ICCJ. Decizia nr. 4813/2012. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4813/2012
Dosar nr. 1595/1/2012
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta D.C.G. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat anularea în tot a hotărârii din 21 octombrie 2010 emisă de acesta, hotărâre prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva hotărârii nr. 844 din 30 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă contestaţia, anularea parţială a hotărârii nr. 907 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi, pe cale de consecinţă obligarea pârâtului prin emiterea unui act administrativ corespunzător, la invalidarea candidaturii doamnei judecător L.B. în temeiul art. 13 alin. (2) şi art. 22 alin. (2) din Regulament, invalidarea candidaturilor d-lui judecător D.L., a domnului procuror D.C., a domnului procuror C.D., a domnului judecător O.P. şi a doamnei judecător L.B.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii are competenţa de a verifica legalitatea procedurilor de alegere, din oficiu sau la sesizarea oricărui judecător sau procuror, astfel ca refuzul pârâtului de a proceda la verificarea legalităţii candidaturilor Consiliului Superior al Magistraturii este nelegală.
S-a mai arătat că domnii judecători D.L. şi L.B. precum şi domnii procuror D.C. şi C.D. au mai dobândit un mandat în anul 2006, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Constituţie şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
Referitor la acest ultim aspect, reclamanta a susţinut că posibilitatea de a candida din nou după expirarea mandatului nu este un drept câştigat, ci o condiţie ce poate fi modificată pentru viitor.
În ce priveşte candidatura doamnei judecător L.B. şi a domului O.P., detaşaţi la Ministerul Justiţiei s-a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 9 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005.
În cauză, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei.
Prin încheierea nr. 521 din 28 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus strămutarea judecări cauzei la Curtea de Apel Suceava.
Reclamanta a formulat o cerere de renunţare la judecata pe considerentul că contestaţia formulată a devenit lipsită de interes, întrucât problema litigioasă dedusă judecăţii a fost tranşată de Curtea Constituţională.
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a apreciat de asemenea, că acţiunea reclamantei a devenit lipsită de interes.
La termenul din 7 martie 2011 doamna judecător L.B., domnul judecător D.L. şi domnul procuror D.C., prin apărător, au depus întâmpinare, cerere reconvenţională, şi cerere de chemare în judecată a altor persoane.
Prin încheierea nr. 29 din 6 aprilie 2011 instanţa de fond a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulată de reclamanta D.C.G.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei şi de temeiurile de drept ale acţiunii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 4232 a luat act de renunţarea la judecarea recursului privind pe C.D. şi a respins recursurile declarate de B.L. şi L.D. împotriva încheierilor din 4 aprilie 2011 şi nr. 29 din 6 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta D.C.G. a renunţat la judecarea acţiunii sale şi instanţa a luat act de acest fapt mai înainte de a se intra în dezbaterea fondului, fără a fi necesar acordul celeilalte părţi.
Aşa fiind, instanţa de fond în mod corect nu a pus în discuţie excepţia de neconstituţionalitate ce vizează fondul cauzei, renunţarea la judecată având prioritate faţă de celelalte cereri formulate.
Cât priveşte lipsa de la dosar a originalului cererii de renunţare la judecată, s-a reţinut că aceasta nu poate constitui un motiv de recurs din moment ce reclamanta nu contestă ca înscris actul respectiv.
Împotriva deciziei nr. 4232 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 10389/2/2010 au formulat contestaţie în anulare recurenţii L.B. şi D.L., invocând motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., respectiv omisiunea cercetării vreunuia din motivele de modificare sau casare a hotărârii.
Astfel, contestatorii susţin că instanţa de recurs nu a cercetat criticile privind nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi motivele de recurs privind necitarea lor, respingerea cererii reconvenţionale şi a celorlalte cereri formulate, nemotivarea hotărârii şi greşita aplicare a legii cu ocazia pronunţării celor două încheieri recurate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de recurs, precum şi decizia atacată, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 4232 din 21 septembrie 2010 instanţa de recurs a răspuns la toate motivele şi criticile invocate de recurent, grupându-le însă într-o singură problemă, datorită particularităţilor speţei.
Astfel, acţiunea înregistrată pe rolul instanţei de fond a fost iniţiată de reclamanta D.C.G. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, iar ulterior reclamanta a renunţat la judecată în condiţiile art. 246 C. proc. civ., mai înainte de a se fi intrat în cercetarea fondului.
Instanţa de recurs a considerat că, în raport de acest act de dispoziţie procesuală al reclamantei, instanţa de fond a procedat în mod corect luând act cu prioritate de renunţarea la judecată, fără a mai pune în discuţie orice alte cereri de extindere a cadrului procesual (de citare a altor persoane) sau excepţii de neconstituţionalitate vizând fondul cauzei, acestea devenind caduce.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie (…) când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
În raport de condiţiile textului de lege menţionat se constată că instanţa de recurs a avut în vedere toate criticile invocate de recurent şi care se subsumează unui singur motiv de recurs, respectiv nelegalitatea hotărârii instanţei de fond (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), tratându-le în mod global, în contextul renunţării la judecată a reclamantei.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.L. şi L.D. împotriva deciziei nr. 4232 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4808/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4823/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
