ICCJ. Decizia nr. 4837/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4837/2012
Dosar nr. 26600/3/2008
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.M.V., constatarea calităţii acesteia de colaborator al Securităţii.
Reclamantul a susţinut că prin cererea de verificare din 7 februarie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către numitul I.S, se cerea verificarea, sub aspectul posibilei calităţi de lucrător sau de colaborator al Securităţii, în ceea ce o priveşte pe pârâtă, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cerere legală ţinând cont de prevederile art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008.
S-a arătat că, potrivit notei de constatare din 6 iunie 2008, precum şi înscrisurilor ataşate acţiunii, pârâta D.M.V. a fost recrutată în calitate de colaborator, la data de 18 februarie 1989, de către Serviciul 14 din cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa, cu motivarea că „în cadrul Oficiului Farmaceutic Constanţa, avem cuprinse în baza de lucru şi în atenţie mai multe persoane (...), semnalate cu relaţii neoficiale cu cetăţeni străini, cu manifestări ostile şi intenţii de stabilire ilegală în străinătate. Întrucât posibilităţile informative prezente de care dispunem pe lângă aceste elemente sunt insuficiente (...), se impune recrutarea a noi surse care să fie angrenate cu sarcini în aceste direcţii. În acest sens au fost punctate şi verificate mai multe persoane. În urma studiului făcut ajungând la concluzia că numita D.M.V. corespunde scopului propus. (...) în relatările sale despre unele aspecte negative, apărute la nivelul instituţiei sau despre unele persoane din cadrul Oficiului Farmaceutic despre care a fost întrebată, s-a dovedit a fi sinceră şi deosebit de obiectivă, deschisă şi fără rezerve. Astfel, despre numita (...), aflată în supraveghere pentru faptul că are soţul cu care întreţine o strânsă legătură, rămas ilegal în Turcia, intenţionând a emigra şi a se stabili în Occident împreună cu acesta, candidata ne-a furnizat o notă din care rezultă intenţiile de emigrare ale obiectivei. În finalul discuţiilor i s-a luat angajament scris de colaborare cu organele de securitate, de comun acord fixându-i-se numele conspirativ O.”. La aceeaşi dată, 18 februarie 1989, pârâta a semnat angajament olograf.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3178 din data de 9 iulie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtei de colaborator al securităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâta a fost recrutată în calitate de colaborator, la data de 18 februarie 1989, de către serviciul 14 din cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa.
Perioada în care pârâta a oferit informaţii Securităţii, conform actelor depuse la dosar, este în decursul anului 1989, iar colaborarea sa cu Securitatea a fost realizată sub numele conspirativ de „O.”, în condiţiile în care pârâta a semnat, la data 18 februarie 1989, un angajament olograf.
În primul rând, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 cu completările şi modificările ulterioare dreptul de acces la informaţiile în legătura cu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul ordonanţei de urgenţă, a persoanelor care ocupă funcţii publice, precum cea de procuror, aparţine oricărui cetăţean roman, astfel încât Curtea de apel nu a reţinut nelegalitatea verificării pârâtei la cererea numitului S.I. În raport cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a apreciat acţiunea ca fiind întemeiată, faţă de înscrisurile propuse de reclamant în dovedirea calităţii de colaborator al Securităţii şi menţionate în cuprinsul notei de constatare la capitolele D. „Documente care atestă transmiterea de informaţii către Securitate potrivit art. 2 lit. b)” şi E „Alte documente care descriu relaţia cu Securitatea”.
În special, instanţa de fond a reţinut ca fiind relevante următoarele materiale:
- nota informativă semnată olograf de către pârâtă, din data de 17 august 1989, prin care pârâta informa despre numita M.M faptul că „dată fiind firea ei schimbătoare şi obiceiul de a lua hotărâri în mod instantaneu nu-i oferă certitudinea că deplasându-se în străinătate nu ar exista posibilitatea să refuze să se întoarcă în ţară, deşi nu a auzit până în prezent că ar avea astfel de intenţii”.
Astfel, prin această informaţie furnizata, cu privire la trăsăturile de caracter şi modul de gândire al celei vizate, mod ce ar putea-o determina să nu se mai întoarcă în ţară dacă va primi permisiunea de a merge în străinătate, se poate reţine că, deşi într-un mod tangenţial, pârâta a denunţat o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, atitudine constând în riscul de a refuza să se întoarcă în ţară în cazul în care i se va permite să plece în străinătate, aceasta informaţie putând produce consecinţe negative pentru persoana în cauză, anume avizarea negativă din partea Securităţii a cererii de călătorie în străinătate.
- nota informativă din 31 ianuarie 1989, luată încă înainte de a fi efectiv recrutată, în cadrul căreia pârâta a furnizat informaţia privind intenţia numitei C.D de a pleca la soţul sau în Turcia. Din redactarea notei de informare rezultă că a fost furnizată informaţia privind hotărârea celei vizate de a-şi urma definitiv soţul spre a convieţui cu acesta în străinătate, aşa cum, de altfel, rezultă şi din consemnările pe marginea acestei note făcute de ofiţerul de legătură. Este drept că în nota din 17 august 1989 pârâta a comunicat ofiţerului de legătură faptul că respectiva C.D „nu se gândeşte să plece”, însă aceasta informaţie, furnizată după ce s-au exercitat masuri de influenţare a respectivei persoane spre a renunţa la ideea plecării şi rămânerii în Turcia, nu anulează prima informaţie furnizată.
- raportul informativ din 30 iunie 1989, întocmit de lt. A.G., în cuprinsul căruia se menţionează ca „La întâlnirea efectuată la data de 29 iunie 1989 cu sursa O. aceasta mi-a relatat cu privire la numita M.V. (...) La serviciu, cea în cauză a declarat că după ce-şi va reglementa situaţia familială şi va fi liberă, va solicita din nou să plece la sora sa în Noua Zeelanda şi, după părerea sursei, farmacista M. dacă va pleca nu se va mai întoarce”.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs D.M.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a rezumat susţinerile făcute de C.N.S.A.S. în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a arătat că instanţa s-a limitat la a reda pasaje din aceasta, fără a analiza apărările sale şi fără a motiva înlăturarea lor.
Sub acest aspect, în opinia recurentei-pârâte, hotărârea instanţei este nemotivată, simpla redare a textului de lege incident şi a susţinerilor reclamantului nefiind de natură a constitui o motivare a soluţiei.
Cu referire la nota informativă din data de 17 august 1989, privind-o pe numita M.M., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa a ajuns la o concluzie printr-un raţionament ce cuprinde lacune logice, deoarece nu se poate spune că părerea despre caracterul unei persoane ar putea fi echivalată cu poziţia faţă de regimul comunist, constând în riscul de a nu se mai întoarce în ţară.
Recurenta-pârâtă a arătat şi că era ea însăşi în atenţia organelor de securitate încă din anul 1988, astfel cum reiese din verificările efectuate de către Ministerul de Interne Judeţean Constanţa în data de 21 septembrie 1988, precum şi din notele informative ale surselor „C.” şi „G.”, acesta din urmă având ca sarcină tocmai stabilirea legăturilor şi a anturajului pârâtei.
În ceea ce priveşte nota informativă din data de 31 ianuarie 1989, recurenta-reclamantă a arătat că, de asemenea, concluzia desprinsă de instanţă este neconformă celor consemnate olograf, în care se făcea referire la dorinţa soţului numitei C.D. de a nu se mai întoarce în ţară, iar nu cu privire la dorinţa persoanei vizate de a-şi urma definitiv soţul spre a convieţui cu acesta în străinătate, acordând prevalenţă consemnărilor subiective făcute pe marginea notei de ofiţerul de legătură.
În acest context, recurenta-pârâtă a arătat că, ţinând seama de perioada foarte scurtă de timp scursă între semnarea angajamentului (18 februarie 1989) şi data închiderii graniţelor (16 decembrie 1989), nu se poate aprecia că a existat un pericol real şi efectiv, din cauza procedurilor greoaie, care necesitau mult timp până la obţinerea documentelor de călătorie.
În fine, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a reţinut drept probă şi un raport informativ întocmit de un lucrător de securitate, fără a se fi administrat dovezi privind discuţia consemnată şi autenticitatea înscrisului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu privire la calitatea motivării sentinţei
Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a indicat motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină hotărârea pronunţată, expuse în mod clar, logic şi detaliat, răspunzând exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză, instanţa şi-a format convingerea în sensul temeiniciei susţinerilor uneia dintre părţi, ceea ce excludea în mod logic apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în accepţiunea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cu privire la soluţionarea fondului cauzei
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului se circumscrie noţiunii de „colaborator al securităţii”.
După cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, O.U.G. nr. 24/2008 nu impune cerinţe cantitative, numărul restrâns de note informative sau perioada scurtă în care au fost furnizate informaţiile, nefiind de natură să înlăture incidenţa prevederilor art. 2 lit. b) din actul normativ menţionat.
Date fiind consecinţele pe care refuzul întoarcerii în ţară le putea produce în contextul politic şi juridic anterior anului 1989, informaţiile respective îndeplinesc atât condiţia de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi pe cea a aptitudinii de a îngrădi drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului (viaţa privată, în speţă). Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile „să vizeze” îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte constată că aceasta nu a contestat întocmirea notelor olografe cu informaţii furnizate securităţii, dar a invocat interpretarea lor distorsionată.
Or, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în nota privind-o pe numita C.D. nu a menţionat doar intenţia soţului, plecat ilegal în Turcia, de a nu se mai întoarce în România, ci a menţionat că persoana vizată s-a hotărât să plece la acesta (la soţ), deoarece a înţeles că este hotărât să nu se mai întoarcă.
De asemenea, în ceea ce o priveşte pe M.M. a relatat, în nota informativă din data de 17 august 1989, că nu oferă certitudinea revenirii în ţară, în cazul în care i s-ar aproba deplasarea în străinătate, afirmaţie pe care judecătorul fondului a interpretat-o corect ca având aptitudinea de a produce repercusiuni negative asupra persoanei vizate, o astfel de posibilitate denotând o atitudine potrivnică regimului comunist.
În fine, recurenta-pârâtă a susţinut că era ea însăşi urmărită de organele securităţii, având un dosar întocmit în acest sens, dar înscrisurile depuse la dosarul de fond fac doar dovada verificărilor efectuate în vederea recrutării sale în calitate de colaborator, în perioada septembrie 1988-februarie 1989, finalizate prin întocmirea angajamentului olograf din data de 18 februarie 1989.
Or, din câmpul de aplicare a reglementării noţiunii de „colaborator”, potrivit tezei a II–a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este exclusă numai persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată sau condamnată.
În afara ipotezei acestei norme, circumstanţele recrutării ar putea prezenta o relevanţă juridică în evaluarea situaţiei în ansamblu, prin corelarea cu alte probe, legate de natura şi amploarea informaţiilor şi de modul în care persoana în cauză s-a poziţionat în relaţia cu organele Securităţii, dar privite din această perspectivă, rapoartele cu propunerea de recrutare şi referitoare la modul de recrutare a recurentei-pârâte nu sugerează vreo presiune exercitată asupra acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 304 pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.M.V. împotriva sentinţei civile nr. 3178 din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4834/2012. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4839/2012. Contencios → |
|---|
