ICCJ. Decizia nr. 4595/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4595/2012
Dosar nr. 1209/57/2011
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Alba, secţia comercială şi contencios administrativ reclamanţii B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M., S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F., M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S., S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L., F.T., G.M., D.M., M.D., S.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R., Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba şi expert în domeniul discriminării Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării:
- să se constate existenţa stării de discriminare în care se află reclamanţii faţă de colegii lor din cadrul altor structuri echivalente;
- să fie obligaţi pârâţii de rând 1-3 la plata despăgubirilor egale cu valoare de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunara a fiecăruia dintre reclamanţi, începând cu anul 2007 luna iulie şi pana la zi;
- să fie obligaţi parâţii de rândul 1-3 la anularea situaţiei create prin discriminare prin plata în continuare a acestor sume, plata necesară şi pentru înlăturarea în continuare a stării de discriminare;
- să fie obligaţi pârâţii de rând 1-3 la plata dobânzii legale începând cu luna iulie 2007 şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecata.
Motivând acţiunea reclamanţii, în esenţă, au arătat că sunt lucrători de poliţie în cadrul I.G.P.R., D.C.C.O., B.C.C.O. Alba având toţi calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, fiind desemnaţi prin ordinul ministrului administraţiei şi internelor cu avizul Procurorului general în baza art. 201 alin. (3) C. proc. pen.
Arată reclamanţii că au calitatea de funcţionari publici cu statut special, iar colegii reclamanţilor din cadrul structurilor similare din alte judeţe, respectiv Timiş, Suceava, Caraş-Severin au obţinut prin hotărâri judecătoreşti sume de bani cu titlu de drepturi salariale reprezentând sporul de 30% din salariul brut de încadrare în baza O.U.G. nr. 24/2004, respectiv O.U.G. nr. 43/2002.
Aşadar, reclamanţii care nu beneficiază de aceste drepturi salariale li s-a creat o situaţie discriminatorie, în condiţiile în care angajatorii sunt identici şi se prestează aceiaşi activitate.
În mod corect, acelaşi angajator trebuia să plătească aceleaşi drepturi tuturor funcţionarilor aflaţi în aceiaşi situaţie, indiferent că unii au, iar alţii nu au hotărâri judecătoreşti, întrucât s-a ajuns la situaţia în care membrii aceleiaşi categorii profesionale să primească venituri suplimentare faţă de petenţi, venituri acordate de către intimaţi.
În drept au invocat art. 7, art. 23 din Direcţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din pactul 1 cu privire la Drepturile economice sociale şi culturale, art. 1 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, protocolul nr. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 16 din Constituţie, art. 6 C. muncii, art 154, art. 155 C. muncii, O.U.G. nr. 137/2000.
Soluţiile pronunţate în cauză
Tribunalului Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 491/CAF/2011 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, a paratului Ministerul Finanţelor Publice, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M., S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F., M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S., S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L., F.T., G.M., D.M., M.D., S.R., cu domiciliul procesual ales la sediul avocatului R.C.S. în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R., Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.
Instanţa a reţinut, prin considerentele expuse că, potrivit art. 1 şi art. 7 din O.U.G. nr. 30/2007, Ministerul Administraţiei şi Internelor a emis Instrucţiunile nr. 1111 care în art. 16-art. 18 stabilesc ca Direcţia generală juridică este împuternicită să reprezinte Ministerul.
Referitor la excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 500/2002, instanţa le-a respins ca atare, având în vedere că elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli se realizează de Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice, iar propunerile de cheltuieli se fac de ordonatorul principal de credite, adică Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Totodată, a constatat că în cauză nu există discriminare în sensul art. 2 şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în sensul că reclamanţii sunt poliţişti din structurile Ministerul Administraţiei şi Internelor care au alte atribuţii faţă de poliţişti detaşaţi la D.N.A., astfel că nu se află în situaţii de comparabilitate.
În recursul formulat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2483/2011 a admis recursul şi a stabilit competenţa de soluţionare în fond a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 41/2012 din 14 februarie 2012, a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Finanţelor Publice, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.T., T.C.C., s.a.m.d. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor, I.G.P.R., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I.G.P.R. a invocat în principal excepţia necompetentei materiale a tribunalului iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, întrucât sporul de 30% a fost solicitat de către reclamanţi într-un alt dosar, respectiv Dosarul nr. 3428/107/2007, pretenţie, care le-a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 3580 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, situaţie în care părţile trebuie să se supună efectelor puterii lucrului judecat.
Mai mult, a invocat aspectul că art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 au fost abrogate expres prin art. 41 lit. c) din O.U.G. nr. 27/2006.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive iar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, întrucât dispoziţiile art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 au fost abrogate expres prin art. 41 lit. c) din O.U.G. nr. 27/2006.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Alba a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
De asemenea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert în problemele discriminării a formulat un punct de vedere, prin care a arătat că, în concret nu-şi poate exprima opinia cu privire la cauza dedusă prezentei judecaţi, întrucât nu cunoaşte poziţia pârâţilor.
Pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii, întrucât situaţia poliţiştilor din structurile M.I.R.A. nu este identică cu cea a poliţiştilor detaşaţi la D.N.A. diferenţa rezultând din specificul atribuţiilor fiecărei categorii.
Instanţa analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate în apărare, a reţinut:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii legale de reprezentant a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, instanţa a respins-o ca atare, având în vedere că potrivit art. 1 şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, astfel ca semnarea întâmpinării acestui pârât de către directorul general adjunct al acestei structuri s-a făcut în conformitate cu legea, fiind legitimat în calitatea de reprezentant al paratului.
Referitor la excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice instanţa a constatat că sunt întemeiate, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli se realizează de guvern prin Ministerul Finanţelor Publice, iar propunerile de cheltuieli detailate se fac de către ordonatorii principali de credite, în speţă Ministerul Administraţiei şi Internelor, însă în raport de petitul cererii introductive având ca obiect plata unor despăgubiri, aceşti pârâţi nu se legitimează procesual pasiv, conduita pretinsă de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.
Privitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a reţinut că faţă de obiectul cererii se constată că nu există nici autoritate de lucru judecat, nefiind identitate între obiectul şi cauza juridică a acţiunii din prezentul dosar fundamentat pe existenţa unei discriminări între reclamanţi şi colegi ai acestora cărora li s-a acordat sporul de 30% prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi litigiul în Dosarul nr. 3428/107/2007 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia 3580/2008 a respins irevocabil acţiunea reclamanţilor pentru acordarea sporului de 30%.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că prin prezenta acţiune, reclamanţii solicită să se constate existenţa discriminării salariale directe între funcţionarii publici cu statut special din cadrul I.G.P.R., D.C.C.O., B.C.C.O. Alba şi cei din cadrul I.G.P.R., D.C.C.O., B.C.C.O. Timiş, Suceava, Caraş-Severin care au obţinut prin hotărâre judecătorească irevocabilă acordarea sporului de 30%.
Conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la art. 1, faţă de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
Aşadar, criteriile de discriminare sunt: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare H.I.V, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu.
În cauză criteriul pretins de reclamanţi că ar fi stat la baza tratamentului diferenţiat aplicat reclamanţilor, poate fi considerată categoria profesională.
Prin urmare, arată instanţa, aşa- zisa discriminare invocată de reclamanţi nu se încadrează pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, întrucât pentru a fi considerată categorie defavorizată funcţionarii publici trebuie să se afle pe o poziţie de inegalitate, iar deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, ceea ce nu este cazul în speţă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanţii B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., s.a.m.d., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 şi urm., art. 274 C. proc. civ.
În esenţă, au susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei în fond, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Susţin că, în raport de obiectul litigiului, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Alba, sens în care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competenţă soluţionare acestei instanţe.
Arată în continuare că, şi în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţie şi Internelor, instanţa fondului a pronunţat o hotărâre nelegală, având în vedere că ordonatorul principal de credite este Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pe fondul cauzei, reluând susţinerile de la fond, au arătat că interpretarea dată de instanţă în motivarea respingerii acţiunii este nelegală. Arată că Norma legală în discuţie nu identifică excluderea unei astfel de situaţii (existenţa sau inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti) din conţinutul celor care alcătuiesc o stare de discriminare. A mai precizat şi că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, ori a distinge nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde şi jurisprudenţei C.E.D.O.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând în ansamblu cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenţii-reclamanţi în calitate de lucrători de poliţie din cadrul I.G.P.R., D.C.C.O. Alba au solicitat de a fi plătiţi nediscriminatoriu şi în mod egal cu alţi lucrători din poliţie din cadrul aceleiaşi structuri care primesc anumite sporuri salariale, precum şi repararea prejudiciului suferit în urma discriminării, prin neacordarea unor majorări salariale începând cu anul 2007.
Aşadar, în speţă recurenţii-reclamanţi sunt poliţişţi, angajaţi al I.G.P.R. şi fac parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special, salarizaţi conform dispoziţiilor O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Pornind de la aceste aspecte, în ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor este de reţinut că raportul de serviciu al reclamanţilor nu este încheiat cu această instituţie, astfel că instanţa de fond în mod corect a admis această excepţie.
Nici critica privind competenţa de soluţionare a cauzei în fond, nu poate fi reţinută, în primul rând că acest incident procedural a fost soluţionat prin decizia nr. 2483 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal iar, pe de altă parte, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. sunt irevocabile hotărârile pronunţate în recurs, astfel că, aşa cum deja s-a relevat, s-ar deschide calea recursului la recurs.
Referitor la critica care vizează fondul cauzei nici acesta nu poate fi reţinută, instanţa de fond argumentând în mod corect respingerea acţiunii pentru neîncadrarea în prevederile O.U.G. nr. 137/2000.
Astfel, acordarea acestor creşteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, aşa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, pentru că nu reprezintă o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau categorie defavorizată.
Principiul egalităţii statuat de Legea fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv, sens în care s-a pronunţat Curtea Constituţională în mod constant.
Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv substanţial, care nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea.
El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată este posibil să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat.
Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie şi/sau de protocoalele sale adiţionale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a unui stat contractant.
Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.
Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statele introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a C.E.D.O., prinipiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte.
Or, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, la domeniul şi instituţiile reglementate prin normele legale în discuţie, având în vedere şi argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenţilor în raport cu alte categorii de salariaţi din sistemul bugetar la care fac referire în motivele de recurs, nu poate fi primită.
Soluţia pronunţată în recurs
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M., S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F. M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S., S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L., F.T., G.M., D.M., M.D. şi S.R. împotriva sentinţei nr. 41/2012 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal T.C. împotriva sentinţei nr. 20 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4569/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4607/2012. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
