ICCJ. Decizia nr. 5013/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5013 /2012

Dosar nr. 453/32/2011

Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 190 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca prematură, acţiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P., Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi C.C.S.D., prin care solicita obligarea acestora la emiterea titlului de plată, în cuantum de 205.330 RON şi la virarea sumei în contul reclamantului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că emiterea titlurilor de plată a fost suspendată, prin art. 3 din O.U.G. nr. 62/2010, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv de la data de 1 iulie 2010.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ.; în motivarea recursului, se susţine, în esenţă, că prima instanţă a respins acţiunea în mod greşit şi cu neobservarea dispoziţiilor legale care prevăd că despăgubirile „vor fi acordate cu prioritate, în cazuri, justificate, medicale sau sociale, rezultând fără echivoc aceste cazuri nu intră sub jurisdicţia suspendării”.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304¹ C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, este necontestat că recurentul-reclamant este titularul deciziei din 17 iunie 2010 pentru despăgubiri în sumă de 205.330 RON emisă de C.C.S.D., iar cererea de opţiune formulată de acesta a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2010.

Prin art. III din O.U.G. nr. 62/2010, publicată în M. Of. nr. 446/1.07.2010, emiterea titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost suspendată pentru o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.

Prin art. II din Legea nr. 117/2012, publicată în M. Of. nr. 456/6.07.2012, a fost modificat art. III din O.U.G. nr. 62/2010, în sensul că perioada de suspendare a emiterii titlurilor de plată prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost prelungită până la data de 15 mai 2013, ceea ce face ca acţiunea să fie condiţionată de termenul stabilit de legiuitor.

Or, termenul de suspendare, stabilit de legiuitor iniţial la 2 ani şi prelungit, ulterior, prin modificarea de către Legea nr. 117/2012 a dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2010, până la data de 15 mai 2013, nu este lăsat la aprecierea instanţei, fiind conform dispoziţiilor constituţionale.

În acest sens, prin Deciziile nr. 1242/2011, nr. 1365/2011, nr. 1602/2011, nr. 168/2012 şi nr. 499/2012, Curtea Constituţională a statuat că art. III din O.U.G. nr. 62/2010 este constituţional, textul criticat neaducând atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevăzând o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului. De asemenea, a mai argumentat Curtea Constituţională, măsura suspendării prevăzută de textul legal în discuţie nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, ci reprezintă reglementarea unei modalităţi de valorificare determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar (în acest sens sunt şi Deciziile nr. 188/2010, nr. 872/2010 şi nr. 874/2010).

Aşadar, deşi acţiunea formulată este întemeiată, emiterea titlului de plată este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin dispoziţii legale cu privire la care Curtea Constituţională, pronunţându-se, a statuat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, c um instanţa de fond nu putea ignora dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010 şi termenul prevăzut la art. III din acest act normativ, sentinţa atacată va fi menţinută, cu suplinirea motivării în sensul arătat, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinţei nr. 190 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3229/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi...		ICCJ. Decizia nr. 3238/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: