ICCJ. Decizia nr. 489/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 489/2012
Dosar nr. 3079/54/2010
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 331/2011 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova- Secţia contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei ca urmare a declinării de competenţă, a respins excepţia de nelegalitate invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.L. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi chemata în garanţie Primăria Municipiului Craiova prin Primar, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru reclamanta A.L., a respins petitele având ca obiect penalităţi de întârziere şi daune materiale, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta Comisia Centrală, a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova și a respins acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Craiova nr. 10458 din 27 iunie 2005, s-au acordat măsuri reparatorii sub forma unor titluri de valoare nominală în cuantum de 211.762 lei pentru imobilul proprietate personală, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, titlurile s-au modificat în titluri de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar dosarul a fost înregistrat sub nr. 18 922 CC/2006 pe rolul Comisiei Centrale, acesta nefiind analizat şi soluţionat până în prezent prin emiterea titlurilor de despăgubire, astfel cum impune procedura prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin adresa din 31 martie 2010, la solicitările repetate din partea reclamantei, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat că nu se poate stabili un termen cert privind analiza dosarului, enumerând cu caracter general câteva neregularităţi referitoare la conţinutul acestuia.
Analizând cu prioritate excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova nr. 10458 din 27 iunie 2005, invocată de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare, Curtea a reţinut inadmisibilitatea excepţiei, constatând că actul a cărui nelegalitate se invocă prin procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 este un act administrativ emis în anul 2005 şi intrat în circuitul civil, pentru care Legea specială nr. 10/2001 stabileşte un recurs special, derogator de la dreptul comun.
Totodată, Curtea a apreciat că accesul la această procedură de contestare a legalităţii unui act pentru care legea stabileşte o procedură specială, la 6 ani după emiterea actului individual, ar lipsi practic de efecte însăşi procedura imperativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel încât nu se impune sesizarea Tribunalului cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate. Fiind inadmisibil însuşi accesul la procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a reţinut judecătorul fondului, ar fi inechitabilă şi ar determina o tergiversare nepermisă a cauzei o sesizare a Tribunalului, iar instanţa nu ar putea vorbi în actul de sesizare despre o simplă legatură formală a actului cu litigiul aflat pe rol, în contextul inadmisibilităţii procedurii însăşi.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a constatat că pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor îi revine, potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligaţia de a emite titlul de despăgubire şi a înlăturat apărările formulate de pârâtă relative la desesizarea prin restituirea dosarului către Primăria Municipiului Craiova, restituire dispusă după 6 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul instituţiei şi ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi cele referitoare la faptul că dosarul nu ar fi complet, în condiţiile în care, în tot acest interval de timp, pârâta putea şi avea obligaţia de a indica în concret şi solicita toate actele necesare atât Primăriei, cât şi reclamantei.
În plus, a constatat prima instanţă, prin depunerea de către reclamantă, în cursul judecăţii, a actelor privind calitatea de moştenitor, s-a răspuns solicitărilor formulate de autoritatea pârâtă în anul 2010.
Prin urmare, în acest context de fapt şi de drept, Curtea a apreciat că ingerinţa în dreptul de proprietate prin tergiversarea nejustificată a acordării măsurilor reparatorii către reclamantă nu poate fi permisă, determinând o încălcare evidentă a principiilor consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la petitele privind acordarea daunelor materiale şi a penalităţilor de întârziere, Curtea a reţinut că Legea nr. 554/2004 stabileşte un termen de soluţionare şi de acordare a unor eventuale despăgubiri în caz de neexecutare a sentinței pronunţate.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, prima instanţă a apreciat că prejudiciul de natură morală şi legatura indisolubilă cu actele autorităţii pârâte nu au fost dovedite.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Primarului Municipiului Craiova, instanţa de fond a reţinut că această instituţie nu are obligaţii similare cu pârâta Comisia Centrală, iar între cele două instituţii există posibilitatea realizării unei corespondenţe concludente şi în termen util în scopul soluţionării dosarelor de despăgubire şi al evitării tergiversării nejustificate.
Referitor la cererea reconvenţională, Curtea a apreciat-o ca fiind lipsită de temei de drept, în sensul obligării reclamantei la a-şi dovedi din nou, după 6 ani, dreptul de proprietate, ulterior parcurgerii şi finalizării întregii proceduri de reconstituire prevăzută de legea specială.
În ceea ce priveşte formularea acţiunii în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa de fond a constatat că nu există o identitate între această instituţie şi cel ce poate fi obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 331/2011 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta, pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate, întrucât, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa avea obligaţia să constate că de legalitatea dispoziţiei emise de primar depinde soluţionarea litigiului în fond. Mai susţine recurenta-pârâtă că Dispoziţia nr. 10458 din 27 iunie 2005 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum şi a principiului soluţionării notificărilor conform căruia sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde îndreptăţită. Totodată, precizează recurenta, pârâtă, dispoziţia emisă de primar este un act administrativ unilateral cu caracter individual, un argument în acest sens fiind faptul că, potrivit art. 16 alin. (2)1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziţiile emise de primari sunt înaintate Comisiei însoţite de avizul de legalitate al instituţiei prefectului.
Autoritatea recurentă critică soluţia pronunţată de Curtea de apel de respingere a cererii reconvenţionale, susţinând că reclamanta are obligaţia de a face dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil notificat.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, recurenta susţine că Primăria Municipiului Craiova prin Primar avea obligaţia de a transmite dosarul aferent Dispoziţiei nr. 10458/2005 însoţit de întreaga documentaţie care a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.
Recurenta mai susţine că instanţa de fond în mod nelegal a obligat autoritatea pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, precizând că, în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 10458/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale. Totodată, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, constatându-se aspectele în temeiul cărora a fost invocată excepţia de nelegalitate.
Referitor la etapa evaluării, recurenta precizează că această etapă este condiţionată de clarificarea aspectelor legate de dovada dreptului de proprietate a reclamantei asupra întregului imobil notificat, aspecte care au justificat remiterea dosarului către Primăria Municipiului Craiova.
În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a soluţionat cauza reţinând încălcarea principiului termenului rezonabil, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei şi cu ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Cu privire la respingerea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 10458/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova
Instanţa de control judiciar constată că soluţia Curţii de apel este legală şi temeinică şi în acord cu jurisprudenţa constantă şi unitară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza”.
Din interpretarea prevederii legale enunţate rezultă că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 şi pe calea unei acţiuni directe.
Nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităţilor publice care privesc relaţia cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar şi actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Prin urmare, dispoziţia prin care entitatea deţinătoare soluţionează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestaţiei la secţia civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menţionat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acţiune directă, nici prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
Cu privire la respingerea cererii reconvenţionale
Motivul de recurs ce vizează respingerea cererii reconvenţionale, prin care autoritatea pârâtă a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil notificat, nu poate fi reţinut.
Astfel cum a rezultat din materialul probator administrat cu ocazia judecării pe fond a cauzei, intimata, reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în Craiova, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziţia nr. 10458/2005, întreaga documentaţie fiind verificată cu ocazia soluţionării notificării formulate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie
Recurenta, pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei de fond chemarea în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, pentru situaţia în care va cădea în pretenţii, susţinând că nu i-au fost comunicate toate documentele necesare conform pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că dosarul aferent Deciziei nr. 10458/2005 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, având în vedere că această instituţie şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale, prin înregistrarea dosarului la autoritatea pârâtă, fiind declanşată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1), (2) şi (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 338/N/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziţia nr. 10458 din 27 iunie 2005, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior către reclamantă, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 18922/CC în anul 2006.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de soluţionare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală.
Admiţând în parte acţiunea formulată de intimata-reclamantă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea acesteia nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la evaluator şi neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire să reprezinte un refuz nejustificat, soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit titlului VIII, Capitolul V, Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei […], cu modificările şi completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorităţii recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autorităţile competente să soluţioneze cererile într-un anumit termen, precum şi că, în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluţionate şi dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil şi, pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că titlul VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 titlul I din versiunea consolidată din T.U.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară, Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare, H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Deci, în concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că autorităţile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acţioneze într-un termen rezonabil pentru soluţionarea cererii intimatei-reclamante.
De asemenea, în raport cu data declanşării procedurii administrative, anul 2001 şi cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anul 2006, precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimata-reclamantă, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimata, reclamantă, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Astfel fiind, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond refuzul nejustificat în sarcina autorităţii publice recurente, pe care a obligat-o să emită titlul de despăgubire conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Apărarea recurentei-pârâte referitoare la faptul că dosarul a fost remis Primăriei Municipiului Craiova nu poate fi primită şi nu este de natură a deroba instituţia de obligaţiile ce îi incumbă cu privire la realizarea competenţei legale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Sub acest aspect, Curtea constată că demersurile Comisiei în dosarul reclamantei, care a fost înregistrat la această instituţie încă din anul 2006, au fost efectuate când, prin adresa din 27 septembrie 2010, dosarul a fost restituit Primăriei în vederea analizării anumitor aspecte. Chiar într-o asemenea împrejurare, pasivitatea manifestată de instituţia publică în perioada scursă de la data înregistrării dosarului şi încălcarea principiului termenului rezonabil prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea dosarului de despăgubire cu care a fost învestită nu pot fi înlăturate prin simpla remitere a dosarului către Primăria Muinicipiului Craiova la aproape 4 ani (2010) de la data înregistrării (2006).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în prezenta cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 331/2011 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova- Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3021/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 596/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
