ICCJ. Decizia nr. 4690/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4690/2012
Dosar nr. 2101/1/2012
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 55/CA din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă, în parte, contestaţia reclamantei SC P.T. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea şi a anulat Decizia nr. 71/2007 emisă de D.G.F.P. Tulcea pentru suma de 27.750 RON reprezentând TVA colectată aferentă transportului mărfurilor importate şi 8.484 RON reprezentând TVA colectată aferentă transportului intracomunitar de bunuri, precum şi a accesoriilor aferente acestor sume, cu consecinţa anulării actelor care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 71/2007 dar şi a actelor subsecvente în limita sumelor mai sus arătate. S-a luat act de renunţarea la cererea de suspendare şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta SC P.T. SRL Jurilovca şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea.
În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta SC P.T. S.R.L. Jurilovca a invocat în esenţă următoarele:
- în mod nelegal şi netemeinic instanţa de judecată a admis în parte acţiunea reclamantei, fără a soluţiona toate problemele invocate şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate invocate, înlăturând concluziile raportului de expertiză;
- se arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului că cel care a efectuat controlul nu poate participa sub nici o formă la soluţionarea contestaţiei, în acest sens fiind invocată excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 71/7 noiembrie 2007;
- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra nelegalităţii actului administrativ ca urmare a emiterii acestuia de un organ necompetent, arată recurenta că în cauză trebuia să soluţioneze contestaţia Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - întrucât suma totală reţinută în decizia contestată era de 1.001.854 RON;
- în mod eronat a apreciat instanţa de fond că celelalte sume reţinute în raport şi decizia de impunere şi care exced sumei de 585.525 RON nu au făcut obiectul contestaţiei şi apoi a Deciziei nr. 71/2007 şi nu pot fi analizate de instanţă, deşi s-au încuviinţat obiective pentru expertiza contabilă.
Or, arată recurenta că a solicitat anularea deciziei de impunere în tot şi nu în parte, astfel încât în conformitate cu pct. 2.1. din Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 519 din 27 septembrie 2005 contestaţia se consideră făcută împotriva tuturor sumelor.
Instanţa de fond a soluţionat greşit problema sumelor reprezentând TVA pentru realizarea investiţiei L., a lucrărilor la depozitul de peşte din Bucureşti şi TVA aferent prestaţiilor la nava P., considerând că au fost legal calculate de organul fiscal şi înlăturând expertiza contabilă.
În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea arătat în esenţă următoarele:
Instanţa de fond nu a analizat pe deplin fondul cauzei, pronunţând o soluţie greşită.
Privind suma de 27.750 RON se arată că din documentele deţinute de contestatoare nu s-a putut reţine includerea valorii transportului în valoarea în vamă a bunurilor importate, întrucât actele în cauză fac dovada transportului transfrontalier dar nu şi dovada includerii acestei operaţiuni în valoarea bunului în vamă.
Cu privire la suma de 8.484 RON instanţa a reţinut că aceasta a fost în mod eronat stabilită de organul fiscal în sarcina reclamantei.
Se arată că deşi reclamanta putea beneficia de scutire de TVA pentru transportul aferent exportului, această scutire nu poate opera întrucât reclamantul nu a depus toate documentele menţionate de art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. 2222/2006.
A mai arătat recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea că în mod netemeinic şi nelegal a admis cererea privind cheltuielile de judecată, nefiind reţinută culpa procesuală, reaua-credinţă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.
Instanţa de recurs, pentru a motiva această soluţie a reţinut că:
În ceea ce priveşte recursul reclamantei SC P.T. SRL, Înalta Curte a constatat că este nefondat.
Excepţia de nelegalitate a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 71 din 7 noiembrie 2007 a fost socotită de instanţa de fond ca fiind un motiv ce priveşte nelegalitatea acestui act administrativ - în sensul larg al art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 - pentru considerentul că reprezintă însăşi obiectul acţiunii ce face analiza instanţei de fond. După soluţionarea unei asemenea excepţii, motiv de nelegalitate practic nu mai există un act administrativ care să fie soluţionat pe fond în accepţiunea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nelegalitatea Deciziei nr. 71/2007 ca urmare a emiterii acesteia de către un organ fiscal necompetent - nu se poate reţine. În primul rând, se observă că instanţa de fond a motivat cu privire la acest aspect în mod corect că organul fiscal a soluţionat contestaţia privind suma de 568.825 RON şi în limitele învestirii sale şi a normelor de competenţă.
S-a reţinut că accesoriile sunt aferente obligaţiei fiscale în principal stabilite şi sunt variabile în funcţie de data efectivă a executării datoriei principale (art. 108 din O.G. nr. 92/2003). Prin urmare Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea era competentă să soluţioneze contestaţia conform art. 209 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Referitor la soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 44/2008 şi a RIF nr. 8090/2007 de către aceeaşi persoană care a efectuat controlul, nu este susţinută, în condiţiile în care RIF şi decizia de impunere sunt emise şi semnate de reprezentanţii autorităţii - consilier superior - econ. C.D. şi inspector asistent econ. N.M., avizaţi de şef serviciu econ. R.M. iar Decizia de soluţionare nr. 71/2007 a fost avizată de director executiv econ. C.M.
Împrejurarea că argumentele folosite în soluţionarea contestaţiei sunt similare sau identice, nu reprezintă un motiv de incompatibilitate prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte nesoluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii privind celelalte sume care exced sumei de 585.525 RON - întrucât nu au făcut obiect al contestaţiei şi al Deciziei nr. 71/2007 - s-a reţinut că din modul de formulare al contestaţiei reclamantei nu rezultă că au fost contestate şi celelalte sume la care se referă reclamanta recurentă.
Recurenta-reclamantă, a invocat prevederile pct. 2.1. din ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 potrivit căruia "În situaţia în care contestatorul precizează că obiectul contestaţiei îl formează actul administrativ atacat fără a menţiona (...) cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii şi accesorii aferente acestora sau măsurile pe care le contestă, contestaţia se consideră formulată împotriva întregului act administrativ fiscal".
Însă potrivit pct. 2.4. din acelaşi act normativ "Organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care s-a contestat actul administrativ-fiscal respectiv".
Prin urmare, recurenta-reclamantă a specificat suma contestată şi motivele contestaţiei - respectiv TVA accesorii - pentru sumele individualizate astfel:
- 27.750 RON - TVA aferentă operaţiunilor de transport mărfuri importate,
- 8.484 RON - TVA - pe transport internaţional de mărfuri,
- 469.945 RON - TVA - investiţie L.,
- 34.515 RON - investiţie P.,
- 23.066 RON - investiţii depozit Bucureşti,
- 5.065 RON - investiţie magazin Bucureşti
totalizând suma de 568.825 RON şi accesorii aferente.
Prin Decizia nr. 71/2007 - organul de soluţionare a contestaţiei s-a referit strict la sumele individualizate contestate şi motivele invocate, în conformitate cu prevederile legale, iar instanţa de fond nu se poate pronunţa asupra legalităţii operaţiunilor înaintea organului fiscal competent.
Argumentele recurentei-reclamante privind nelegala înlăturare de către instanţa de fond a expertizei contabile referitoare la TVA pentru realizare investiţie L., a lucrărilor la depozitul şi magazinul din Bucureşti, pentru prestaţiile aferente navei P. - nu au fost reţinute.
Instanţa de fond a apreciat corect că, faptul că reclamanta este acţionar la SC T.A. nu o îndreptăţeşte să deducă TVA pentru lucrările de construcţii efectuate de altă societate pentru că nu era beneficiara lucrărilor şi trebuie să respecte prevederile art. 145 C. fisc.
Aceleaşi argumente au fost reţinute corect şi în privinţa TVA aferentă prestaţiilor la nava P. şi la depozitul, magazinele din Bucureşti - în sensul că au reprezentat prestări servicii în favoarea altei persoane şi nu au fost emise facturi, nu au fost respectate dispoziţiile privind aportul în natură.
În ceea ce priveşte recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice - s-a reţinut că este de asemenea nefondat pentru considerentele următoare:
Referitor la suma de 27.750 RON, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 143 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 - privind scutirea de TVA pentru transporturile de mărfuri importate a cărei contravaloare a fost inclusă în valoarea de vamă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor mai sus enunţate, scutirea se justifică cu contractul încheiat cu importatorul, casa de expediţie ori cu furnizorul din străinătate, copie de pe carnetul TIR sau de pe documentul de tranzit comunitar T, documentul de transport internaţional din care să rezulte că bunurile transportate prin import sau copie de pe acestea pentru casele de expediţie.
Nu există vreo dovadă că recurenta-reclamantă nu a inclus valoarea transportului în valoarea în vamă a bunurilor importate, iar aceasta din urmă a depus înscrisurile pentru a dovedi scutirea de TVA.
În ceea ce priveşte suma de 8.484 RON, s-a constatat că nu este incidentă dispoziţia art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. 2222/2006, întrucât nu este vorba de un transport care se referă la importul de mărfuri, ci, după cum rezultă din documente, este vorba de un transport de stuf în alte state comunitare.
Referitor la cheltuielile de judecată, s-a constatat că având în vedere cuantumul acestora şi totodată admiterea în parte a acţiunii, nu sunt motive pentru respingerea sau modificarea cuantumului acestora, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost formulată contestaţie în anulare de către SC P.T. SRL şi a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, retractarea Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 şi fixarea unui termen pentru retractarea recursului, fiind invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte greşelile materiale s-a avut în vedere eroarea comisă de instanţă în aprecierea neîndeplinirii condiţiilor art. 145 şi 155 C. fisc., cu privire la deducerea TVA-ului aferent lucrărilor de investiţii la Complexul hotelier L. deoarece instanţa de recurs a preluat şi a perpetuat greşeala materială comisă de judecătorul fondului care a apreciat în mod eronat că pentru efectuarea lucrărilor ce au făcut obiectul investiţiei nu a fost emisă factura fiscală, fără a observa că există factura fiscală seria X aferentă lucrărilor în discuţie.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 3041 teza finală coroborat cu art. 316 şi cu aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de recurs avea posibilitatea şi obligaţia de a analiza cauza sub toate aspectele, atât prin prisma motivelor de recurs invocate în mod expres, cât şi a apărărilor de fond, chiar nereluate în motivarea căii de atac, iar instanţa de control judiciar a omis a se pronunţa asupra unor motive de casare ce vizau atât nelegalitatea cât şi netemeinicia sentinţei Curţii de Apel Constanţa.
Astfel, prin Decizia nr. 71 din 7 noiembrie 2007 a A.N.A.F. - D.G.F.P. Tulcea a reţinut că lucrările efectuate la Complexul Hotelier L. nu pot fi încadrate în categoria investiţii pentru că la 7 noiembrie 2011 nu era majorat capitalul social al SC T.A. SA, deşi la dosar s-a depus Hotărârea AGA nr. 4 din 5 octombrie 2007, iar faptul că aceasta a fost înregistrată la un an după finalizarea investiţiei nu duce la pierderea dreptului de deducere TVA pentru că legea nu prevede un termen limită în acest sens.
S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, retractarea Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
După examinarea motivelor contestaţiei în anulare se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Obiectul contestaţiei în anulare îl constituie Decizia nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de SC P.T. SRL Jurilovca şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea împotriva Sentinţei civile nr. 55/CA din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, iar contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Conform art. 318 C. proc. civ. "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care judecătoria, potrivit prevederilor unei legi speciale, judecă în ultimă instanţă".
Prin urmare, textul se referă la două motive de contestaţie în anulare:
- hotărârea dată este rezultatul unei greşeli materiale;
- instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze recursul dintre motivele de modificare sau de casare.
În motivele contestaţiei în anulare s-au făcut referiri la ambele motive.
În privinţa contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., aceasta va fi respinsă pentru că nu suntem în prezenta unei greşeli materiale.
Acest text se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ori erori pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.
Este un text de excepţie iar noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv.
Noţiunea de greşeală materială se referă la greşeli materiale cu caracter procedural care să ducă la pronunţarea unei soluţii eronate, dar care să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale iar nu "greşelile de judecată" pentru că s-ar ajunge la anularea unei hotărâri irevocabile şi la judecarea, încă odată, a recursului.
Toate aspectele invocate de contestatoare în contestaţiile în anulare nu vizează greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ci ele vizează fondul cererii, astfel că va fi respinsă contestaţia în anulare.
Nu vor fi reţinute nici argumentele contestatoarei potrivit cărora instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra unor motive de casare ce vizau nelegalitatea cât şi netemeinicia sentinţei atacate.
Mai întâi, se poate observa că nu au fost indicate motivele de casare ce au fost omise de către instanţa de fond a fi analizate sau a se pronunţa, ci s-a invocat o problemă de fond a cauzei ce a fost analizată de instanţa de recurs arătându-se că instanţa de fond a apreciat că faptul că reclamanta este acţionar la SC T.A. nu o îndreptăţeşte să deducă lucrările de construcţii efectuate de altă societate şi trebuia să respecte prevederile art. 145 C. fisc.
Contestatoarea nu a făcut diferenţa între motivele de casare şi argumentele arătate în sprijinul acestor motive.
Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare şi să răspundă printr-un considerent comun.
Susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă de fapt o reluare a motivelor de recurs deja analizate de instanţa ce a soluţionat recursul, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.
De altfel, din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluţionată cauza.
Or, motivele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105 din 03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
De aceea, în baza art. 320 C. proc. civ., va fi respinsă contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC P.T. SRL împotriva Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4648/2012. Contencios. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 4709/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
