ICCJ. Decizia nr. 4545/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4545/2012
Dosar nr. 76/46/2012/a1
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 ianuarie 2012, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta SC A.P.T. SRL Bradu a chemat în judecată pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş, solicitând anularea deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012, emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestaţia formulată de ea împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 240305 din 28 noiembrie 2011, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii de plată în sumă de 1.593.051 lei, din care debit suma de 1.341.858 lei şi accesorii în sumă de 251.193 lei.
În temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ şi art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ, respectiv decizia de angajare a răspunderii solidare, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.
Prin Încheierea din 14 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.P.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş şi A.F.P. Argeş şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012, emisă de A.F.P. Piteşti, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a verificat cerinţele prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din aceeaşi lege şi a constatat că acestea sunt îndeplinite.
Analizând criticile pe care reclamanta le-a adus actului administrativ contestat, respectiv faptul că este ţinută să răspundă, în calitate de terţ poprit, pentru o sumă datorată de debitoarea SC S.G.E. SRL către bugetul de stat, deşi reclamanta pretinde că deţine dovada că nu datora către debitoare suma respectivă la data înfiinţării popririi, curtea de apel, chiar dacă nu a putu să verifice pe această cale temeinicia şi legalitatea actului administrativ, a considerat că acestea sunt serioase şi de natură să creeze o îndoială în privinţa legalităţii actului atacat, astfel că prin aceasta este realizată condiţia cazului bine justificat.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită, deoarece punerea în executare a titlului executoriu mai sus menţionat este de natură să creeze reclamantei pagube semnificative, în situaţia în care ar achita, eventual, de două ori aceeaşi sumă considerabilă.
Prin Încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu din 22 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în dispozitivul încheierii din 14 martie 2012, în sensul de a se trece corect numărul deciziei a cărei executare s-a suspendat, respectiv nr. 240305 din 28 noiembrie 2011, în loc de nr. 4657 din 09 ianuarie 2012.
Împotriva Încheierii din 14 martie 2012, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 22 martie 2012, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Argeş şi A.F.P. Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma dispoziţiilor art. 304 punctul 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte invocă faptul că hotărârea este pronunţată cu încălcarea legii, însă criticile formulate vizează în primul rând aspecte ce ţin de netemeinicia cererii de suspendare.
Se arată astfel că reclamanta, prin argumentele aduse, nu a reuşit să facă dovada întrunirii celor două condiţii cumulative ce se cer îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ.
Se mai susţine că prima instanţă a reţinut anumite aspecte care nu sunt de natură să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ şi nu a aplicat principiul proporţionalităţii, în sensul că nu a cântărit interesele părţilor, raportat la fiecare rezultat posibil.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei”.
Motivele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt, potrivit acestui text de lege „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente”.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.
Înalta Curte constată că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ.
De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt şi de drept în care au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanţa de suspendare, în raport de argumentele de fond şi de formă invocate de intimata-reclamantă şi întemeiate pe înscrisurile prezentate instanţei de judecată, în mod corect, a reţinut prima instanţă, că, în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Constatarea Înaltei Curţi că raţionamentul juridic, dezvoltat de prima instanţă, în motivarea soluţiei de suspendare a executării actului administrativ-fiscal contestate este legal şi temeinic este confirmată de Sentinţa nr. 194/F-CONT din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis acţiunea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 240305 din 28 noiembrie 2011 a A.F.P. Piteşti, şi a Deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012 de soluţionare a contestaţiei administrative.
Înalta Curte constată că întotdeauna, suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
În ceea ce priveşte existenţa condiţiei referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligaţia fiscală reţinută în sarcina reclamantei, cât mai ales consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actelor contestate ar avea-o asupra activităţii desfăşurate de către aceasta şi, implicit asupra persoanelor fizice angajate să o desfăşoare.
În acest context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluţia de suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii şi crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul autorităţii publice reclamante.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinţei primei instanţe, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Argeş şi A.F.P. Argeş prin D.G.F.P. Argeş, împotriva încheierii din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4534/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4547/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
