ICCJ. Decizia nr. 4557/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4557 /2012
Dosar nr. 29857/3/2009
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1927 pronunţată la 23 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei-pârâte M.V., a obligat pârâta-reclamantă SC A. Asigurări România SA, să plătească reclamantei suma de 31.072,22 RON aferentă poliţelor de asigurare de viaţă reprezentând comision datorat conform dispoziţiilor lit. c) alin. (5) din Planul de remuneraţie, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.798,96 RON reprezentând comision pentru luna martie, şi suma de 818,04 RON pentru perioada 01 aprilie 2009-06 aprilie 2009, a respins capătul de cerere privind restituirea bonusului constând dintr-un laptop câştigat în urma promovării concursului de accelerarea vânzărilor pentru luna noiembrie 2008 sau alternativ obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 RON reprezentând contravaloarea acestuia, ca neîntemeiat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să solicite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor radierea din evidenţele acestei instituţii a contractului de mandat ca neîntemeiat, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC A. Asigurări România SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă M.V., ca neîntemeiată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.262,25 RON cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, cu privire la acţiunea principală că, potrivit contractului de mandat şi a lit. c) alin. (5) din Planul de remuneraţie, pentru situaţia în care contractul este în vigoare de patru ani sau mai mult şi dacă s-a primit plata pentru nu mai puţin de 96 de poliţe de asigurare de viaţă individuale în timpul ultimelor opt trimestre contabile ale societăţii, care preced data încheierii contractului, 50% din orice comisioane pentru servicii pentru prime obişnuite individuale de reînnoire conform planurilor în vigoare la data încheierii contractului vor continua să fie plătiţi după încheierea contractului o perioadă de un an pentru fiecare an complet faţă de patru ani când acest contract şi orice contract sau convenţia de consultant precedentă au fost în vigoare, că dat fiind faptul că textul din contractul de mandat pentru consultant de asigurare se referă la asigurările de viaţă individuale, acestuia i se cuvine suma de 31.072,22 RON aferentă poliţelor de asigurare de viaţă, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, reclamanta nefiind îndreptăţită şi la plata sumei de 69, 21 RON aferentă poliţelor de asigurare de accidente, calculată în conformitate cu Schema II din Planul de remuneraţie.
Instanţa a reţinut, conform raportului de expertiza, că pârâta datorează reclamantei suma de 1.798,96 RON pentru luna martie şi suma de 818,04 RON pentru perioada 01 aprilie 2009-06 aprilie 2009, cererea reclamantei fiind întemeiată în parte şi cu privire la acest aspect.
Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei de a solicita Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor radierea din evidenţele acestei instituţii a contractului de mandat a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că acest contract este înregistrat în evidenţele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar, în ceea ce priveşte ultimul petit, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit faptul că i se datora de către societatea pârâtă laptopul menţionat în cererea de chemare în judecată.
Cu privire la cererea reconvenţională instanţa a considerat că nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei reclamante conform cărora reclamanta pârâtă a încălcat mai multe dispoziţii din contractul de mandat întrucât concluziile raportului de audit nu au fost comunicate reclamantei-pârâte, acesta fiind întocmit după data la care contractul părţilor a fost reziliat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC A. Asigurări România SA, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii în mod integral a acţiunii reclamantei, astfel cum a fost modificată şi precizată şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat mai întâi că reclamanta nu avea dreptul la indemnizaţia de încheiere întrucât în executarea contractului de mandat şi-a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 6, după cum s-a constatat prin „Raportul de audit intern” datat 15 iulie 2009 care, deşi nu a fost contestat de reclamantă, nu a fost avut în vedere cu valoare probatorie de către Tribunal.
Printr-un al doilea motiv de apel s-a susţinut că indemnizaţia de încheiere nu a fost nici corect determinată, suma acordată de tribunal necorespunzând unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Printr-un ultim motiv de apel s-a arătat că nici nu a fost îndeplinită condiţia-premisă pentru acordarea indemnizaţiei de încheiere, referitoare la un număr de 96 de poliţe în decursul celor 8 trimestre anterioare încetării contractului de mandat, iar Tribunalul nu a analizat acest aspect.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia nr. 572 din 14 decembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, cu privire la primul motiv de apel, incidenţa art. 9 lit. c) din contractul de mandat care reglementează condiţiile în care acesta poate fi reziliat şi faptul că raportul de audit de care s-a prevalat apelanta cu referire la condiţiile înscrise la art. 6 şi 13 din contract are caracter unilateral, exprimând doar aprecierea pârâtei referitor la aspectele analizate, înscrisul prezentând doar sub formă de antet menţionarea Departamentului audit intern, fără a fi însuşit de o persoană individualizată şi fără a fi înregistrat ca act intern.
Cel de-al doilea motiv de apel a fost, de asemenea, reţinut ca nefondat întrucât în interpretarea instanţei, lit. c) alin. (5) din Planul de remuneraţie nu stabileşte şi momentul plăţii indemnizaţiei de încheiere ci doar ce sume constituie element de calcul şi modul de calcul al sumei cuvenite în raport cu primele ce urmează a fi plătite şi după încetarea contractului părţilor.
Referitor la ultimul motiv de apel instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză în forma iniţială întocmit la instanţa de fond potrivit cărora, pârâta-apelantă a primit în timpul celor 8 trimestre anterioare încheierii contractului plata primelor pentru mai mult de 96 de poliţe de asigurare de viaţă individuale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta-reclamantă SC A. Asigurări România SA solicitând, în principal, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său şi, în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei reclamantă-pârâtă, în ambele cazuri, la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de recurs reglementat de art. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., acestea urmând a fi redate în ordinea prezentată de recurentă.
1. În cadrul primei critici circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă reproşează instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor privitoare la probaţiune - în speţă art. 1198 C. civ. - faţă de faptul că nu a acordat raportului de audit intern din 15 septembrie 2009 valoarea de înscris probatoriu.
În argumentaţia adusă în sprijinul acestei prime critici recurenta-pârâtă precizează că reclamanta şi-a încălcat şi o altă obligaţie din contractul de mandat, anume cea privitoare la exclusivitate, întrucât pe durata contractului a acţionat ca intermediar în asigurări pentru o altă societate de asigurări şi arată că întregul pachet remuneratoriu din contractul încheiat cu reclamanta este prevăzut în considerarea respectării acestei obligaţii impuse.
Conchide recurenta-pârâtă, sub acest aspect, că acordarea în favoarea reclamantei a indemnizaţiei pretinse, confirmată de instanţa de apel, este în contradicţie atât cu dispoziţiile art. 9 lit. c) din contractul de mandat încheiat între părţi, care prevăd că la încetarea contractului din culpa consultantului toate drepturile acestuia, inclusiv dreptul la o indemnizaţie plătibilă ulterior, vor înceta imediat, cât şi cu dispoziţiile legale ale art. 1540 alin. (1) şi art. 1548 C. civ.
În cadrul celei de-a doua critici circumscrise art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-recl amantă supune examenului de legalitate natura juridică dată de instanţa de apel indemnizaţiei pretinsă de reclamantă, ca fiind specifică raportului angajat -angajator din sfera dreptului muncii şi nu ca fiind caracteristică unui contract de intermediere.
În cadrul celei de-a treia critici, circumscrisă motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că motivarea hotărârii instanţei de apel nu cuprinde vreo referire, nici măcar implicită, în privinţa argumentelor grupate, referitoare la distincţia dintre asigurările individuale de viaţă şi asigurările de accidente, cu consecinţa că numai comisioanele pentru primele de asigurare corespunzătoare celor dintâi trebuiau luate în calcul, conform contractului dintre părţi, în scopul determinării indemnizaţiei pretinse de intimata reclamantă. Arată recurenta că aceasta omisiune de motivare a avut drept consecinţă acordarea în favoarea intimatei reclamante a unor sume de bani la care aceasta nu era îndreptăţită, corespunzătoare asigurărilor de accident, prin menţinerea soluţiei eronate a instanţei de fond care acordase aceste sume suplimentare dintr-o greşită înţelegere a concluziilor raportului de expertiză, deşi instanţa de fond dezlegase în mod corect problematica de drept.
Conchide recurenta-pârâtă sub acest aspect că omisiunea de motivare a instanţei de apel este cu atât mai evidentă cu cât problematica privitoare la această distincţie, invocată în cadrul celui de-al doilea motiv de apel a fost amplu reluată şi dezvoltată în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor.
Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva motivelor de recurs formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prima critică în fundamentarea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât instanţa, fiind suverană în aprecierea probelor, a examinat pertinenţa şi concludenta evocatului înscris prin raportare la momentul realizării lui şi a finalităţii urmărită de recurentă prin administrarea lui.
De subliniat este faptul că art. 1198 C. civ. pretins a fi încălcat de către instanţă se referă la dovada actelor juridice cu martori, probă care nu a fost solicitată în fata instanţelor.
Cea de-a doua critică în fundamentarea aceluiaşi motiv de recurs este, de asemenea, nefondată, deoarece, pe de o parte, recurenta nu a criticat sentinţa pe care decizia de apel a menţinut-o ca legală sub aspectul eventualei greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor art. 1540 alin. (1) şi art. 1548 C. civ., nefacând obiect de analiză a acesteia sub aspectul incidenţei iar, pe de altă parte incidenţa art. 9 lit. c) din contract a fost examinată raportat la situaţia de fapt, iar recurenta nu invocă sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 greşita interpretare tocmai pentru că nu se încadrează în niciuna din ipotezele acestei situaţii de nelegalitate.
Critica în susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.
Aceasta pentru că, potrivit alin. (5) lit. c) din Planul de remuneraţie, condiţia ce se cerea a fi îndeplinită pentru naşterea dreptului la creanţă era primirea plăţii pentru cel puţin 96 de poliţe individuale de viaţă în ultimele opt trimestre contabile încetării contractului de mandat, în cuprinsul evocatei clauze nemenţionându-se cerinţa plăţii efective a plăţii primei către asigurător pentru naşterea dreptului de creanţă a consultantului.
Instanţa de control judiciar a dat o corectă interpretare clauzelor contractului de mandat şi a analizat judicios conţinutul Planului de remuneraţie raportat la dinamica raporturilor juridice derulate de părţi, statuând în mod legal asupra naşterii dreptului la plata indemnizaţiei de încheiere şi asupra exigibilităţii creanţei la data încetării contractului.
Natura juridică a indemnizaţiei de încetare pretinsă de intimata-reclamantă a fost aşadar corect calificată prin interpretarea legală de către instanţă a actului juridic dedus judecăţii.
Nici critica în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită dat fiind faptul că, dintr-o simplă lecturare a deciziei recurate rezultă cu evidenţă că instanţa de control judiciar a făcut distincţie în considerente între asigurările individuale de viaţă şi cele de accidente şi din perspectiva concluziilor raportului de expertiză, probă administrată în faţa primei instanţe.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. Asigurări România SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 572 din 14 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 1.085,64 RON reprezentând cheltuieli de judecată - taxe judiciare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5128/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4148/2012. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
