ICCJ. Decizia nr. 4960/2012. Contencios. Controlul averilor (Legea nr.115/1996 ). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4960/2012
Dosar nr. 8870/1/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin decizia nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise recursurile declarate de Statul Român, Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei nr. 132/F/2010 din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul admiterii sesizării formulate de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie de pe lângă Curtea de Apel Braşov continuată de reclamantele Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov. În consecinţă, s-a constatat că persoanele cercetate V.D. şi V.D.M. au efectuat în perioada cercetată cheltuieli nejustificate în valoare de 129.517,80 dolari SUA şi s-a dispus confiscarea acestei sume şi obligarea persoanele cercetate să o plătească în termen de 6 luni, calculat de la data pronunţării deciziei, în echivalent RON la data plăţii.
Pentru a pronunţa soluţia mai sus menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut următoarele:
Problema de drept supusă cercetării judecătoreşti în această cauză era aceea de a se stabili caracterul licit sau ilicit a bunurilor mobile şi imobile dobândite de intimaţii-cercetaţi V.D. şi V.D.M. în perioada 8 octombrie 1999-8 ianuarie 2003.
Expertizele de specialitate efectuate în cauză la instanţa de fond au evaluat bunurile dobândite de cercetaţi în perioada verificată, au contabilizat veniturile şi cheltuielile acestora.
Astfel, s-a relevat că din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B.C. a rezultat că:
I. Veniturile intimaţilor din perioada supusă cercetării 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003 sunt în valoare de 6.251.321.845 ROL, respectiv 203.909,40 dolari SUA şi se compun din:
1. - venituri salariale obţinute de cercetaţi în perioada 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003, care însumează în RON suma de 823.751.845 ROL, iar în valută 31.024,28 dolari SUA;
2.- venituri obţinute din vânzarea bunurilor de către cercetaţi în perioada 2000-2002 este de 400.050.000 ROL, iar în dolari SUA la data vânzării este de 89.727 dolari SUA: - a) apartamentul situat pe str. R., Braşov, la data de 23 noiembrie 2000 conform actului autentificat la notar public pentru suma de 100.000.000 ROL, echivalent în valută a 3.963,85 dolari SUA; - b) imobilul situat în Braşov pe str. A.I.C., conform în contract încheiat la 18 octombrie 2001 pentru suma de 200.000.000 ROL, echivalent 6.000.492,87 ROL, iar la data vânzării echivalentul fiind de 30.000.803 dolari SUA; - c) autoturism M.P. la data de 16 decembrie 2002 conform declaraţiei autentice date la notar pentru suma de 150.000.000 RON, în dolari SUA echivalând a 33.796 dolari SUA.
3. - venituri obţinute din împrumuturi contractate de la persoane fizice în valoare totală de 158.000 dolari SUA, iar în ROL 4.977.570.000,00 ROL, respectiv împrumuturi de la: - P.G. la data de 21 ianaurie 2001 în sumă de 30.000 dolari SUA; - F.V. la data de 7 februarie 2002 în sumă de 25.000 dolari SUA; - R.T. la data de 1 martie 2002 în sumă de 25.000 dolari SUA; - S.V. la data de 4 aprilie 2002 în sumă de 20.000 dolari SUA; - B.F. la data de 14 aprilie 2002 în sumă de 28.000 dolari SUA; - B.A. la data de 17 august 2002 în sumă de 30.000 dolari SUA, în total, sumă împrumutată în perioada 2001-2002 este de 158.000 dolari SUA.
II. Cheltuielile efectuate de cercetaţi în perioada supusă analizei 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003 conform anexei nr. 2 de la expertiză contabilă sunt în ROL în sumă de 5.643.333.612,50 ROL ce se compune din achiziţii bunuri, facturi de achitare a utilităţilor şi cheltuieli diverse, valoarea cheltuielilor calculată în valută fiind în sumă de 175.437,20 dolari SUA.
Din actele dosarului, a rezultat că în perioada 18 octombrie 1999-7 martie 2003 cercetaţii au achiziţionat următoarele bunuri:
Cheltuieli privind achiziţii de bunuri, în valoare de 5.101.852,570 ROL, respectiv 155.640,132 dolari SUA: - a) imobilul din A.I.C., Braşov la 23 noiembrie 2000 pentru suma de 200.000.000 ROL în valoare de 7.927,70 dolari SUA; - b) teren agricol situat în localitatea H., achiziţionat la 29.05.2001 în valoare de 12.000.000 ROL echivalent în dolari SUA 418,24 dolari SUA; - c) Vila C. din Poiana Braşov achiziţionată la 2 aprilie 2002 pentru suma de 700.000.000 ROL, valoare în dolari SUA de 21.314,17 dolari SUA; - d) imobilul situat pe str. M.V. construcţii şi teren hale ţesut covoare în baza licitaţiei din 8 aprilie 2002 achitat în patru tranşe respectiv la 9 aprilie 2002, 12 aprilie 2002, 8 iulie 2002, 1 noiembrie 2002 în valoare totală de 3.899.752.570 ROL echivalent în dolari SUA 117,212 dolari SUA; - e) un autoturism W. achiziţionat la 8 februarie 2002 în valoare de 290.000.000 ROL echivalent în dolari SUA în sumă de 8.768,22 dolari SUA. A mai arătat instanţa de recurs că, dintre aceste bunuri, conform actelor de la dosar, rezultă că imobilul din str. A.I.C. şi Vila C. au fost la rândul lor vândute, încât în prezent aceste bunuri nu se mai află în proprietatea cercetaţilor, însă la calculul veniturilor şi cheltuielilor expertul contabil a avut în vedere cumpărarea-vânzarea bunurilor mobile, imobile fapt ce rezultă din raportul de expertiză depus la dosar.
2. Cheltuieli pentru plata facturilor la utilităţi însumează 163.775.639 în ROL şi 5.796,87 dolari SUA;
3. Cheltuieli diverse şi anume: cheltuieli curente pentru alimente, îmbrăcăminte, deplasări, cheltuieli pentru pensie alimentară, excursii în străinătate cuprinse în anexele de la dosar, în valoare de 377.705.403,50 ROL, respectiv 14.000 dolari SUA.
S-a considerat că pentru stabilirea corectă a caracterului licit şi ilicit a bunurilor mobile şi imobile dobândite de cercetaţi în perioada menţionată anterior este esenţial a se stabili dacă împrumuturile pretins efectuate de cercetaţi au fost dovedite conform legii, dacă este corect că acestea să fie luate în considerare numai ca „venituri”, întrucât termenul de restituire se situa în afara perioadei supusă verificării, şi dacă respectivele operaţiuni puteau fi reale şi efective.
Instanţa de recurs a constatat că înscrisurile depuse la dosar de intimaţi cu titlu de contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice, nu sunt opozabile terţilor, deoarece nu au dată certă, aşa cum prevede expres art. 1182 C. civ. Dispoziţiile art. 1176 invocate de recurenţi privesc valoarea probatorie a înscrisului sub semnătură privată, recunoscut de partea căruia i se opune, raportată la părţile care l-au întocmit, neavând incidenţa asupra drepturilor şi intereselor terţilor afectate de respectivul înscris. În plus, a apreciat Înalta Curte că nu s-au respectat nici dispoziţiile art. 1179 C. civ. în vigoare la data contactării împrumuturilor, privind menţionarea numărului exemplarelor întocmite, care trebuie să corespundă numărul părţilor cu interese contrare.
Martorii audiaţi în cauză, împrumutătorii unor sume de bani semnificative nu au prezentat originalele chitanţelor din diverse motive, martora P.E. declarând că „nu ştie de originalul chitanţei” privind împrumutul de 30.000 dolari SUA, Dosar nr. 1/2003 al Comisiei de Cercetare, martorul B.F. declarând că originalul chitanţei privind împrumutul de 28.000 dolari SUA se află în posesia cercetatului, iar martorul F.V., împrumutătorul a 25.000 dolari SUA proveniţi din vânzarea unor terenuri şi din bani primiţi de la rude din Canada declarând că originalul chitanţei constatatoare a împrumutului se află la intimata cercetată.
Împrejurarea că restituirea împrumuturilor s-ar dovedi cu înscrisuri intitulate „declaraţii” ce au dată certă, atribuită de avocat, după perioada verificată a fost considerată fără relevanţă, aceste înscrisuri întocmite ulterior expirării perioadei cercetate neacoperind viciile contractelor iniţiale depuse ca probe în dosar.
Prin urmare, a conchis instanţa de control judiciar că înscrisurile depuse în cauză cu titlu de contracte de împrumut sub semnătură privată nu fac legal dovada împrumuturilor pretins acordate intimaţilor cercetaţi în valoare de 158.000 dolari SUA, de către şase împrumutători persoane fizice.
De altfel, s-a observat că în declaraţiile iniţiale intimaţii cercetaţi nu au menţionat ca sursă de venituri aceste împrumuturi, deşi ele constituiau principala sursă de venituri din perioada cercetată, fiind de circa 5 ori mai mare ca valoare decât veniturile salariale ale cercetaţilor din această perioadă, declaraţia comună a intimaţilor din 29 martie 2003 din Dosarul nr. 1/2003 al Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Braşov, completată cu declaraţia intimatului V.D. de la acelaşi dosar.
Declaraţiile martorilor împrumutători audiaţi în cauză, de asemenea, au fost catalogate ca fiind necredibile, martorii fiind persoane cu posibilităţi financiare medii, unii chiar modeste, pensionari, T.R. şi F.I., toţi locuind în apartamente situate în blocuri, unii declarând că sunt susţinuţi financiar de rude sau soţi, S.V., P.G. cu soţia casnică, astfel că s-a apreciat că nu sunt verosimile declaraţiile acestora că au împrumutat intimaţilor sume cu valoare cuprinsă între 20-30.000 dolari SUA, ce depăşeau cu mult posibilităţile de acumulare ale împrumutătorilor, sau obţinute în urma vânzării unor imobile (S.V., F.V.) ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, T.R. Argumentele întemeiate pe relaţiile de prietenie, afinitate sau rudenie au fost apreciate ca fiind neconvingătoare, deoarece rezerva de resurse financiare a intimaţilor cercetaţi, care putea asigura restituirea împrumuturilor era extrem de limitată.
De aceea, luând în considerare veniturile din salarii ale intimaţilor rezultate din ultimul raport de expertiză contabilă întocmit de expert B.C. şi cheltuielile familiale strict necesare (consumuri, utilităţi din facturi şi diverse) excluzând investiţiile, s-a considerat că posibilităţile de economisire ale intimaţilor erau reduse, de mai puţin de 300 dolari SUA/lună, media venitului lunar al familiei cercetaţilor fiind de 805,82 dolari SUA (31.024 dolari SUA: 38,5 luni cât cuprinde perioada cercetată) iar media lunară a cheltuielilor de 509 dolari SUA (5.796 dolari SUA facturi utilităţi + 14.000 dolari SUA diverse): 38,5 luni.
La acelaşi rezultat s-a ajuns şi raportând la valoarea în dolari, aşa cum s-au contactat împrumuturile, excedentul de circa 11.420,28 dolari SUA rezultat pe perioada verificată, de trei ani şi jumătate, între veniturile permanente, cu caracter de continuitate, reprezentate de salariile încasate de cercetaţi (vânzările de bunuri având caracter ocazional şi de excepţie) respectiv 31.024,28 dolari SUA şi cheltuielile curente, excluzând investiţiile de 19.596 RON, respectiv 579,6 dolari SUA utilităţi din facturi şi 14.000 dolari SUA diverse, ce s-ar fi acumulat în cele 38,5 luni supuse cercetării, rezultând că ar fi fost necesară o perioadă mai mare de 44 de ani pentru restituirea împrumuturilor, din excedentul de circa 300 dolari SUA/lună care s-ar fi putut aloca restituirii împrumuturilor de familia cercetaţilor.
S-a observat că totuşi aceste împrumuturi contractate în perioada 2001-2002 s-au restituit la începutul anului 2005, prin contractarea unui nou împrumut de către intimaţi în valoare de 110.000 dolari SUA de la P.G., la 5 ianuarie 2005, care îi împrumutase anterior pe intimaţi la 21 ianuarie 2001 cu 30.000 dolari SUA, cu termen de restituire la 31 decembrie 2004, această adevărată suveică a împrumuturilor având menirea să justifice cheltuielile excedentare ale intimaţilor, în raport cu veniturile realizate.
Din declaraţia martorului de la Dosarul nr. 250/2006 al Curţii de Apel Braşov, rezultă că acesta a relatat că originalul înscrisurilor constatatoare a celor două împrumuturi „s-au aflat la mine şi în continuare cred că se află la mine (...)”, ceea ce este neverosimil, în cazul unei sume de bani ce reprezintă acumularea timp de o viaţă a împrumutătorului, director la un post de radio local, cu soţia casnică, chiar dacă acesta era naşul cercetaţilor, în bune relaţii cu aceştia. Martorul a declarat că banii i-au fost restituiţi în vara anului 2006, deşi potrivit algoritmului de calcul utilizat anterior, ar fi fost necesari mai mult de 30 de ani pentru achita această datorie din media excedentului de 300 dolari SUA/lună rezultat în urma scăderii cheltuielilor curente din veniturile salariale ale cercetaţilor.
A considerat Înalta Curte că, practic, nu exista posibilitatea reală a rambursării unui împrumut de 110.000 dolari contactat în ianuarie 2005, după un an şi jumătate, în condiţiile în care nu a rezultat din expertizele efectuate că cercetaţii ar fi înstrăinat vreun imobil până la data rambursării acestui împrumut, la care s-a adăugat şi cel de 30.000 dolari împrumutaţi în august 2002, veniturile acestora din salarii acoperind cheltuielile curente strict necesare, şi altele, diverse, în care nu au fost cuprinse decât cheltuieli obişnuite cu întreţinerea familiei, îmbrăcămintea, agrementul, excedentul rezultat fiind foarte redus.
Aceste considerente, s-a arătat, nu înseamnă că instanţa şi-a extins verificarea peste perioada cercetată, ci reprezintă numai un argument de logică adus în sprijinul concluziei că nu sunt credibile afirmaţiile intimaţilor cu privire la posibilitatea restituirii într-o perioadă atât de scurtă a împrumuturilor exorbitante contractate. În plus, în înscrisurile depuse de intimaţi cu titlu de „declaraţii de împrumut” nu s-a stabilit nici o dobândă, nu s-a convenit nici o garanţie pentru caz de întârziere a rambursării sau imposibilitatea restituirii sumelor importante de bani pretins împrumutate, unele contracte neavând prevăzută o dată de rambursare (S.V. pentru 20.0000 dolari SUA în maxim 2 ani) iar cu B.A. nu s-a convenit o dată anume de rambursare pentru cei 30.000 dolari SUA, specificându-se că se va restitui suma în 2003, împrumutătorul declarând că a primit în totalitate banii în martie 2005, adică la mai mult de 2 ani faţă de înţelegerea evazivă a părţilor (Dosar nr. 250/2006 al Curţii de Apel Braşov).
Instanţa de recurs a relevat că este greu de imaginat, în contextul prezentat, al unor creditori cu venituri obişnuite, majoritatea chiar sub veniturile medii, care au împrumutat intimaţilor sume valoroase, ce reprezentau preţul unui imobil vândut sau acumulări financiare semnificative faţă de situaţia personală a fiecărui împrumutant, cum de niciunul dintre aceştia nu a dovedit o minimă diligenţă pentru a prevedea o sancţiune în cazul întârzierii sau al imposibilităţii restituirii banilor şi nici un fel de garanţie.
Înalta Curte a apreciat că şi din punct de vedere contabil în mod eronat sumele împrumutate s-au luat în considerare numai ca venituri, deşi acestea fiind surse temporare de finanţare, grevau deopotrivă pasivul cercetaţilor, care le-au restituit după perioada verificată, contractând un nou împrumut de 110.000 dolari SUA de la unul dintre împrumutători, pe care în mod surprinzător l-a rambursat în termen de un an şi jumătate, în mod evident, după încheierea perioadei verificate. Toată această sarabandă a împrumuturilor, s-a precizat, s-a probat în scopul de a se justifica diferenţa de valoare între veniturile şi cheltuielile mult mai mari ale cercetaţilor din perioada supusă verificării, însă, pentru considerentele deja prezentate, Înalta Curte a constatat că nu pot fi avute în vedere la capitolul venituri împrumuturile pretins acordate cercetaţilor de 6 persoane fizice în valoare de 158.000 dolari SUA.
Excluzând această sursă de venituri, s-a arătat că între veniturile real justificate de intimaţi, de 45.919,40 dolari SUA reprezentând salarii în valoare de 31.024 dolari SUA şi cele rezultate din vânzarea unor bunuri în valoare de 14.895,12 dolari SUA şi cheltuielile intimaţilor din perioada supusă verificării, respectiv 175.437 dolari SUA rezultă o disproporţie vădită, astfel că s-a considerat că diferenţa de 129.517,80 dolari SUA are o provenienţă nelicită, impunându-se prin urmare confiscarea acestei sume, în temeiul art. 18 din Legea nr. 115/1996.
Critica formulată de recurentul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, privind investiţiile efectuate de SC N.C. SRL la imobilul din H., a căror valoare este contestată de recurentă, a fost apreciată ca fiind nefondată. Astfel, din actele dosarului, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu şi la cele consemnate cu ocazia efectuării cercetării locale, a rezultat că în fapt cercetaţii nu au făcut investiţii la imobilul hală situat în H., str. M.V., nici pe terenul aferent, ci la casa din H., unde locuiesc, dar nu în perioada supusă controlului, de către firma administrată de intimat, SC N.C. SRL, fapt ce rezultă şi din interogatoriu luat de instanţă din oficiu în Dosarul nr. 250/F/2006 al Curţii de Apel Braşov. Cele 6 volume de înscrisuri depuse de cercetatul V.D., la dosar, privind lucrările executate de societatea SC N.C. SRL la imobilul situat în H., str. M.V., nu au fost analizate de instanţă şi nu fost luate în considerare, deoarece priveau lucrări executate în perioada 30 noiembrie 2006-30 noiembrie 2007, deci ulterior perioadei supuse controlului judiciar asupra averii cercetaţilor, dobândite în perioada 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003, valoarea respectivelor lucrări, contestată de recurentă, neavând relevanţă în cauză.
Împotriva deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat calea extraordinară de atac a revizuirii V.D. şi V.D.M., prin care, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 şi ale art. 326 şi urm. C. proc. civ., s-a solicitat încuviinţarea cererii şi, după administrarea înscrisurilor descoperite şi rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii recursurilor declarate de Statul Român şi Ministerul Public împotriva sentinţei nr. 132/F din data de 2 iulie 2010 dată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 186/64/2009.
A considerat revizuentul, în lumina principiului accesului liber la justiţie, consfinţit de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi prin art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „împrejurare mai presus de voinţa părţilor” este şi argumentarea imprevizibilă faţă de mersul şi conţinutul dezbaterilor cu care o instanţă îşi motivează hotărârea. Nepusă în discuţia părţilor, o asemenea argumentare nu poate priva justiţiabilul de şansa de a face contradovada pe care, în mod rezonabil, nu a avut cum să o anticipeze.
Un proces are un anumit obiect, exprimat prin anumite petituri, din care decurs pentru părţi anumite sarcini probatorii. Administrarea dovezilor nu se poate transforma într-un transport în cauză al dovezilor en-gros privind întreaga existenţă şi întregul patrimoniu de drepturi şi datorii al părţilor. Concludenţa şi pertinenţa probelor pot fi analizate numai şi numai dacă tezele probatorii sunt cunoscute de părţi, propuse fie de ele, fie puse în discuţie din oficiu.
Evoluţia procesului precum şi motivele de recurs nu făceau previzibile două considerente cu totul noi şi decisive în economia soluţiei pronunţate: 1. înlăturarea tuturor înscrisurilor care dovedeau împrumuturi primite de cercetaţi, precum şi a altor dovezi care se coroborau cu acele înscrisuri; 2. Extinderea analizei întreprinse de instanţa de recurs în afara perioadei cercetate.
Prin urmare, au fost imprevizibile pentru părţi, afectând în mod direct echilibrul procesual în defavoarea revizuentului, întemeierea soluţiei judecătoreşti pe mai multe supoziţii, anume că persoanele împrumutătoare nu aveau resurse pentru a acorda astfel de împrumuturi, că persoanele cercetate nu aveau posibilitatea ulterioară de a restitui sumele împrumutate şi că preţurile de vânzare ale unor bunuri importante vândute după perioada cercetată nu prezintă importanţă pentru aprecierea generală a solvabilităţii cercetaţilor, chiar dacă instanţa face aprecieri hotărâtoare despre lipsa de solvabilitate.
Logic şi pe temeiul prevederilor legale, s-a învederat că cercetaţii au fost în măsură să propună probe numai pentru perioada verificată, dar numărul mare de referiri şi argumente din afara perioadei verificate constituie împrejurare imprevizibilă, deci mai presus de voinţa lor. Ei pot astfel combate cu dovezi toate îndoielile şi supoziţiile pe care instanţa de recurs şi-a clădit hotărârea pronunţată.
Revizuentul a menţionat că o parte a acestor dovezi (acte autentice) nu se află în posesia sa, ci în posesia terţilor, pentru că privesc raporturi juridice ale acelor terţi, dar sunt concludente pentru situaţia financiară a acelor terţi, împrumutători ai cercetaţilor, situaţie financiară care, la rândul ei, a fost reţinută de instanţa de recurs diferit faţă de cea reală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Braşov, structură descentralizată a Ministerului Finanţelor Publice, reprezentant al acestuia pentru Statul Român, a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătându-se că cererea de revizuire este inadmisibilă având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de lege referitoare la exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Cererea de revizuire a deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de V.D. şi V.D.M., urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (…)”.
Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe legale, respectiv: prezentarea unui înscris nou, înscrisul să fie doveditor, adică să aibă forţă probantă prin el însuşi, înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere revizuită, înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată (fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor), precum şi aceea ca înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului soluţia ar fi alta decât cea pronunţată.
În cauză nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative mai sus menţionate, nefăcându-se dovada că înscrisurile noi depuse în susţinerea cererii de revizuire nu au putut fi invocate, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuenţilor, în procesul în care s-a pronunţat decizia nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Or, printr-o „împrejurare mai presus de voinţa părţii”, avută în vedere de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., se înţelege „forţa majoră”, adică acel fapt neobişnuit, acel eveniment extraordinar, care a putut împiedica partea să cunoască existenţa actului, a înscrisului, în afara oricărei imputabilităţi, ceea ce nu este cazul în litigiu.
Susţinerile revizuenţilor în sensul că numărul mare de referiri şi argumente din afara perioadei verificate constituie împrejurare imprevizibilă, deci mai presus de voinţa lor, şi că aceştia numai astfel pot combate cu dovezi toate îndoielile şi supoziţiile pe care instanţa de recurs şi-a clădit hotărârea pronunţată, nu sunt întemeiate, rezultând din considerentele deciziei atacate că instanţa de recurs nu a extins analiza peste perioada cercetată ci doar a prezentat acele argumente de logică care au stat la baza concluziei că nu erau credibile afirmaţiile intimaţilor Vele cu privire la posibilitatea restituirii într-o perioadă scurtă a „împrumuturilor exorbitante contractate”.
Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite cerinţele legale de existenţă a cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., se va dispune, în temeiul art. 326 din acelaşi act normativ, respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de V.D. şi V.D.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de V.D. şi V.D.M., împotriva deciziei nr. 4836 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4958/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4968/2012. Contencios. Acţiuni împotriva... → |
|---|
