ICCJ. Decizia nr. 5096/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5096/2012
Dosar nr. 362/45/2012
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 362/45/2012 de reclamanţii Ş.(C.) N., G. (C.) P., C. (V.) D., P. (M.) M., M. (S.) M., M. (R.) C., R.A., A.E.L., T. (C.) P.D. şi P.O. au chemat în judecată pe pârâţii Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta Universitatea S.H. să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă” si suplimentul la diploma de licenţa constând în foaia matricola iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt absolvenţi ai specializării Administraţie Publică, Facultatea de Psihologie Pedagogie din Braşov, specializarea pedagogie şi psihologie, Facultatea Sociologie şi asistenţă socială, specializarea sociologie, Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie, învăţământ la distanţă, frecvenţă redusă, din cadrul Universităţii S.H. promoţia 2009 şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009.
În mod nejustificat pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licenţa constând în foaia matricolă, adeverinţa de absolvent si certificatul de competeţă lingvistică prin care să li se recunoască calitatea de licenţiaţi ai formei de învăţământ superior absolvită.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii apreciind ca si-a îndeplinit obligaţiile legale. A formulat si cerere de chemare in garanţie a M.E.C.T.S.
Pârâtul M.E.C.T.S. a arătat că nu poate fi obligat ministerul de a recunoaşte absolvirea acestor cursuri sau obligat la emiterea unei diplome de licenţă în orice condiţii, ci doar celor care au urmat o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu la momentul înscrierii în anul I de facultate, ceea ce nu este cazul reclamanţilor.
Pârâtul a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
2.Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 211din 28 iunie 2012 a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S., precum şi pe aceea a inadmisibilităţii acţiunii invocată de acelaşi pârât;
- a admis acţiunea formulată de reclamanţii Ş. (C.) N., G. (C.) P., C. (V.) D., P. (M.) M., M. (S.) M., M. (R.) C., R.A., A.E.L., T. (C.) P.D., P.O. în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.;
- a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu M.E.C.T.S.;
- a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licenţa constând în foaia matricolă;
- a obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în diploma de licenţă care să asigure realizarea dreptului reclamanţilor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţii S.H.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţiile invocate, instanţa a constatat că sunt neîntemeiate, întrucât pârâtul M.E.C.T.S. este autoritatea publică prevăzută de lege abilitată să elibereze universităţilor de învăţământ formulare de diplome de licenţă în vederea înmânării absolvenţilor.
În ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt absolvenţi ai specializării Administraţie Publică, Facultatea de Psihologie Pedagogie din Braşov, specializarea pedagogie şi psihologie, Facultatea Sociologie şi asistenţă socială, specializarea sociologie, Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie, învăţământ la distanţă, frecvenţă redusă, din cadrul Universităţii S.H. promoţia 2009 forma de învăţământ cu frecvenţă redusă şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009 eliberându-li-se în acest sens adeverinţă individuală, prin care se atestă că a ”susţinut şi promovat,,examenul de licenţa”, obţinând ”titlul de licenţiat” în specialitatea urmată, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverinţa are ”termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă”
Întrucât reclamanţilor nu li s-a eliberat diploma de licenţă, aceştia s-au adresat Universităţii solicitând să li se elibereze actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009.
În acest context factual, instanţa de fond a reţinut că Universitatea S.H. se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanţii au urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi exercita libertăţile academice şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
Astfel, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educaţiei a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabileşte, la art. 2, că ”Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate”.
În aceste condiţii de reglementare şi în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administraţiei publice centrale, chemat să organizeze şi să conducă sistemul naţional de educaţie, Curtea de apel a apreciat că aprobarea de către Universitatea S.H. din Bucureşti a admiterii la forma de învăţământ la distanţă, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ţine de exerciţiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. (6) din Constituţia României şi Legea nr. 84/1995
În acest context, instanţa de fond a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare şi nici ulterior acestui moment, Ministerul Educaţiei, în exercitarea atribuţiei sale de control şi monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat şi particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcţionarii domeniilor de studiu pentru care s-a obţinut acreditarea sau autorizaţia de funcţionare provizorie, precum şi în cel al susţinerii examenului de licenţă, organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de organizator şi conducător al sistemului naţional de educaţie, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susţinut de reclamantă şi să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licenţă, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverinţelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licenţă la maxim 12 luni.
În optica instanţei de fond, într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului naţional de educaţie să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H. doar pentru că nu sunt ”prevăzute în nici o hotărâre de guvern din anul 2002 până în anul 2007 din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de învăţământ doar de condiţia acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective şi de existenţa unor departamente specializate în cadrul universităţii organizatoare, simplul refuz neputând înlocui lipsa de acţiune şi nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituţia de învăţământ superior, organizatoare a examenului de licenţă, a regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea procesului educaţional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înfiinţării ei prin lege.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, unde s-a menţionat că finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea ”S.H.” Bucureşti, în cadrul formei de învăţământ la distanţă, prin susţinerea examenului de licenţă şi obţinerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoaşterea formei de învăţământ urmată, de către M.E.C.I.”; menţionatul refuz neputând acoperi lipsa de acţiune a instituţiilor publice cu atribuţiuni în domeniul asigurării calităţii educaţiei, în condiţiile în care O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educaţie ca, după obţinerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe instituţia de interes public naţional menţionată să avertizeze pe furnizorul de educaţie, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale în vigoare, urmând ca, în cazul în care şi al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M.E. să elaboreze şi să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv şcolarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedeşte că le-a iniţiat şi finalizat.
3. Recursul exercitat împotriva sentinţei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S.
Recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., arătând, în dezvoltarea lor, următoarele:
- instanţa de fond nu a analizat calitatea procesuală activă a reclamanţilor, în raport cu cererea privind obligarea Ministerului de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, în condiţiile în care, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 75/2005, privind asigurarea calităţii educaţiei şi art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S. şi SC R. SA – Compania de Material Didactic;
- nu există un refuz al Ministerului de a elibera Universităţii S.H. avizele necesare pentru formularele tipizate, pentru că formularele nu pot şi eliberate în număr nelimitat, ci în corelaţie cu numărul absolvenţilor care au urmat specializări şi forme de învăţământ acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, conform reglementărilor în vigoare la momentul admiterii;
- conform prevederilor Legii nr. 84/1995 (Legea învăţământului) şi ale H.G. nr. 81/2010, privind organizarea şi funcţionarea M.E.C.T.S., acesta nu are atribuţii privind recunoaşterea diplomelor şi adeverinţelor eliberate de o instituţie de învăţământ superior care face parte din sistemul naţional de învăţământ;
- instanţa de fond nu a fost sesizată cu o cerere privind recunoaşterea actelor de licenţă, dar cu toate acestea a constatat că reclamanta a susţinut toate examenele în conformitate cu legislaţia în vigoare a învăţământului şi planul de învăţământ, obligând în felul acesta Ministerul să acopere ilegalitatea Universităţii respectiv, de a oferta pentru admitere specializări şi forme de învăţământ care nu au fost autorizate provizoriu sau acreditate prin hotărâri ale Guvernului;
- în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995 şi O.U.G. nr. 75/2005, formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică;
- în cazul Universităţii S.H. din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 88/1993 şi a O.U.G. nr. 75/2005.
- Universitatea S.H. avea dreptul să organizeze admitere numai la specializările/ programele acreditate, autorizate să funcţioneze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern.
- nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept, iar dacă Universitatea a avut o conduită pe care acum nu şi-o asumă, lipsa de răspundere şi acţiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept;
- M.E.C.T.S. nu poate fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu a fost emisă conform prevederilor legale, respectiv, dacă în urma verificărilor se constată că forma de învăţământ şi specializarea urmate nu existau, diplomele de licenţă fiind recunoscute fără nicio formalitate dacă au fost emise în condiţiile legii.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Universitatea S.H. a solicitat respingerea recursului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, răspunzând detaliat tuturor criticilor formulate de acesta.
În esenţă, intimata-pârâtă a arătat că nu i se poate imputa neeliberarea documentelor solicitate de intimaţii - reclamanţi, existând, dimpotrivă, dovezi privind demersurile efectuate pentru obţinerea formularelor tipizate necesare. În opinia intimatei-pârâte, culpa pentru neeliberarea documentelor revine M.E.C.T.S., care nu a dat curs solicitărilor de aprobare a tipăririi formularelor.
A invocat, de asemenea, practica în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, anexând deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011 şi nr. 2533/2012.
4.2. Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă, au arătat că prin niciunul dintre motivele de recurs nu se contestă dreptul lor de a obţine diploma finală de studii şi că instanţa de fond a dezlegat în mod temeinic şi legal atât excepţiile invocate în cauză, cât şi fondul demersului judiciar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenţii - pârâţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, cu precizarea că argumentele invocate vor fi grupate şi li se va răspunde prin considerente comune, raportate la finalitatea lor concretă.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu privire la nemotivarea sentinţei
În dezvoltarea motivului prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a susţinut că instanţa de fond nu a analizat calitatea procesuală activă a reclamanţilor, raportat la capătul de cerere privind obligarea sa de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
În realitate, nu se pune problema nemotivării unei soluţii pronunţate de instanţă, pentru a fi aplicabil motivul de recurs invocat de recurentul - pârât, ci a invocării, în recurs, a excepţiei de ordine publică a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie care va fi analizată în contextul criticilor legate de admisibilitatea acţiunii şi de legalitatea stabilirii cadrului procesual.
Cu privire la calificarea acţiunii şi la cadrul procesual
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării cererilor reclamanţilor, de eliberare a diplomei de licenţă şi a celorlalte acte de studii, ca urmare apromovării examenului de licenţă organizat de Universitatea S.H.
Acest demers, îndreptat împotriva unui act administrativ asimilat, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) teza a II-a şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din aceeaşi lege, astfel că respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale nu este rezultatul interpretării greşite a legii ori a naturii actului juridic dedus judecăţii, aşa cum susţine recurentul M.E.C.T.S.
Dimpotrivă, au fost interpretate şi aplicate corect prevederile Legii contenciosului administrativ, părţile raportului juridic litigios fiind autorităţile publice care au refuzat să rezolve sau nu au rezolvat în termen legal cererile reclamanţilor şi persoana vătămată, în acest mod, într-un drept sau într-un interes legitim.
Este adevărat că operaţiunile de desemnare a unităţii de specialitate care să tipărească formularele şi de punere a tipizatelor de diplomă la dispoziţia Universităţii privesc raporturile dintre ministerul de resort şi instituţiile de învăţământ superior, dar aceste operaţiuni administrative sunt etape ale procedurii la a cărei finalizare tind reclamaţii, prin emiterea diplomlor de licenţă, iar refuzul efectuării lor produce efecte vătămătoare directe asupra acestora.
De aceea, instanţa de control judiciar constată că dezlegarea pe care instanţa de fond a dat-o excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.C.T.S. este corectă, neîncălcând în nici un mod prevederile cadru ale Legii nr. 554/2004 sau normele cuprinse în Legea nr. 84/1995 şi H.G. nr. 81/2009, privind atribuţiile ministerului.
Cu privire la fondul cauzei
Intimaţii-reclamanţi au absolvit Facultăţile de Pedagogie, Sociologie şi Psihologie din Braşov ale Universităţii S.H. şi au promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, eliberându-se în acest sens adeverinţele de studii, acte care se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate specifică actelor administrative şi care nu au fost atacate de M.E.C.T.S. sau de o altă autoritate publică, în condiţiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamanţi, a reacţiei entităţilor implicate în procedură şi a modului în care acestea şi-au îndeplinit atribuţiile, instanţa de fond a reţinut judicios că Universitatea avea obligaţia de a elibera diplomele de licenţă, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007. Această obligaţie nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligaţiei ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare or, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat şi anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinţelor de promovare a examenului de licenţă, nu pot fi reţinute apărările privind legalitatea organizării examenului de licenţă de către instituţia de învăţământ superior şi corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenţi ai specializărilor acreditate, apărări pe care M.E.C.T.S. le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimaţilor - reclamanţi.
Cum, M.E.C.T.S. are obligaţia legală să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru toţi absolvenţii ale căror acte de studii (adeverinţe) nu au fost anulate în instanţă, culpa recurentului-pârât este evidentă, care, deşi acum susţine că specializările nu erau acreditate, totuşi a permis eliberarea diplomelor de licenţă pentru anii 2007-2008.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că obligaţia impusă Ministerului, de a aproba tipărirea formularelor, este legală şi temeinică.
Pe de altă parte, se reţine că în mod constant s-a statuat, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigii de aceeaşi natură, că M.E.C.T.S. are obligaţia legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 709 din 10 februarie 2012 etc.).
De aceea, soluţia din prezenta decizie se impune şi în considerarea respectării principiului coerenţei şi unităţii jurisprudenţei consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian c. României).
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinţei nr. 211 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5090/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5109/2012. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
