ICCJ. Decizia nr. 4968/2012. Contencios. Acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4968/2012
Dosar nr. 750/42/2011
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 750/42/2011, reclamanţii N.E., B.V., P.V., E.G., G.H., G.S., M.R., G.G., R.R., P.G., S.E., F.M., P.E., G.C., D.M. şi T.E., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat anularea O.G. nr. 59/2011, întrucât a fost încălcată Constituţia României.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că pârâta a trecut la elaborarea O.U.G. nr. 59/2011 de anulare a H.G. nr. 737/2011 şi cuprinsă în Legea nr. 119/2010, prin încălcarea flagrantă a legislaţiei privind transparenţa decizională, nefiind supusă dezbaterii publice; de asemenea, nu există avizul C.E.S., această ordonanţă este nelegală, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituţia României, cât şi prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanţii au mai arătat că, în primul rând, O.U.G. nr. 59/2011, este o normă retroactivă, în condiţiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare.
S-a mai susţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 567/2004, persoanele pensionate au dreptul de a primi lunar o indemnizaţie de 80% din salariul avut. O normă care intervine ulterior şi modifică acest cuantum este, în mod inevitabil, o normă care se aplică retroactiv, modificând o valoare care era deja stabilită, or, orice normă juridică care se aplică retroactiv, contravine dispoziţiilor art. 15 din Constituţie.
Reclamanţii au mai susţinut că art. 68 din Legea nr. 567/2004 este încă în vigoare, acest text legal nefiind încă abrogat, astfel încât reducerea cuantumului pensiilor este, şi din acest punct de vedere, lipsit de orice bază legală în dreptul intern.
La data de 9 septembrie 2011, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa nr. 318 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Acţiunea de faţă vizează anularea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de O.U.G. nr. 59/2011.
S-a reţinut că pentru ca o astfel de acţiune să fie admisibilă trebuie ca petitul principal să vizeze unul din obiectele prevăzute în art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Cum în prezenta cauză se solicită doar anularea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de O.U.G. nr. 59/2011 şi nu anularea unui act administrativ emis în baza acestei ordonanţe, acţiunea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti reclamanţii au declarat recurs, reiterând argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate, criticile recurenţilor urmând a fi înlăturată pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Art. 126 alin. (6) din Constituţia României, republicată, introduce în competenţa instanţelor de contencios administrativ o categorie nouă de litigii având ca obiect cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau după caz prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Art. 9 a fost adoptat în aplicarea acestei norme constituţionale, dar modul în care a fost conceput a fost perceput ca o deplasare de la sensul prevederii constituţionale, lărgind sfera acestor litigii şi pentru cazurile în care nu a existat o decizie anterioară de declarare a neconstituţionalităţii ordonanţei şi inducând ideea că acţiunea ar putea avea ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă.
Prin Decizia nr. 660/2007 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că art. 9 este neconstituţional în măsura în care prevederile sale permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă.
Decizia Curţii Constituţionale a fost pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, dar îşi păstrează valoarea de principiu, pentru că primele două alineate ale art. 9 au rămas neschimbate.
Prin recentele modificări legiuitorul a adus un plus de rigoare în reglementarea mecanismului acestui tip de acţiuni, stabilind expres, în art. 9 alin. (5), obiectul pe care îl pot avea: acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi,după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Astfel, instanţa de contencios administrativ procedează la soluţionarea fondului cauzei numai în situaţia în care Curtea Constituţională, sesizată în condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, declară neconstituţională ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia.
În caz contrar, acţiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă.
Faţă de aspectele anterior menţionate, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. să respingă recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.E., B.V., P.V., E.G., G.H., G.S., M.R., G.G., R.R., P.G., S.E., F.M., P.E., G.C., D.M. şi T.E. împotriva sentinţei nr. 318 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4960/2012. Contencios. Controlul averilor... | ICCJ. Decizia nr. 4980/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
