ICCJ. Decizia nr. 4794/2012. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4794/2012
Dosar nr. 1545/46/2010
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.G. a chemat în judecată Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea deciziei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din 22 iulie 2010 şi suspendarea executării acesteia până la pronunţarea instanţei asupra fondului.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin ordonanţa Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din 29 aprilie 2010 s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 272 lit. a1) , art. 273 alin. (1) lit. b) şi art. 276 lit. a) din Legea nr. 297/2004, ordonanţă împotriva căreia a formulat plângere care, însă, i-a fost respinsă fără temei legal prin decizia a cărei anulare o solicită.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe rolul căreia a fost înregistrată acţiunea, în temeiul art. 1591 C. proc. civ., prin sentinţa din 2 februarie 2011 şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La termenul din 6 septembrie 2011 reclamantul a arătat că nu mai insistă în soluţionarea cererii de suspendare a executării deciziei emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Prin sentinţa civilă nr. 5570 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că nu respectarea obligaţiei impusă prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 410/2009 este încriminată drept contravenţie, ci nerespectarea dispoziţiilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, ordonanţa constituind actul prin care s-a reiterat obligaţia petentului, ce decurge din calitatea sa de acţionar majoritar al SC C. SA Târgovişte, respectiv aceea de a derula o ofertă publică de preluare a acţiunilor emise de SC C. SA.
Cât priveşte susţinerea că SC C. SA Târgovişte nu ar fi obligată să deruleze ofertă publică de preluare, întrucât societatea face parte din piaţa RASDAQ s-a reţinut că potrivit art. 155 alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006 pe perioada cuprinsă între data autorizării B.V.B. ca operator de piaţă şi data aprobării de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a constituirii sistemului alternativ de tranzacţionare, acţiunile listate pe piaţa RASDAQ la data intrării în vigoare a acestui act normativ se vor tranzacţiona conform regulilor aplicabile la data emiterii regulamentului.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că obligaţia reclamantului de a promova oferta publică obligatorie a acţiunilor emise de SC C. SA Târgovişte, scadentă în iunie 2008, se menţine şi în prezent, astfel că, în mod corect prin ordonanţa din 20 aprilie 2010 Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare i-a aplicat sancţiunea amenzii de 15.000 RON.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A.G., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nemotivată, omiţând să răspundă la motivele de fapt şi de drept invocate în acţiune;
- în mod greşit a fost respinsă critica referitoare la sancţionarea repetată pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, respectiv încălcarea ordonanţei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare ce reţine obligaţia, în sarcina sa, de a face oferta publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare;
- contravenţia reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de lege, respectiv de Legea nr. 297/2004 (invocată ca temei legal în cadrul ordonanţei Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare din 20 aprilie 2010, actul administrativ atacat), nefiind de conceput încriminarea drept contravenţie a nerespectării unei obligaţii impuse printr-un act administrativ individual emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Recurentul nu şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.
Intimata-pârâtă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi criticile formulate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre motivată, ce respectă exigenţele art. 261 C. proc. civ., fiind analizate principalele apărări ale reclamantului, respectiv sancţionarea repetată pentru aceeaşi faptă, inexistenţa temeiului legal al calificării faptei drept contravenţie şi inexistenţa obligaţiei legale de a lansa oferta publică de preluare a acţiunilor emise de SC C. SA Târgovişte.
Împrejurarea că instanţa nu şi-a însuşit opinia reclamantului privind nelegalitatea actului administrativ atacat nu poate echivala cu o nemotivare a hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte legalitatea contravenţiei şi a sancţiunii, în mod corect instanţa de fond a constatat că petentul a fost sancţionat pentru încălcarea unei obligaţii legale, respectiv cea prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004, constând în demararea şi derularea ofertei publice de preluare a acţiunilor emitentului (în speţă, SC C. SA Târgovişte). Faptul că această obligaţie legală mai este menţionată şi într-un alt act administrativ individual (ordonanţa din 3 august 2011), nu este de natură să schimbe temeiul acestei obligaţii.
Referitor la pretinsa „dublă sancţionare” pentru aceeaşi contravenţie, Înalta Curte constată că şi această apărare a reclamantului a fost în mod corect respinsă de instanţa de fond, din probele dosarului rezultând că sancţiunea aplicată prin ordonanţa din 3 august 2011 a fost revocată prin decizia nr. 918 din 26 septembrie 2011, neexistând, astfel, o a doua sancţiune.
În plus, fapta încriminată drept contravenţie (obligaţia de efectuare a ofertei publice) a avut caracter de continuitate în speţă, în sensul că reclamantul a încălcat această obligaţie începând cu luna august 2008, iar epuizarea faptei prin intrarea în legalitate nu a avut loc nici în prezent, astfel că nu se poate susţine, nici din acest punct de vedere, încălcarea principiului „non bis in idem”.
Pentru considerentele menţionate, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte, cu referite la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.G. împotriva sentinţei civile nr. 5570 din 4 octombrie 2010 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4792/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4796/2012. Contencios → |
|---|
