ICCJ. Decizia nr. 5090/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5090/2012
Dosar nr. 177/43/2012
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 87 din 8 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 8967 din 26 octombrie 2011 al Vicepreşedintelui A.N.A.F., formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (10) din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat şi paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea în cauză a actului administrativ atacat.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că pârâtul a procedat la emiterea actului a cărei suspendare se solicită, în cadrul unei proceduri interne, astfel că cerinţa prezumţiei, a aparenţei de legalitate a actului este realizată în prezenta cauză, Ordinul nr. 8967 din 26 octombrie 2011 fiind emis în baza şi pentru executarea în concret a legii, faţă de regularitatea actului atacat, nefiind expuse de reclamant, suficiente argumente juridice.
Deşi reclamantul invocă nelegalitatea Ordinelor nr. 2406/2011 şi nr. 2407/2007, care au stat la baza emiterii preavizului şi a Ordinului nr. 7067/2011, această împrejurare nu este de natură a conduce la realizarea cerinţei existenţei cazului bine justificat, pentru că, aprecierile instanţei asupra acestor acte ar însemna o antepronunţare, ceea ce reprezintă o încălcare a legii.
Nici cea de-a doua condiţie, referitoare la paguba iminentă, nu este realizată în prezenta cauză.
Raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul material nu poate să vizeze susţinerile reclamantului, potrivit cărora ar fi lipsit de venituri materiale, ca urmare a emiterii Ordinului de către pârâtă.
De altfel, acest argument nu este suficient pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat.
Mai mult, aceste susţineri nu sunt de natură să răstoarne prin ele însele prezumţia de legalitate a actului atacat. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că, cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contravine caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004.
De altfel, instanţa a constatat că reclamantul nu a înţeles să justifice îndeplinirea acestei cerinţe, în vreun fel, deşi a fost legal citat pentru termenul din 8 mai 2012, nefiind prezent la soluţionarea cauzei, şi cu atât mai puţin, nedepunând înscrisuri care să argumenteze iminenţa pagubei ce se impune a fi prevenită.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul B.A.
Cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică, instanţa de recurs a rămas în pronunţare cu privire la excepţia tardivităţii cererii de recurs, ceea ce face de prisos expunerea şi analiza criticilor formulate în recurs.
În speţă, obiectul cererii reclamantului-recurent îl constituie suspendarea executării unui act administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Dispoziţiile imperative ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de suspendare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat recurs la data de 31 mai 2012 (data poştei), în condiţiile în care sentinţa recurată i-a fost comunicată la data de 17 mai 2012.
Faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului în cauză, s-a împlinit la data de 23 mai 2012.
Cum, în cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în aceste condiţii, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu consecinţa admiterii excepţiei şi respingerii prezentului recurs ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei nr. 87 din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5088/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5096/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
