ICCJ. Decizia nr. 4796/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4796/2012
Dosar nr. 365/54/2012/a1
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.G.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi A.N.A.F. suspendarea actului administrativ unilateral reprezentat de Ordinul nr. 143/2012, anularea acestui ordin, obligarea autorităţii la emiterea unui nou ordin care să reţină reluarea raporturilor de serviciu, constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 143/2012, şi obligarea autorităţii pârâte la plata unor despăgubiri băneşti reprezentate de plata drepturilor salariale de care a fost privată ca urmare a emiterii ordinului nelegal, începând cu 8 august 2011 până la momentul emiterii unui nou ordin de numire în funcţia publică deţinută anterior.
În motivarea cererii de suspendare a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În ce priveşte existenţa cazului bine justificat, se reţine că măsura de punere la dispoziţia unităţii a reclamantei este o măsură abuzivă şi nelegală, întrucât prin aceasta se suprimă drepturi şi un raport juridic individual.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente reclamanta arată că aceasta este îndeplinită şi constă în suprimarea veniturilor salariale şi implicit a asigurărilor sociale, sarcină vădit excesivă şi disproporţionată.
La termenul de judecată din data de 19 martie 2012 pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 349 din 9 aprilie 2012 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 143/2012 emis de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale a Vămilor, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Totodată, a dispus şi fixarea unui nou termen de judecată la data de 14 mai 2012, pentru când a pus în vedere reprezentantei pârâtei să depună actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate aşa cum au fost individualizate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile suspendării ordinului contestat şi că soluţia suspendării acestui act până la pronunţarea instanţei de fond se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Referitor la fondul cauzei s-a reţinut că se impune acordarea unui nou termen de judecată până la care pârâta să depună actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate aşa cum au fost individualizate.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor precum şi A.N.A.F.
I. Recursul declarat de A.N.A.F.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 109/2009 este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice şi că Autoritatea Naţională a Vămilor funcţionează în subordinea sa ca instituţie publică cu personalitate juridică.
Astfel, susţine recurenta ordinul a cărei suspendare s-a solicitat nu a fost emis de către aceasta şi, ca atare, nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecăţii.
II. I. Recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă pe considerentul că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Astfel, în ce priveşte existenţa unui caz bine justificat s-a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada acestuia. Argumentarea existenţei unui caz bine justificat prin aceea că actul prin care a fost eliberată din funcţie reclamanta nu a fost publicat în Monitorul Oficial nu este fondată, susţine recurenta, întrucât ordinele preşedintelui A.N.A.F. nu reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează unui număr restrâns de subiecţi care au luat cunoştinţă de conţinutul acestora.
Referitor la condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, recurenta a susţinut că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a dovedit acest lucru iar simplele afirmaţii făcute de recurentă nu au nici o relevanţă juridică.
I. Analizând recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În fapt, actul vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 143/2012 emis de autoritatea pârâtă, prin care intimata-reclamantă a fost eliberată din funcţia publică teritorială de execuţie, inspector vamal grad profesional asistent, gradaţia 5 la biroul Vamal Porţile de Fier I din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept, ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).
Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantei din funcţia publică, veniturile acesteia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7156/2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.
II. Recursul declarat de A.N.A.F. este fondat, urmând să fie admis să se modifice sentinţa atacată şi să se respingă cererea de suspendare faţă de această autoritate ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În conformitate cu prevederile art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., A.N.A.F. se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice finanţată din bugetul de stat şi din venituri proprii (art. 1).
Potrivit art. 2, în subordinea A.N.A.F. funcţionează Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca instituţii publice cu personalitate juridică.
Pe de altă parte, potrivit art. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Aşadar, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului administrativ contestat sau nu a soluţionat în termen legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Cum ordinul a cărei suspendare s-a solicitat nu a fost emis de către A.N.A.F., aceasta nu poate face parte din raportul juridic dedus judecăţii astfel că se va admite recursul, modifică sentinţa şi respinge cererea de suspendare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi de A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 349 din 9 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă în contradictoriu cu A.N.A.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi împotriva Autorităţii Naţionale a Vămilor, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4794/2012. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 4808/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
