ICCJ. Decizia nr. 4607/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4607/2012
Dosar nr. 10199/1/2011
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 7506 din 19 aprilie 2011 prin care pârâta a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de control financiar nr. AIF 5924 din 25 martie 2011 şi a dispoziţiei obligatorii nr. AIF 59245 din 28 martie 2011, ambele emise de DGFP Iaşi, anularea procesului-verbal de control financiar şi a dispoziţiei obligatorii anterior menţionate, suspendarea executării actelor atacate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 332 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC "R.T." SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi.
A dispus anularea Deciziei nr. 7506 din 19 aprilie 2011, a procesului-verbal de control financiar nr. AIF 5924 din 25 martie 2011 şi a dispoziţiei obligatorii nr. AIF 5925 din 28 martie 2011 emise de pârâtă.
A dispus suspendarea dispoziţiei obligatorii nr. AIF 5925 din 28 martie 2011 emisă de pârâtă până la momentul soluţionării irevocabile a cauzei şi a respins cererea privind suspendarea executării Deciziei nr. 7506 din 19 aprilie 2011 şi a procesului-verbal de control financiar nr. AIF 5924 din 25 martie 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
SC R.T. SRL, având ca obiect principal de activitate transporturile urbane, suburbane şi metropolitane de călători, a fost supusă unui control privind modul de acordare a sumelor reprezentând transferuri/subvenţii acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război pentru anii 2008 - 2010, controlul fiind finalizat prin încheierea procesului-verbal de control nr. AIF 5924 din 25 martie 2011 şi emiterea dispoziţiei obligatorii nr. AIF 5925 din 28 martie 2011.
Organul de control a constatat că SC R.T. SRL nu are dreptul la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, reţinând că reclamanta nu a prezentat cupoanele statistice (biletele de călătorie gratuită folosite de veteranii şi văduvele de război), ci doar borderourile care au fost întocmite pe baza acestor cupoane statistice, în condiţiile în care în lipsa cupoanelor statistice nu poate fi verificată realitatea serviciilor de transport prestate de reclamantă şi achitate de la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, fapt care impune restituirea sumelor încasate cu acest titlu. A mai reţinut organul de control că societatea nu are dreptul la decontarea călătoriilor efectuate de veteranii şi văduvele de război deoarece pe distanţele cuprinse între staţia de plecare şi cea de sosire, conform licenţelor de traseu deţinute de societate şi datelor înscrise în borderourile întocmite, exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
Reclamanta a contestat pe cale administrativă procesul-verbal de control financiar şi dispoziţia obligatorie emisă în temeiul acestuia, contestaţia fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 7506 din 19 aprilie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi.
Împotriva acestei decizii precum şi a actelor administrative subsecvente, reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ.
În ceea ce priveşte apărarea reclamantei potrivit căreia a fost controlată financiar de mai multe ori, pentru aceeaşi perioadă, cu privire la sumele de bani pe care le-a încasat ori pe care le-ar avea de încasat de la bugetul de stat reprezentând contravaloarea transportului veteranilor şi văduvelor de război pentru perioada 2008 - 2010, Curtea a reţinut că efectuarea unui control financiar la un agent economic transportator, în temeiul dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 30/1991, cu privire la utilizarea unor sume de bani acordate de stat, în baza Legii nr. 44/1994, pentru decontarea transportului public al veteranilor şi văduvelor de război nu constituie o încălcare a regulii stabilite de art. 10 din Legea nr. 30/1991 potrivit căreia într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii, pentru sinceritatea bilanţurilor şi determinarea sumelor datorate cu orice titlu statului, şi nici a principiului bunei administrări.
În ceea ce priveşte problema de fond a litigiului, Curtea a reţinut că societatea comercială reclamantă, cu capital privat, a efectuat, în baza licenţelor de traseu ce au fost emise de către Autoritatea Rutieră Romană, pentru trasee judeţene şi interjudeţene, transportul cu autobuzele aflate în exploatare a persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, de la care a colectat biletele speciale de călătorie, tipărite de Ministerul Transporturilor, şi că, pe baza acestor cupoane statistice, a completat documentele prevăzute de Ordinul nr. 266/2005, emis de Ministerul Finanţelor Publice, pe care le-a prezentat spre avizare, filialei judeţene a asociaţiei veteranilor de război, iar ulterior direcţiei generale a finanţelor publice din judeţul în care îşi are sediul social, deconturi în baza cărora a obţinut ulterior contravaloarea prestaţiei de transport, din fondurile asigurate de Ministerul Transporturilor,
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că verificarea cupoanelor statistice pentru transportul auto interurban de persoane s-a efectuat de către inspectori din cadrul serviciului "Sinteza şi asistenţa elaborării şi execuţiei bugetelor locale" - Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică, din cadrul D.G.F.P. Iaşi, şi că rezultatul acestor verificări au fost consemnate în note de constatare, în cuprinsul cărora se consemnează că: "În urma controlului efectuat am constatat că toate cupoanele corespund ca serie, km. şi valoare şi că totalul borderourilor cupoanelor statistice corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor rezultate prin Legea nr. 44/1994", precizându-se, de asemenea, că "numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor şi valoarea totală a cupoanelor corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor şi au fost completate cu toate datele cerute de formular, conform legii", "situaţiile centralizatoare fiind numerotate, semnate şi ştampilate la A.N.V.R. Iaşi"; drept pentru care borderourile lunare ale cupoanelor statistice A.N.V.R. cu autobuzul au fost avizate de D.G.F.P.C.F.S. Iaşi, sub semnătură şi aplicarea sigiliului instituţiei publice menţionate. Astfel, Curtea a constatat că această procedură respectă indicaţiile transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin circulara emisă în cursul lunii iunie 2006, şi că, prin adresa nr. 41236 din 12 octombrie 2005, Autoritatea Rutieră Română a făcut cunoscut Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război că: "Conform Legii nr. 44/1994, precum şi Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/2005 nu există nicio prevedere în sensul în care călătoriile sunt limitate la teritoriul judeţului de domiciliu".
S-a mai reţinut, de asemenea, că urmare adresei Curţii de Conturi nr. II/03.0341 din data de 26 aprilie 2010 şi a dispoziţiei compartimentului control din cadrul D.G.F.P. Iaşi care a întocmit un Raport de prezentare la Procesul-verbal de control încheiat la activitatea de Inspecţie Fiscală şi la activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică, consilieri din cadrul Serviciului de Control Financiar al D.G.F.P. Iaşi au efectuat, în cursul anului 2010, o verificare la SC R.T. SRL, având ca obiect controlul ulterior privind modul de acordare a sumelor reprezentând transferuri şi subvenţii, acordate de la bugetul de stat, pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război, pentru anii 2008 - 2010, verificare ce s-a încheiat prin încheierea procesului-verbal în litigiu.
În raport de această situaţie de fapt şi de temeiul de drept în baza căruia s-a angajat răspunderea patrimonială a reclamantei, Curtea a constatat că deficienţele semnalate de Curtea de Conturi vizează, în principal, faptul că "cheltuielile care se solicită a fi decontate de la bugetul de stat nu au cuprins numai tarifele de transport pe căile auto judeţene", că "verificarea de către biroul de control financiar a documentelor a constat numai în asigurarea concordanţei datelor înscrise în borderouri cu cele de pe cupoanele statistice ale biletelor speciale de călătorie gratuită", şi că "nu există proceduri operaţionale de control pentru Biroul de control financiar cu privire la verificarea, în vederea avizării, a documentelor privind decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită pentru beneficiarii Legii nr. 44/1994", precum şi că, în aceeaşi ordine de idei, Compartimentul Control din cadrul D.G.F.P. Iaşi apreciază că borderourile lunare pentru decontarea biletelor speciale de călătorie cu mijloace de transport auto, utilizate de veteranii de război, "nu au îndeplinit în toate cazurile condiţiile de legalitate pentru decontare", întrucât "cele mai multe dintre borderouri, astfel întocmite de transportatorii autorizaţi, cuprind bilete pentru distanţe de transport mai mari decât cele până la staţia de cale ferată cea mai convenabilă, fiind încălcate prevederile art. 15/16 lit. a) alin. al treilea din Legea nr. 44/1994".
Pe lângă aceste deficienţe, în sarcina transportatorului-reclamant se reţine şi faptul că "nu justifică realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război", întrucât "nu a pus la dispoziţia organelor de control cupoanele statistice, care împreună cu borderourile şi situaţiile centralizatoare au calitatea de a justifica efectuarea prestaţiilor către beneficiarii Legii nr. 44/1994", invocându-se, în justificarea măsurilor luate, încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, a prevederilor Ordinului nr. 3512/2008 şi ale Ordinului nr. 266/2005.
Plecând de la aceste constatări, concluzii şi măsuri, ale organului de control, prima instanţă a apreciat că în cercetarea legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate trebuie să se plece de la împrejurarea, necontestată, că documentele întocmite de aceasta, în condiţiile prevăzute de ordinul nr. 266/2005 al Ministerului Finanţelor Publice, au fost confirmate, inclusiv în partea referitoare la "numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor şi valoarea totală a cupoanelor", de către instituţiile publice şi persoanele menţionate în cuprinsul actului de reglementare menţionat expres în final, în baza acestora, să se stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia controlului efectuat de pârâtă în cursul anului 2011, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit "realitatea şi legalitatea prestaţiilor efectuate şi a decontării cheltuielilor aferente transportului veteranilor de război", precum şi măsura de a se restitui la buget suma de 3.942.645,87 RON de către cărăuş.
Textul art. 16 lit. a) teza a II-a prevede că: "Veteranii de război (...) care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată (...)" fără distincţia ce a fost adăugată de organul fiscal, potrivit căreia, în cazul acestor localităţi rurale, lipsite de staţie CFR, veteranii ar fi îndreptăţiţi a folosi mijloacele auto doar până la cea mai apropiată staţie CFR, ceea ce le-ar face situaţia mult mai grea acestora din urmă, în raport cu cei domiciliaţi în localităţi cu legătură la calea ferată, din moment ce ar fi nevoiţi să schimbe mai multe mijloace de transport pentru a ajunge la destinaţie.
Chiar prin adresa nr. 9310 din 10 mai 2011 emisă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, această autoritate publică îşi exprima un punct de vedere privind interpretarea disp. art. 16 din Legea nr. 44/1994 arătând că în situaţia în care o persoana nu poate călători cu trenul de la localitatea de domiciliu, acesteia i se eliberează bilete de călătorie gratuită pe mijloacele de transport auto (ca în situaţia veteranilor şi văduvelor de război care au beneficiat de serviciile societăţii reclamante) şi că nu este justificată interpretarea în sensul limitării călătoriei până la cea mai apropiata staţie de cale ferată, întrucât biletele sunt valabile doar pe mijloacele de transport auto, nu şi pe calea ferată. Se mai arată că o interpretare diferită a dispoziţiilor art. 16 ar crea un dezavantaj pentru veteranii şi văduvele de război care locuiesc în mediul rural şi care nu au posibilitatea de a călători pe calea ferată, care, deşi ar beneficia de acelaşi număr de călătorii gratuite ar fi obligaţi să utilizeze un bilet pe mijloacele de transport auto până la cea mai apropiată staţie de cale ferată şi un alt bilet pentru continuarea călătoriei.
Mai mult, în eventualitatea în care legiuitorul ar fi avut în vedere o astfel de distincţie, ar fi trebuit să se reglementeze suplimentar această ipoteză prin limitarea deplasărilor cu mijloacele auto doar la hotarele unui judeţ, iar cupoanele emise celor aflaţi în această situaţie, să prevadă distanţa maximă pe care veteranii să se poată deplasa cu mijloacele de transport auto, limitare ce nu a fost reglementată însă în vreun fel, nici în lege, nici în actele normative subsecvente, transportatorul auto nefiind în fapt avertizat în vreun fel la primirea cupoanelor de la beneficiarii Legii nr. 44/1995 ce solicitau deplasările în cauză, cu privire la o distanţă "maximă" pe care ar fi fost valabile acele cupoane.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că transportatorul este dezlegat de obligaţia de a mai dovedi realitatea şi întinderea prestaţiei din momentul în care instituţia publică cu atribuţiuni de control, în speţă pârâta D.G.F.P. Iaşi, şi-a exercitat drepturile şi obligaţiile stabilite prin Ordinul nr. 266/2005.
Ca atare, atâta timp cât notele de constatare lunare, întocmite de persoana anume desemnată, din cadrul compartimentului Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică, confirmă, sub semnătură şi aplicare de sigiliu, că, în urma verificării efectuate, s-a constatat că "toate cupoanele corespund ca serie, km. şi valoare şi că totalul borderourilor statistice corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor rezultate", că "numărul persoanelor transportate, parcursul realizat, numărul cupoanelor şi valoarea totală a cupoanelor corespunde cu situaţia centralizatoare a borderourilor şi au fost completate cu toate datele cerute de formular", nefiind constatate "erori în adunarea borderourilor", prima instanţă a reţinut că sunt nefondate constatările organului de control.
Totodată, Curtea a reţinut şi faptul că în conformitate cu disp. art. 20 din Ordinul nr. 266/2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu numai cupoanele statistice reprezintă documente justificative ale transportului realizat în beneficiul veteranilor şi văduvelor de război ci şi borderourile şi situaţiile centralizatoare, acte contabile pe care reclamanta le deţinea şi le-a prezentat organelor de control.
Cum singura sancţiune instituită pentru cazul nerespectării reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la utilizarea documentelor justificative (a cupoanelor statistice), păstrarea şi arhivarea acestora este cea prevăzută de art. 41 şi 42 din Legea nr. 82/1991, instanţa de fond a considerat că pârâta era în drept doar să sancţioneze contravenţional pe agentul economic controlat, dar nu şi să-l decadă din dreptul de a încasa contravaloarea prestaţiilor de transport efectuate, a căror realitate şi întindere a fost confirmată, în timp, de chiar prepuşii săi, în condiţiile de reglementare stabilite prin Ordinul nr. 266/2005.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării celor trei acte administrativ-fiscale instanţa a apreciat că este întemeiată doar în ceea ce priveşte dispoziţia obligatorie nr. AIF 5925 din 28 martie 2011, deoarece doar acest act este susceptibil prin el însuşi de executare.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.
Astfel, pârâta a învederat că în mod greşit a considerat instanţa că prestatorul serviciului de transport este exonerat de răspundere patrimonială, în condiţiile în care solicitările de călătorie din partea veteranilor de război contraveneau prevederilor Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 266/2005 şi ale O.U.G. nr. 109/2005, potrivit cărora decontarea costurilor se face pentru călătorii gratuite pe trasee interne, la cursele interurbane, pentru deplasarea între staţiile situate în două localităţi din cadrul aceluiaşi judeţ, dacă nu există posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
Prin urmare, a arătat pârâta, veteranilor de război din mediul rural li s-a acordat suplimentar gratuitatea de transport auto doar până la gara convenabilă din judeţul de domiciliu sau din judeţul limitrof, de unde se continuă călătoria gratuită cu trenul.
Or, a precizat pârâta, reclamanta a decontat de la bugetul statului costuri şi pentru călătorii efectuate pe trasee rutiere interjudeţene, pe care exista posibilitatea de călătorie pe calea ferată.
S-a invocat de asemenea, faptul că reclamanta nu a prezentat la controlul financiar efectuat cupoanele statistice de călătorie gratuită care, potrivit Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 266/2005 rămân la dispoziţia agentului economic transportator împreună cu exemplarul 3 al borderourilor şi al situaţiei centralizatoare, ca documente justificative privind efectuarea prestaţiilor.
În recursul formulat, pârâta a mai învederat, referitor la notele de constatare lunare întocmite de personalul compartimentului Activitate de trezorerie şi contabilitate publică, că acesta nu avea posibilitatea de a verifica situaţia reală, faptică, a procedurii de utilizare a cupoanelor statistice, ci doar controla concordanţa datelor înscrise în borderouri cu cele din cupoane, privind numărul, seria, suma şi totalul înscris în borderouri şi situaţii centralizatoare.
S-au formulat critici şi cu privire la soluţia de suspendare a executării actelor administrative contestate, deşi în sentinţă nu s-a motivat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune o astfel de măsură.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, controlul efectuat de reprezentanţii pârâtei în luna martie 2011 cu privire la verificarea şi avizarea documentaţiei referitoare la decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război a fost urmarea deficienţelor constatate de Curtea de Conturi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, fapt ce a declanşat controlul respectivei activităţi şi la alte autorităţi financiare judeţene printre care şi pârâta.
Din actele dosarului rezultă că în intervalul de timp verificat, 2008 - 2010, reclamanta a pus la dispoziţia reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative aferente prestării serviciilor de transport în favoarea persoanelor beneficiare ale Legii nr. 44/1994, respectiv cupoane statistice, borderouri şi centralizatoarele borderourilor.
Aceste înscrisuri au fost verificate şi avizate prin notele de constatare întocmite lunar, în care se atestă atât existenţa vizei prealabile a asociaţiei judeţene a veteranilor de război, cât şi concordanţa datelor cuprinse în cupoanele statistice prezentate cu cele consemnate în borderouri şi centralizatoare, conţinând menţiunea că au fost completate toate datele cerute de formular, conform legii şi nu s-au constatat erori.
Aceste note de constatare au fost însoţite de acordarea vizei de control financiar şi aprobarea decontării de la bugetul de stat a contravalorii călătoriilor efectuate de beneficiarii Legii nr. 44/1994 în perioada verificată.
Prin aceste operaţiuni de control şi avizare exercitate de compartimentul abilitat s-au confirmat practic realitatea şi întinderea serviciilor prestate de reclamantă, respectiv aspectele referitoare la numărul şi valoarea totală a cupoanelor de călătorie, numărul persoanelor transportate şi parcursul realizat.
În aceste împrejurări, chiar şi în lipsa cupoanelor statistice care nu au mai fost prezentate de reclamantă la controlul fiscal ce a avut loc în martie 2011, s-a reţinut în mod corect de către instanţa de fond că borderourile şi situaţiile centralizatoare, întocmite cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 266/2005, constituie documente justificative pe baza cărora reclamanta a avut dreptul să recupereze contravaloarea prestaţiilor efectuate.
Pentru nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea şi arhivarea cupoanelor statistice, societatea reclamantă putea fi sancţionată contravenţional, astfel cum a motivat judicios prima instanţă, fiind astfel neîntemeiată antrenarea răspunderii patrimoniale în condiţiile în care s-a făcut dovada realităţii şi întinderii prestaţiilor efectuate în beneficiul veteranilor de război.
Curtea nu poate primi argumentul pârâtei privind încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor legale referitoare la gratuitatea transportului pentru veteranii de război din mediul rural.
În calitate de operator de transport, reclamantei îi revenea obligaţia de a asigura transportul gratuit conform solicitării, Legea nr. 44/1994 neimpunând beneficiarilor să-şi limiteze călătoriile la judeţul de domiciliu.
Astfel, actul normativ sus-menţionat nu face diferenţieri între persoanele care locuiesc în zone lipsite de staţii CFR şi cele domiciliate în localităţi ce au legături la calea ferată, în art. 16 lit. a) teza 2 fiind prevăzut dreptul veteranilor de război şi al văduvelor de război din mediul rural, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.
În consecinţă, criticile formulate de pârâtă nu au temei legal, reclamanta, efectuând transportul în beneficiul veteranilor de război şi urmând procedura prevăzută pentru decontare de Ordinul nr. 266/2005, având dreptul de a recupera contravaloarea prestaţiilor.
În raport de soluţionarea fondului litigiului şi menţinând dispoziţia de anulare a actelor administrative contestate, Curtea nu va mai analiza şi motivul de recurs referitor la măsura suspendării executării în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care nu mai prezintă interes.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 8 şi 9 sau art. 3041C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud. Iaşi prin Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Iaşi împotriva Sentinţei nr. 332 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 08 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4595/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4612/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
