ICCJ. Decizia nr. 3238/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3238/2012
Dosar nr. 26/46/2012
Şedinţa publică de la 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Cererea de chemare în judecată şi procedura în faţa primei instanţe.
Prin cererea formulată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 11 ianuarie 2012, C.N.T.E.E.T. SA a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 118 pronunţată la 22 decembrie 2011 de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, iar în fond anularea în parte a Deciziei nr. 57 emisă de Camera de Conturi Argeş la 19 octombrie 2011 şi tot astfel a raportului de control nr. 27 din 30 septembrie 2011.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele de control sunt lovite de nulitate cel puţin parţială pentru aspecte ce privesc atât cerinţe de formă, cât şi de fond. Astfel, a subliniat lipsa de personalitate juridică a Sucursalei de Transport Piteşti care nu poate fi subiect distinct de drept, cât şi neanalizarea obiecţiunilor formulate şi care nu au fost nici amintite în considerentele deciziei.
La data de 10 ianuarie 2012, pe rolul aceleiaşi instanţe s-a înregistrat şi Dosarul nr. 34/46/2012, având acelaşi obiect, părţi şi cauză, dosar în care, la 25 ianuarie 2012, s-a admis excepţia de litispendenţă şi s-a dispus trimiterea cauzei la dosarul cu numărul cel mai mic.
La termenul de judecată din data de 8 februarie 2012, instanţa învestită cu soluţionarea Dosarului nr. 26/46/2012, reţinând excepţia la care se referă art. 163 C. proc. civ., a dispus ataşarea Dosarului nr. 34/46/2012.
La acest termen de judecată, instanţa a pus în discuţia părţilor competenţa materială de soluţionare a cauzei în condiţiile art. 1591 C. proc. civ. şi a ridicat din oficiu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 223 lit. e) din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010.
I.2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată din oficiu şi a constatat nelegalitatea art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.
A declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de C.N.T.E.E.T. SA şi C.N.T.E.E.T. SA prin Sucursala de Transport Piteşti, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Argeş - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că dispoziţia din art. 223 lit. e) din Regulament este contrară celei din art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, lege specială în aplicarea căreia a fost emisă Hotărârea nr. 130/2010, dar şi celei de drept comun reprezentată de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
A apreciat Curtea că şi în condiţiile în care norma generală stabileşte competenţa instanţelor de contencios administrativ după două criterii, în cauză interesează numai cel privind rangul autorităţii publice al cărui act sau refuz se atacă.
În acelaşi sens, dispune şi art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, prin trimiterea la instanţele judecătoreşti specializate.
A reţinut Curtea că este vorba de instanţele de contencios administrativ chemate să cenzureze încheierile pronunţate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor în controlul administrativ al deciziilor emise de camerele de conturi judeţene.
Aceste decizii sunt materializarea concluziilor din raportul de control întocmit de camerele de conturi judeţene, aşa încât cu ocazia soluţionării contestaţiei, Comisia din cadrul Curţii de Conturi realizează numai o cenzură a statuărilor deja adoptate şi aceasta în urma exercitării unei căi administrative de atac.
Sub aspectul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate, instanţa a apreciat că ea poate privi şi acte administrative cu caracter normativ, această interpretare a fost împărtăşită şi de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care interpretând legea naţională prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituţia României într-un sens care să concorde prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-şi orienteze conduita în acord cu imperativele legii.
I.3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă a susţinut, în esenţă că, în mod greşit prima instanţă a admis excepţia nelegalităţii art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, considerând că această dispoziţie este contrară art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.
A arătat recurenta că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia nelegalităţii poate să aibă ca obiect numai un act administrativ cu caracter individual or, Regulamentul Curţii de Conturi este un act administrativ cu caracter normativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
II.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin Sentinţa nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată, din oficiu, de către instanţă şi a constatat nelegalitatea art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.
A declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Argeş - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Criticile formulate de recurenta pârâtă vizează exclusiv inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a art. 223 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Curţii de Conturi aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.
Soluţia adoptată de curtea de apel este corectă şi judicioasă, întrucât în mod evident prevederile regulamentare mai sus menţionate au fost emise cu nerespectarea prevederilor art. 4 (denumit marginal "Ierarhia actelor normative") din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în anul 2010, potrivit cărora "(1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".
Au fost nesocotite, prin conţinutul art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, nu numai dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi, respectiv, art. 140 alin. (1) fraza a II-a din Constituţia României, revizuită în anul 2003, care dispun că "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" [art. 126 alin. 2)] şi, respectiv, că "(...). În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate", ci şi prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispune imperativ că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond:
- în funcţie de obiectul litigiului, criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- în funcţie de criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa nu se stabileşte în funcţie de poziţionarea autorităţii emitente, ci în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
Se reţine că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "În unităţile administrativ-teritoriale, funcţiile Curţii de Conturi se exercită prin camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, structuri fără personalitate juridică". În aceste condiţii, acte administrative, în cadrul activităţii per ansamblu a Curţii de Conturi a României reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, ci şi subdiviziunile sale constituite la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, anume camerele de conturi judeţene sau a municipiului Bucureşti, neavând relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică. Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cum competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a acţiunilor formulate împotriva actelor administrative [astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ] emise de structurile din cadrul Curţii de Conturi poate aparţine, după caz, prin raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor), fie secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, în mod nelegal, prin adăugare la lege, s-a prevăzut, prin art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 130/2010, că în toate situaţiile, indistinct, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
Criticile recurentei referitoare la împrejurarea că excepţia de nelegalitate, în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi invocată numai cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual nu şi cu privire la actele administrative cu caracter normativ nu pot fi primite. Excepţia de nelegalitate în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu caracter individual, cât şi pentru cele cu caracter normativ, având în vedere argumentul de interpretare logică a fortiori, în sensul că, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare pe calea excepţiei de nelegalitate pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiecţilor de drept în legătură cu actele administrative normative.
II.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În raport cu toate cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei civile nr. 60/F-Cont din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5013/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1169/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
