ICCJ. Decizia nr. 4839/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4839/2012
Dosar nr. 3949/98/2011
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, a solicitat redistribuirea sa pe un post vacant, fără concurs şi plata drepturilor salariale începând cu data organizării concursului de către Poliţia Locală Slobozia şi până la data ieşirii acestuia din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada 1 iulie 2007-15 octombrie 2010, a fost angajat în cadrul Serviciului Public de Politie Comunitară Slobozia, având funcţia publică de referent, grad profesional asistent. La data de 15 octombrie 2010, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de referent, grad profesional asistent, treapta de salarizare 2 în cadrul biroului Ordine Publică, pe motivul desfiinţării postului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1656 din 78 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată şi a respins-o, reţinând că reclamantul pune în discuţie refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri şi nu legalitatea unui act administrativ, astfel că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Agenţia Naţională a funcţionarilor publici va asigura redistribuirea pe funcţii publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puţin o lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.”
Curtea de Apel a constatat că din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că, în situaţia în care în corpul de rezervă există mai multe persoane care îndeplinesc condiţiile specifice necesare ocupării unei funcţii publice temporar vacante, se va organiza o testare profesională, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în organigrama căreia se află postul, conform Ordinului nr. 985/2011 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
De asemenea, din anunţul publicat de Poliţia Locală Slobozia, rezultă că pentru ocuparea funcţiei publice temporar vacante trebuie îndeplinite atât condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, cât şi condiţii specifice necesare exercitării acestei funcţii publice şi care au impus organizarea unui concurs.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile 104 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, care să instituie obligaţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de a proceda la redistribuirea reclamantului pe funcţia publică temporar vacantă de poliţist local.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B.D. a declarat apel, Înalta Curte calificând, în temeiul art. 84 C. proc. civ., calea de atac exercitată în recurs.
Recurentul nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, ci a expus, in extenso, istoricul litigiului cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Sistematizând aspectele prezentate, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
- nu s-a observat că în alte situaţii similare, pârâta A.N.F.P. a organizat testare pentru selectarea funcţionarilor publici în vederea redistribuirii pe funcţiile publice de execuţie vacante de poliţist local;
- s-a ignorat împrejurarea că prin hotărârea de înfiinţare a Poliţiei Locale Slobozia funcţiile generale de consilieri, experţi şi referenţi au fost echivalate cu funcţii specifice de poliţişti locali, fără a fi necesară vreo testare;
- în sprijinul susţinerilor sale trebuia avut în vedere adresa din 4 august 2012 a Instituţiei Prefectului Judeţului Ialomiţa, în care s-a conchis în sensul neîndeplinirii de către A.N.F.P. a obligaţiilor legale referitoare la gestionarea corpului de rezervă.
4. Apărările Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului, soluţionată de instanţă potrivit consemnărilor din practicaua acestei decizii.
Pe fondul căii de atac exercitate, intimata a arătat că, criticile formulate nu au legătură cu obiectul cauzei.
De altfel, a mai susţinut intimata, B.D. nu putea fi redistribuit pe funcţia publică scoasă la concurs întrucât nu îndeplinea condiţiile specifice, funcţia publică din care fusese eliberat nefiind echivalentă cu cea în care dorea să fie redistribuit.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor din întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii judiciare formulate de recurentul-reclamant B.D. vizează constatarea refuzului nejustificat al intimatei-pârâte Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici de a-l redistribui, fără concurs, pe postul temporar vacant de poliţist local, grad asistent, din cadrul Serviciului Ordine Publică şi Control al Poliţiei Locale Slobozia (menţionat în anunţul din 22 iunie 2011) şi, corelativ, plata drepturilor salariale cuvenite de la data organizării concursului şi până la data ieşirii sale din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.
Prima instanţă, examinând atât condiţiile generale, cât şi pe cele specifice necesare exercitării funcţiei publice pentru care s-a organizat concursul la care s-a raportat reclamantul, a ajuns la concluzia că ipoteza normei cuprinse în art. 104 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 (text legal redat la pct. 1.2 din decizie) nu este îndeplinită în cauză.
După reevaluarea tuturor înscrisurilor administrate în cauză, şi instanţa de control judiciar a ajuns la concluzia enunţată.
Astfel, funcţia publică din care a fost eliberat recurentul ca urmare a desfiinţării acesteia prin hotărârea Consiliului Local Slobozia din 2010 era de referent, grad profesional asistent, treapta 2 de salarizare în cadrul Biroului de Ordine Publică din Serviciul Public Poliţia Comunitară Slobozia.
Pentru a beneficia de redistribuire în postul temporar vacant la Poliţia Locală Slobozia era necesar, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (5) din Legea nr. 188/1888, să îndeplinească şi „condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective”.
Or, după cum bine a reţinut judecătorul fondului, funcţia publică deţinută anterior de reclamant şi cea pentru care s-a organizat concursul de către Poliţia Locală Slobozia nu sunt echivalente, între condiţiile speciale fiind indicată şi o probă sportivă eliminatorie (cu barem strict distinct bărbaţi/femei).
Împrejurarea că între condiţiile specifice a fost enumerată şi cea referitoare la „experienţă de minim 2 ani în Poliţia Locală (comunitară) sau în structurile teritoriale ale Poliţiei Române ori Jandarmeriei” nu face decât să confirme soluţia atacată, prin aceea că nu există suprapunere între condiţiile specifice de exercitare a celor două funcţii publice, cum susţine recurentul.
De altfel, recurentul are o abordare contradictorie în primele două critici la adresa sentinţei, în prima recunoscând obligativitatea testării profesionale în timp ce în cea de-a doua o exclude.
Nici susţinerea potrivit căreia prin hotărârea de înfiinţare a Poliţiei Locale Slobozia funcţiile generale de consilieri, experţi şi referenţi au fost echivalate cu funcţiile specifice de poliţişti locali nu poate fi primită, hotărârea din 2011 a Consiliului Local al Municipiului Slobozia neconţinând o astfel de asimilare.
În fine, trimiterea pe care recurentul o face la adresa-răspuns din 4 august 2011 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Ialomiţa este lipsită de consistenţă, întrucât, din conţinutul acesteia se degajă ideea că în petiţia pe care a înregistrat-o, recurentul-reclamant a indicat o premisă incorectă, respectiv că în urma disponibilizării nu a fost inclus în corpul de rezervă al funcţionarilor publici. Drept urmare, întregul răspuns al Instituţiei Prefectului s-a raportat la această situaţie, care nu se regăseşte în speţă, recurentul figurând în evidenţele Corpului de rezervă gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.D. împotriva sentinţei civile nr. 1656 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4837/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4853/2012. Contencios → |
|---|
