ICCJ. Decizia nr. 5045/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5045/2012
Dosar nr. 6138/2/2010
Şedinţa publică de la 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 8 iulie 2010, reclamanta SC A.C.M. SA Bucureşti a solicitat anularea pct. 1 din decizia din 21 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F., Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi anularea în parte a deciziei de impunere din 9 octombrie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii în privinţa sumei de 679.070 RON, reprezentând fondul pentru protecţia persoanelor cu handicap, taxa pe valoare adăugată, dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin stabilirea unor obligaţii suplimentare privind protecţia socială, organele de inspecţie fiscală au încălcat prevederile exprese ale art. 78 alin. (5) din Legea nr. 448/2006, conform cărora, monitorizarea şi controlul prevederilor legale referitoare la aceste obligaţii reprezintă atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
De asemenea, în privinţa contribuţiei la fondul pentru protecţia socială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, s-a susţinut că organele de inspecţie fiscală au aplicat retroactiv Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 590/2008, act normativ care a intrat în vigoare la 5 decembrie 2008, nefiind incident perioadei 1 ianuarie-31 decembrie 2007 şi au stabilit eronat cuantumul contribuţiei datorate la acest fond, rotunjind în plus, în defavoarea societăţii, numărul persoanelor cu handicap care trebuia încadrat.
Cu privire la suma de 338.859 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată de organele de inspecţie fiscală, reclamanta a considerat că a fost respinsă ca nemotivată contestaţia administrativă, pentru care au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 206 alin. (1) lit. c) şi lit. d) C. proc. fisc., întrucât au fost prezentate motivele de fapt şi de drept, precum şi documentele necesare pentru dovedirea acestora.
În acelaşi sens, s-a învederat că au fost expuse motivele de fapt şi temeiurile de drept prin care se justifică deductibilitatea în condiţiile prevăzute de art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/203 şi art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 345/2002 a TVA aferentă cheltuielilor pentru achiziţia de bunuri sau servicii destinate realizării de operaţiuni taxabile.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 3922 din 1 iunie 2011, prin care a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatând legalitatea deciziei din 21 aprilie 2010 şi a deciziei de impunere din 9 octombrie 2009 emise de autorităţile pârâte.
Instanţa de fond a respins apărările formulate prin acţiune cu privire la procedura de emitere a deciziilor contestate, reţinând că organele de control fiscal au exercitat atribuţii prevăzute de lege, aplicând actele normative în vigoare în perioada supusă controlului, inclusiv cele referitoare la condiţiile de efectuare a inspecţiei fiscale.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamanta a fost corect obligată la plata sumei de 250.452 RON, reprezentând contribuţii la fondul special de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap şi a accesoriilor aferente în sumă de 378.075 RON, deoarece nu a calculat şi nu a virat contribuţiile datorate şi nici nu beneficiază de scutire de la plata acestora.
Astfel, s-a avut în vedere că, reclamanta nu a solicitat trimestrial Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, nu a constituit şi nu a virat contribuţia datorată la fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, obligaţii care îi reveneau în perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2007, conform dispoziţiilor pct. 41 din Legea nr. 519/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 102/1999 şi art. 77 din Legea nr. 448/2006.
În privinţa debitului în sumă de 338.859 RON, reprezentând diferenţă de TVA şi a obligaţiilor accesorii aferente, a fost constatată de asemenea legalitatea celor două decizii întocmite de pârâte, cu motivarea că fondul acestei cereri nu a fost examinat în cadrul procedurii administrative din culpa societăţii reclamante, care nu a argumentat în fapt şi în drept contestaţia formulată împotriva actelor administrativ fiscale.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond a considerat că, în mod legal şi temeinic, organul de soluţionare a contestaţiei a respins ca nemotivată contestaţia reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile art. 206 alin. (1) C. proc. fisc. şi pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC A.C.M. SA Bucureşti, solicitând că, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, pct. 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziilor din 21 aprilie 2010 şi din 9 iunie 2009 întocmite de intimatele-pârâte. În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că se impune rejudecarea cauzei pentru a fi administrată proba cu expertiză de specialitate, probă necesară pentru a se stabili dacă sunt datorate sumele calculate prin actele organelor de control fiscal.
Reclamanta a arătat că, deşi efectuarea unei expertize contabile a fost solicitată la termenul din 25 mai 2011, cu indicarea tuturor obiectivelor utile cauzei, instanţa de fond a respins neîntemeiat această probă şi nu a motivat măsura luată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată cuprinde numai apărările formulate de intimate şi nu este rezultatul unei analize profunde şi pertinentă a situaţiei de fapt cu privire la cele două obligaţii fiscale suplimentare de plată şi a dispoziţiilor legale aplicate pentru stabilirea lor.
În ultimul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de fond nu a stabilit dacă sunt datorate obligaţiile suplimentare, reprezentând fondul pentru protecţia persoanelor cu handicap şi TVA şi nici nu a motivat soluţia de respingere a cererii de majorări de întârziere aferente sumelor de la pct. 2 şi pct. 3 din decizia din 21 aprilie 2010, ceea ce dovedeşte încălcarea legii şi înţelegerea greşită a obiectului cererilor din acţiune.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările din dosar, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Instanţa de fond a soluţionat corect prezenta cauză, prin analiza completă a situaţiei de fapt dovedită prin înscrisurile depuse de părţi şi dispoziţiilor legale aplicate de organele de control fiscale pentru stabilirea şi calcularea obligaţiilor fiscale suplimentare datorate de recurenta-reclamantă la bugetul general consolidat al statului.
În încheierea de la termenul din 25 mai 2011, instanţa de fond a respins motivat cererea recurentei-reclamante de efectuare a unei expertize contabile, constatând faţă de obiectivele propuse, că proba nu era utilă în condiţiile în care s-a contestat numai existenţa obligaţiilor fiscale, iar nu în modul de determinare a cuantumului lor, astfel că dezlegarea pricinii nu impunea lămurirea unor împrejurări de fapt prin părerea unor specialişti.
Instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 167 alin. (1) şi art. 168 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că, punctele asupra cărora s-a solicitat să se pronunţe un expert contabil, indicate de recurenta-reclamantă prin cererea de probe, nu sunt relevante pentru judecarea litigiului şi aceasta cu atât mai mult cu cât, parte din ele vizau executarea obligaţiilor fiscale contestate, prin plată sau prin compensare, precum şi modul de calcul al accesoriilor aferente, ceea ce nu constituie obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanţa de fond a aplicat corect şi prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., expunând clar şi concis în hotărârea sa argumentele de fapt şi de drept avute în vedere pentru respingerea acţiunii şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În conformitate cu prevederile legale susmenţionate, hotărârea instanţei de fond cuprinde o motivare coerentă, lipsită de contradicţii sau ambiguităţi, cu dezvoltarea raţionamentului juridic care a condus la soluţia de respingere a acţiunii printr-o interpretare corectă a normelor legale incidente în cauză.
Aplicarea corectă a legii se reţine şi în ceea ce priveşte fondul pricinii, constatându-se că prima instanţă a apreciat legalitatea deciziilor emise de intimatele-pârâte pe baza unei analize judicioase a elementelor de fapt concrete în cauză şi a normelor de drept substanţial care reglementează raporturile juridice fiscale deduse judecăţii.
În privinţa sumei de 250.452 RON reprezentând contribuţii la fondul special de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap şi a accesoriilor aferente în sumă de 378.075 RON, instanţa de fond a constatat legalitatea obligaţiei de plată stabilită pentru perioada 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2007 în sarcina recurentei-reclamante, reţinând că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999 şi de Legea nr. 448/2006 de a calcula şi vira contribuţia datorată fondului de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap.
Atât prin contestaţia administrativă, cât şi prin acţiunea în anulare, recurenta-reclamantă nu a argumentat susţinerea sa privind nelegalitatea obligaţiei fiscale stabilite cu acest titlu, solicitând neîntemeiat să fie exonerată de plata contribuţiilor datorate, deşi nu a dovedit că a solicitat trimestrial Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă repartizarea de persoane cu handicap şi nici includerea sa în categoria persoanelor juridice exceptate de la plata contribuţiei respective în perioada suspusă controlului.
În privinţa sumei de 338.859 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată de organele de inspecţie fiscală cu accesoriile aferente, s-a constatat corect legalitatea soluţiei de respingere a contestaţiei ca nemotivată, întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru exercitarea căii administrative de atac de dispoziţiile art. 206 alin. (1) lit. c) şi lit. d) C. proc. fisc., republicat şi pct. 2.4 din Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 519/2005 privind aprobarea instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc.
Conform acestei reglementări, contestaţia va cuprinde motivele de fapt şi de drept, dovezile pe care se întemeiază şi poate fi respinsă ca nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supusă soluţionării.
Ca urmare a respingerii contestaţiei ca nemotivate în privinţa TVA în sumă de 338.859 RON, cu accesoriile aferente, instanţa de fond a constatat corect că nu poate fi analizat fondul cererii de anulare a debitului respectiv, astfel că acesta nu poate fi supus controlului judecătoresc nici pe calea prezentului recurs, cum fără temei a solicitat recurenta-reclamantă.
Ultimul motiv de recurs se dovedeşte a fi de asemenea neîntemeiat, constatându-se că instanţa de fond a motivat soluţia de respingere a cererii de acordare a majorărilor de întârziere aferente sumelor de la pct. 2 şi pct. 3 din decizia din 21 aprilie 2010 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reţinând corect că recurenta-reclamantă nu a solicitat prin acţiune decât anularea pct. 1 din decizia susmenţionată cu privire la suma de 679.070 RON, astfel că, nu există temei pentru acordarea daunelor solicitate.
Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că este legală şi temeinică hotărârea pronunţată de prima instanţă şi în consecinţă, nefiind întemeiate motivele de casare şi de modificare invocate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de reclamanta SC A.C.M. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.C.M. SA împotriva sentinţei nr. 3922 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5030/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5054/2012. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
