile în care din respingerea celorlalte capete de cerere rezultă că reclamantului nu i-a fost lezat niciun drept sau interes legitim, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada unui prejudiciu prin niciun mijloc de probă.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant aduce critici sentinţei recurate în sensul că instanţa de fond a pornit de la o premisă greşită şi anume, că prin Decizia nr. 1452 din 3 septembrie 2010 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nu s-ar fi întrerupt relaţiile de serviciu, ci i s-a dat numai un preaviz.
Faptul că a acceptat temporar o altă funcţie nu înseamnă că relaţiile de serviciu, raportate la funcţia deţinută anterior pretinsei restructurări nu au încetat urmare a Deciziei nr. 1452/2010.
De asemenea, se menţionează că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că procesul de restructurare este unul real fără a exista un document în acest sens, nefiind îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, în contextul în care în actuala organigramă a intimatei, Serviciul control intern a fost doar redenumit ca Serviciul control intern şi supracontrol, fiind vorba de aceleaşi atribuţii, astfel că nu s-a produs o reorganizare efectivă a activităţii prin reducerea postului său.
O altă critică vizează faptul că în cauză au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 86 din Acordul unic privind relaţiile de serviciu ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, raportat la art. 10 din Legea nr. 54/2003 întrucât deţinea calitatea de membru de conducere în cadrul Sindicatului Naţional A.P.I.A. respectiv funcţia de Prim-vicepreşedinte al Sindicatului Naţional A.P.I.A. şi în raport de această calitate nu i se putea modifica raportul de serviciu pe toată perioada de exercitare a mandatului în cadrul sindicatului.
Cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, se susţine că acestea trebuiau acordate corespunzător principiilor răspunderii civile delictuale şi în raport de faptul că urmare a emiterii deciziei atacate a fost pus în situaţia de a nu se putea realiza din punct de vedere profesional.
Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (A.P.I.A.) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentului-reclamant, susţinând, în esenţă, că a avut loc o reorganizare reală, că acesta a acceptat o altă funcţie publică de execuţie în care a fost numit prin Decizia nr. 1787/2010, astfel că raporturile de serviciu ale acestuia nu au încetat, iar modificarea a avut loc exclusiv cu acordul său necontestat, iar cererea pentru acordarea daunelor morale corect a fost respinsă, fiind şi nedovedită.
Această intimată-pârâtă a mai depus la dosarul cauzei şi concluzii scrise însoţite de înscrisuri.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat.
După cum se constată, sentinţa recurată respectă cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cu referire la soluţia pronunţată.
De altfel, recurentul-reclamant nu a adus argumente în susţinerea acestui motiv de recurs ce a fost doar enunţat, criticile fiind circumscrise celuilalt motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că este nefondat.
Decizia nr. 1452 din 3 septembrie 2010, comunicată la 6 septembrie 2010, a cărei anulare s-a solicitat cuprinde menţiunea că se acordă recurentului-reclamant un preaviz de 30 de zile, iar la data expirării acestuia va fi eliberat din funcţia publică de conducere de şef-serviciu control intern A.P.I.A.
Prin Decizia nr. 1787 din 5 octombrie 2010 recurentul-reclamant a fost numit pe o altă funcţie publică la Serviciul intern control şi supracontrol din cadrul Direcţiei Antifraudă, control intern şi supracontrol, urmare a acordului acestuia înregistrat cu nr. 29450 din 24 septembrie 2010, în perioada preavizului, care nu este afectat de vreun viciu de consimţământ dovedit în cauză.
În altă ordine, prin Decizia nr. 232 din 14 februarie 2011, recurentul-reclamant a fost numit temporar în funcţia publică de conducere de şef-serviciu la Serviciul de control intern şi supracontrol, astfel că şi ulterior a deţinut o funcţie publică, situaţie necontestată.
Deci, Decizia nr. 1452/2010 nu şi-a produs efectele în sensul încetării raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, astfel că în raport şi de situaţia de fapt nu se poate reţine că a avut loc o încetare a raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant în modalitatea prevăzută de art. 97 din Legea nr. 188/1999.
În consecinţă, nu a avut loc o încetare a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public în cauză, fiind nefondate criticile care vizează aceste aspecte.
Critica referitoare la faptul că procesul de restructurare nu a avut loc la nivelul autorităţii pârâte este nefondată.
Procesul de restructurare/reorganizare a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a avut loc în anul 2010, iar prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 2022 din 19 august 2010 au fost aprobate structura organizatorică a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, statul de funcţii, actele administrative în baza cărora s-a desfăşurat această procedură nefiind anulate/revocate în vreun fel.
Astfel cum rezultă din organigrama autorităţii pârâte, înainte şi după reorganizare, se constată că postul reclamantului a fost suprimat din organigrama Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, fapt necontestat de părţi.
În altă ordine, reorganizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a efectuat urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 70/2010, H.G. nr. 725/2010, H.G. nr. 752/2010, în executarea cărora a fost emis Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 2022 din 19 august 2010, iar procesul de reorganizare al acestei autorităţi pârâte a fot confirmat irevocabil de instanţa de recurs de contencios administrativ, exemplu în acest sens fiind Decizia nr. 2990/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Faptul că a avut loc reînfiinţarea Serviciului control-intern în subordinea Direcţiei Antifraudă prin organigrama Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură aprobată prin Ordinul nr. 25 din 8 martie 2012 al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la mai mult de 1 an de la data reorganizării activităţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât această situaţie nu se circumscrie ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 şi excede analizei în cauza de faţă.
Nu sunt fondate nici criticile privind aplicarea eronată în cauză a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) din Acordul unic raportat la art. 10 din Legea nr. 54/2003 întrucât, astfel cum s-a reţinut anterior, raporturile de serviciu ale recurentului-reclamant nu au încetat, iar modificarea acestora a intervenit cu acordul funcţionarului public neafectat de vreun viciu de consimţământ dovedit.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile care vizează respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale.
Argumentele reţinute de instanţa de fond cu privire la această solicitare sunt corecte.
Instanţele de contencios administrativ pot acorda daune morale în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar acest lucru se poate face numai în raport cu existenţa şi amploarea prejudiciului moral suferit de persoana vătămată.
Or, în cauză, nu au fost produse dovezi în legătură cu existenţa unui prejudiciu moral deosebit, care să impună acordarea unor sume de bani care să fie necesare pentru acoperirea prejudiciului moral.
În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către B.I. împotriva Sentinţei civile nr. 6258 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4474/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4529/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
