ICCJ. Decizia nr. 4148/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4148/2012
Dosar nr. 8919/2/2009
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SN N. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, respectiv a dispoziţiilor din Anexa 1 rămase în vigoare după revocarea acesteia prin decizia A.N.R.E. nr. 2006 din 3 septembrie 2009; obligarea pârâtei la plata sumei de 567.898,52 RON, reprezentând prejudiciul pentru perioada 1 august 2009 - 05 septembrie 2009, cauzat ca urmare a emiterii deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, revocată ulterior de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 24 iulie 2009 s-a primit prin email decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 (Anexa 1).
Potrivit acestei decizii, pârâta A.N.R.E. a înlocuit Anexa 1 la decizia A.N.R.E. nr. 2915 din 22 decembrie 2008 (Anexa 2), modificând cantităţile de energie electrică vândută prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă, în calitate de producător şi furnizorii consumatorilor captivi, respectiv SC F.E. Furnizare Muntenia Nord SA, SC E. Energie Muntenia SA şi SC E. Energie SA (pentru zona Dobrogea).
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii formulată de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 5510 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SN N. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că de fapt nu se invocă motive de nelegalitate în raport cu un act normativ superior ierarhic, ci se invocă amestecul intimatei în afacerile comerciale ale petentei, având în vedere că în mod nelegal a impus creşterea cantităţilor de energie, în condiţiile în care societatea a încheiat sesiunea de contractare pentru vânzarea energiei înainte de apariţia acestei decizii.
Curtea de Apel a apreciat că decizia A.N.R.E. a fost luată în interesul consumatorului şi respectă obligaţiile de serviciu public şi de protecţie a consumatorului prevăzute de art. 3 alin. (3) din noua Directiva 2009/72/CE din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE.
Deşi Directiva invocată a fost publicată în august 2009, iar decizia A.N.R.E. a fost emisă în 16 iulie 2009, efectele deciziei s-au produs pentru lunile august-septembrie, aşa cum arată şi recurenta, deci Directiva este direct aplicabilă între autorităţi şi particulari, inclusiv societăţi comerciale.
În plus, Directiva 2009/72/CE din 13 iulie 2009 a abrogat Directiva 2003/54/CE ce avea acelaşi conţinut pentru art. 3 alin. (3): „statele membre garantează că toţi consumatorii casnici şi, atunci când consideră adecvat, micile întreprinderi (adică întreprinderile cu mai puţin de 50 de salariaţi şi o cifră de afaceri anuală sau un bilanţ care nu depăşeşte 10 milioane de euro) beneficiază de serviciile universale, şi anume de dreptul de a li se furniza, pe teritoriul lor, energie electrică de o calitate bine definită, la preţuri rezonabile, uşor şi clar comparabile şi transparente. Pentru a se asigura furnizarea de servicii universale, statele membre pot numi un furnizor de ultimă instanţă. Statele membre impun întreprinderilor de distribuţie obligaţia de a conecta consumatorii la reţeaua lor, în baza unor condiţii şi tarife stabilite în conformitate cu procedura definită la art. 23 alin. (2). Prezenta directivă nu împiedică în nici un fel încercarea statelor membre de a consolida poziţia pe piaţă a consumatorilor casnici, precum şi a consumatorilor mici şi mijlocii, prin promovarea posibilităţilor de regrupare voluntară în vederea reprezentării acestei categorii de consumatori”.
Astfel, decizia A.N.R.E. este un act emis în interesul consumatorului casnic, este evident astfel de ce preţul practicat a fost unul reglementat.
Cu privire la prejudiciul invocat de reclamantă, instanţa de fond a constatat că dacă acesta din punct de vedere economic există şi se va evidenţia ca pierdere în contabilitatea sa, nu poate fi obligată A.N.R.E. să îl suporte, deoarece nu prevede legea sau un alt act normativ acest fapt.
În plus, la nivel intern există decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 07 iulie 2006 pentru aprobarea Procedurii de modificare a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate de vânzare – cumpărare încheiate între producători şi furnizorii consumatorilor captivi pe care petenta o recunoaşte ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta SN N. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii şi schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind pronunţată fără temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 32, teza I din Ordinul nr. 57/2008.
Recurenta mai arată că pe tot parcursul procesului a arătat că s-a încălcat procedura prevăzută de Ordinul nr. 57/2008 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare.
Instanţa de fond nu a amintit despre acest ordin, ci şi-a bazat soluţia pe Directiva 2009/72/CE, directivă care, pe de o parte, nu era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, iar pe de altă parte, nici până în prezent nu a fost transpusă în legislaţia naţională.
Conform deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 contestată pentru luna august 2009, se suplimentează cantitatea totală de energie electrică ce trebuia vândută cu 10.080 MWh, şi pentru luna septembrie 2009 se suplimentează cantitatea totală de energie electrică ce trebuia vândută cu 30.240 MWh.
După două luni de la înregistrarea acţiunii şi după cinci luni de la emitere, prin decizia A.N.R.E. nr. 2972 din 23 decembrie 2009, intimata-pârâtă a înţeles să abroge această decizie în condiţiile în care aceasta a produs efecte şi consecinţe juridice. Prin această atitudine oscilantă, intimata-pârâtă practic a recunoscut nelegalitatea acestei decizii, în condiţiile în care, această decizie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Ordinul nr. 57/2008 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, autoritatea competentă stabileşte şi comunică operatorilor economici implicaţi, până în decembrie, cantităţile de energie electrică din contractele reglementate pentru anul calendaristic următor.
Deşi judecătorul fondului recunoaşte, că Directiva 2009/72/CE a fost publicată în luna august 2009, în timp ce decizia A.N.R.E. contestată a fost emisă în luna iulie 2009, totuşi, instanţa consideră că această directivă este aplicabilă având în vedere că efectele deciziei A.N.R.E. contestate s-au produs pentru lunile august - septembrie 2009.
În cauza de faţă, termenul de transpunere a Directivei 2009/72/CE a fost prelungit până în luna septembrie 2011, având în vedere că statele membre nu au transpus directiva în termenul iniţial impus prin aceasta.
În prezent, se află în dezbatere publică proiectele de ordonanţă de guvern şi hotărâre de guvern propuse de A.N.R.E. şi Ministerul Economiei în vederea transpunerii acestei directive.
Având în vedere aceste aspecte este evident că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe un act normativ care nu era în vigoare la data emiterii deciziei A.N.R.E. atacate, soluţia instanţei de fond fiind pronunţată şi prin încălcarea principiului neretroactivităţii legii în timp.
Instanţa de fond a avut în vedere în motivare, decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 7 iulie 2006, decizie care la data emiterii deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 nu mai era în vigoare.
Recurenta mai arată că instanţa de fond a avut în vedere faptul că la nivel intern există decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 7 iulie 2006 pentru aprobarea Procedurii de modificare a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate de vânzare - cumpărare încheiate între producători şi furnizorii consumatorilor captivi, pe care petenta o recunoaşte ca fiind legală şi temeinică. Această procedură necontestată permite A.N.R.E. să emită decizii de genul celei atacate, la cererea furnizorilor, în interesul consumatorului.
Pe de altă parte, potrivit Ordinului nr. 57/2008, atunci când se stabilesc cantităţile reglementate se stabilesc şi preţurile, astfel că, preţul reglementat se aplică doar cantităţii reglementate, restul cantităţii de energie fiind vândută liber pe piaţă.
Instanţa de fond, chiar dacă recunoaşte existenţa prejudiciului cauzat societăţii, totuşi a respins capătul de cerere privind plata prejudiciului pe motiv că legea nu prevede că A.N.R.E. poate fi obligată la plata acestui prejudiciu.
Pentru luna august 2009, nu a fost livrată cantitatea suplimentară totală impusă prin decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, neavând disponibilul necesar.
Astfel, prin decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, în luna august 2009, societatea a fost obligată să vândă cantitatea suplimentară de 14 MWh/oră în perioada 1 - 30 august 2009 către SC E. Muntenia Nord.
Din această cantitate, societatea a avut disponibilă doar cantitatea de 9MWh/oră, această cantitate fiind vândută conform deciziei nr. 1615/2009, la preţul reglementat de 119.10 RON/MWh.
De asemenea, recurenta consideră că ar fi putut vinde această cantitate pe piaţa zilei următoare PZU (la un preţ mai mare), astfel că, prejudiciul cauzat pentru vânzarea disponibilului de 9MWh/ora în perioada 1 - 30 august 2009 îi reprezintă diferenţa dintre preţul practicat pe PZU (preţ ce ar fi obţinut prin valorificarea acestui disponibil prin vânzare pe PZU) şi preţul reglementat (preţ cu care a fost obligată să vândă, conform deciziei nr. 1615/2009).
Sarcinile suplimentare de livrare stabilite prin decizia 1615/2009, au fost de 42 MWh pentru fiecare oră în luna septembrie 2009.
Prejudiciul cauzat ca urmare a aplicării deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 pentru perioada 1 august 2009 - 5 septembrie 2009 este în valoare de 567.898,52 RON şi a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă şi suplimentul la raport efectuate în cauză, raport împotriva căruia intimata A.N.R.E. nu a formulat obiecţiuni.
Chiar dacă intimata cunoştea disponibilul de energie deţinut de societatea noastră şi intenţiile de contractare în cursul lunii iunie 2009 comunicate prin adresa din 3 iunie 3009, aceasta a emis decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, fără niciun fel de preaviz, majorând cantitatea de energie ce trebuia livrată cu depăşirea disponibilului existent de energie.
În susţinerea recursului, recurenta precizează că prin sentinţa comercială nr. 7620 din 2 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 47215/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, instanţa a obligat-o la plata sumelor de 494.269,60 RON prejudiciul cauzat SC F.E. Furnizare Muntenia Nord SA ca urmare a imposibilităţii respectării dispoziţiilor deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 şi la 55.522,95 RON dobânda legală aferentă prejudiciului.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Se susţine prin recursul formulat că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a actului dedus judecăţii.
Susţinerile recurentei-reclamante sunt însă neîntemeiate urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, aşa cum reiese din cuprinsul sentinţei recurate – considerentele hotărârii – aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, motive ce au legătură directă atât cu susţinerile părţilor, cât şi cu cadrul legal aplicabil. Motivarea hotărârii nu este „contradictorie”, aşa cum se susţine, deoarece din cuprinsul ei se desprinde în mod evident raţionamentul juridic pe care judecătorul fondului l-a făcut pentru a ajunge la soluţia pronunţată.
Cât priveşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, Curtea reţine că şi această susţinere este nefondată, având în vedere faptul că actul juridic dedus judecăţii, respectiv decizia nr. 1615 din 16 iulie 2009 emisă de Preşedintele A.N.R.E., act administrativ individual, a fost analizat de instanţa fondului fără a i se schimba natura juridică în raport însă de susţinerile părţilor şi bineînţeles de cadrul legal aplicabil.
În ceea ce priveşte motivele de recurs care vizează fondul cauzei şi respectiv legalitatea deciziei nr. 1615/2009, Curtea constată următoarele:
Decizia a cărei anulare se solicită (Anexa 1 din decizia nr. 1615/2009) a fost emisă în temeiul procedurii de modificare a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate de vânzare-cumpărare încheiate între producătorii şi furnizorii consumatorilor captivi; procedură aprobată prin decizia preşedintelui A.N.R.E. nr. 1007/2006 şi nu a Ordinului nr. 57/2008, aşa cum susţine recurenta-reclamantă. De altfel, temeiul care a stat la baza emiterii deciziei nr. 1615/2009 rezultă chiar din preambulul acesteia.
Reţinând astfel cadrul juridic al emiterii deciziei contestate, în mod corect instanţa de fond a apreciat că decizia A.N.R.E. supusă controlului de legalitate a fost luată în interesul consumatorului şi respectă obligaţiile de serviciu public şi de protecţie a consumatorului, obligaţii instituite prin norme comunitare. În acest context, în mod corect judecătorul fondului a făcut trimitere la dispoziţiile Directivei Europene 2009/72/CE a Parlamentului European din 13 iulie 2009 privind norme comune pentru piaţa internă de energie electrică.
Susţinerea recurentei în sensul că această directivă europeană nu este aplicabilă deoarece ea a fost adoptată după emiterea deciziei A.N.R.E. este nefondată, întrucât, pe de o parte judecătorul naţional este obligat să aplice direct dreptul comunitar dacă se constată incompatibilitatea dreptului naţional cu acesta; iar pe de altă parte art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană 2009/72/CE (dispoziţii invocate de instanţă) au acelaşi conţinut cu art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană 2003/54/CE din 26 iunie 2003, fiind adoptată în acelaşi domeniu privind reguli comune pentru piaţa internă de electricitate.
Or, prin respectarea acestor norme comunitare, ceea ce s-a urmărit prin emiterea deciziei A.N.R.E. nr. 1615/2009 a fost tocmai protejarea consumatorilor captivi de energie electrică, datorită unor subcontractări a furnizorilor raportat la necesarul de consum realizat al consumatorilor captivi.
În privinţa despăgubirilor solicitate prin acţiunea introductivă de instanţă de către recurenta-reclamantă şi care reprezintă diferenţa de preţ pentru energie rezultată ca urmare a emiterii deciziei nr. 1615/2009, Curtea reţine că atâta timp cât instanţa de fond nu a constatat motive de nelegalitate cu privire la decizia contestată, nici acordarea despăgubirilor nu poate fi admisă, neexistând temei legal pentru acordarea acestora.
Având în vedere cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SN N. SA, împotriva sentinţei civile nr. 5510 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4557/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4127/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
