ICCJ. Decizia nr. 4876/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4876/2012
Dosar nr. 633/39/2011
Şedinţa publică de la 20 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 378 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a obligat pârâta să transmită către evaluator dosarul de despăgubire ce conţine dispoziţia din 2006 emisă de Primăria Municipiului Botoşani în favoarea lui C.I. şi C.M., în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în favoarea reclamantei a fost emisă dispoziţia din 29 martie 2006, modificată ulterior prin dispoziţia din 2008, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul care a fost situat în Calea N., format din teren în suprafaţă de 1500 mp şi construcţii cu suprafaţa totală utilă de 2850 mp.
A mai reţinut că dispoziţia din 2006, modificată prin dispoziţia din 2008, a obţinut avizul de legalitate al prefectului, iar dosarul în care a fost emisă decizia a fost înaintat Comisiei Centrale potrivit dispoziţiilor art. 16 Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005; aceasta l-a restituit primăriei în vederea completării.
Instanţa de fond a apreciat că legea nu permitea autorităţii pârâte să restituie către Primărie dispoziţia şi dosarul aferent, aceasta putând doar verifica legalitatea respingerea cererii de restituire în natură şi fiind obligată, după verificare, să înainteze dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare potrivit art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că nu se poate reţine pasivitatea sa în condiţiile în care se impune completarea dosarului cu înscrisuri din care să rezulte suprafeţele menţionate, necesare, de asemenea, afactuării raportului de evaluare.
A mai invocat aspecte administrative legate de procedura evaluării, circumscrise argumentului privind necesitatea completării dosarului cu înscrisuri şi justificarea restituirii dosarului la Primăria Municipiului Botoşani.
3. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat .
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a trimite spre evaluare dosarul aferent dispoziţiei din 2006, modificată prin dispoziţia din 2008, emise de Primăria Municipiului Botoşani, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul (teren şi construcţii) situat în Botoşani, Calea N.
Prin această dispoziţie a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 365 din 2 august 2001.
Este adevărat că dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare.
Astfel, C.M. şi C.I. au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia printr-o notificare formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă aprecierii că în speţă a fost încălcat principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Înalta Curte mai constată că susţinerile intimatei privind viciile dispoziţiei din 2006, modificată prin dispoziţia din 2008 şi dosarul aferent, precum şi solicitările adresate Primăriei Municipiului Botoşani, exced atribuţiilor acordate acestei autorităţi, în acest stadiu al procedurii, de normele legale incidente.
Pe de altă parte, fapt necontestat, atât intimata-reclamantă, cât şi autorităţile locale, au depus eforturi în vederea completării dosarului în sensul solicitat de către autoritatea pârâtă, încă din anul 2008, fără ca aceasta, însă, să procedeze la finalizarea procedurii administrative.
Pasivitatea autorităţii pârâte este, în aceste condiţii, cu atât mai criticabilă, neputând fi reţinută existenţa nici unui motiv obiectiv pentru care aceasta să fie împiedicată a trimite dosarul către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.
2. Soluţia instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 378 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4854/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4915/2012. Contencios → |
|---|
