ICCJ. Decizia nr. 4958/2012. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4958/2012
Dosar nr. 814/64/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.V. anularea actului administrativ din 5 iulie 2011 intitulat preaviz, anularea Ordinului nr. 7072/2011, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca funcţionar public de la data la care Ordinul nr. 7072/2011 şi-a produs efectele şi până la momentele pronunţării hotărârii judecătoreşti, repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul reintegrării în funcţia deţinută, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 RON şi la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării Ordinului nr. 7072/2011.
În motivarea acţiunii a susţinut că Ordinul nr. 7072/2011 nu conţine dispoziţiile obligatorii prevăzute de art. 74 C. muncii respectiv motivele care au determinat concedierea în fapt şi în drept, durata preavizului, respectarea procedurii stabilite de art. 69 alin. (2) C. muncii, art. 99 alin. (5)-alin. (7) şi art. 100 din Legea nr. 188/1999, posibilitatea de contestare cu indicarea termenului şi a instanţei competente.
Reclamanta a mai arătat că pârâta nu a respectat procedura prevăzută în cazul concedierilor colective, respectiv pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
Astfel, la nivelul angajatorului nu a fost întrunită condiţia reducerii personalului instituţiei, deoarece potrivit organigramei D.J.A.O.V. Braşov, anterior „reorganizării” existau 42 de posturi din care 6 vacante iar ulterior reorganizării existau 46 de posturi.
S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte preavizul, lipsesc elementele prevăzute de art. 74 C. muncii, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea preavizului din 5 iulie 2011, pe considerentul că nu este un act administrativ în înţelesul Legii nr. 554/2004.
În aplicarea prevederilor Ordinelor nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 ale preşedintelui A.N.A.F. au fost emise şi comunicate preavizele funcţionarilor publici ale căror posturi au fost supuse reorganizării.
Astfel, prin preavizul din 5 iulie 2011, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă ca începând cu data de 8 august 2011, postul pe care îl ocupă va fi supus reorganizării, în măsura în care aceasta nu optează pentru ocuparea niciunei funcţii publice vacante.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 32/F din 20 februarie 2012 a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.C., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., a dispus anularea preavizului din 5 iulie 2011 şi a Ordinului nr. 7072/2011 emise de A.N.V., a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior, respectiv inspector vamal, grad profesional asistent, gradaţia 1, clasa de salarizare 37, a obligat pârâta A.N.V. să plătească reclamantei despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca funcţionar public, pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia publică şi până la data 9 decembrie 2011, data la care s-a suspendat executarea Ordinului nr. 7072/2011, a respins restul pretenţiilor reclamantei privind acordarea daunelor morale şi a obligat pârâta A.N.V. să plătească reclamantei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că cele două ordine sunt acte administrative cu caracter normativ şi că se impunea publicarea acestora în M. Of. al României pentru a se asigura publicitatea reglementărilor cuprinse şi pentru a se respecta principiul previzibilităţii şi predictibilităţii legii.
Întrucât aceste ordine nu au fost publicate şi având în vedere că actele cu caracter individual contestate în speţă au fost emise pe baza acestora, instanţa de fond a reţinut că atât Ordinul nr. 7072/2011 cât şi preavizul din 5 iulie 2011 sunt emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N.V. prin D.J.A.O.V. Braşov.
Recurenta a susţinut că Ordinele A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 sunt acte administrative individuale, calificare faţă de care dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind cerinţa publicării actului administrativ normativ colectiv nu este aplicabilă.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta susţine că persistenţa dincolo de reorganizare a funcţiei de inspector vamal, grad profesional asistent, reţinut de către instanţă în favoarea reclamantei trebuie privită cu anumite rezerve, întrucât nu există identitate între funcţia ocupată anterior reorganizării şi aceea existentă după procesul de restructurare.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei de fond s-a bazat exclusiv pe ideea că Ordinele preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 nu au fost publicate în M. Of. al României deşi, fiind acte administrative cu caracter normativ, exista această obligaţie potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 110/2009, aspect de natură a atrage sancţiunea inexistenţei respectivelor acte administrative, şi implicit nulitatea actelor administrative emise în baza acestora.
Prin urmare, instanţa de control judiciar va analiza doar criticile formulate pe acest aspect.
În acest context, Înalta Curte constată că esenţială pentru soluţionarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conţinutul acestora şi efectele produse în ordinea juridică.
Caracterizarea unui act administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conţinutul acestuia şi efectele produse în ordinea juridică.
Actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale şi impersonale, se stabilesc situaţii juridice cu acelaşi caracter, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept.
Actul administrativ normativ, din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile, pentru că edictează reguli, norme, dispoziţii generale şi obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte.
Actul administrativ individual este un act administrativ concret care priveşte un subiect de drept.
Aşadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferenţiate atât în funcţie de obiectul lor cât şi în raport de criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se aplică.
Înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. şi a unităţilor subordonate acesteia, precum şi Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcţii pentru A.N.V., aparat central şi structuri subordonate precum şi regulamentele pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de testare profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual sunt acte administrative individuale, deoarece acestea nu prevăd reglementări de principiu şi nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul A.N.V.
Astfel, în mod greşit prima instanţa a reţinut că Ordinele preşedintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 şi respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7072/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ, fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare ele se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.”, precum şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din anexa nr. 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual”.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., cerinţa publicării fiind prevăzută de lege în raport cu un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speţă, emise în condiţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7, art. 8 şi art. 9 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., modificată şi completată prin H.G. nr. 565/2011.
În aceste condiţii, în mod neîntemeiat a apreciat instanţa de fond că cele două ordine, prin nepublicarea în Monitorul Oficial al României, nu pot produce efecte juridice, de unde a reţinut, în mod greşit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare din funcţie a reclamantei, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură.
Deoarece în cererea introductivă intimata reclamantă a formulat şi alte critici privind nerespectarea procedurii concedierilor colective, nelegalitatea emiterii preavizului etc., care nu au fost examinate de prima instanţă, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei deduse judecăţii, în sensul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pentru a nu lipsi părţile de un grad de jurisdicţie, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru verificarea şi soluţionarea tuturor susţinerilor intimatei reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.V. prin D.J.A.O.V. Braşov, împotriva sentinţei nr. 32/F din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4954/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4960/2012. Contencios. Controlul averilor... → |
|---|
