ICCJ. Decizia nr. 5107/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5107/2012
Dosar nr. 7158/2/2010
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrative şi fiscal, reclamantul M.I.M.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Oficiul Român pentru Imigrări, Direcţia Migraţiune solicitând obligarea acestuia la acordarea dreptului de şedere permanentă pe teritoriul Statului Român
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus în anul 2007 prima cerere de şedere permanentă, care i-a fost respinsă în anul 2008, apoi a depus o altă cerere de acest fel, respinsă în anul 2009, iar la data de 29 ianuarie 2010 a formulat o altă cerere de acordare a dreptului de şedere permanentă fiind soluţionată nefavorabil prin adresa din 4 februarie 2010 emisă de către Oficiul Român pentru Imigrări pentru motivul că nu îndeplineşte prevederile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
Reclamantul susţine că în conţinutul adresei din 4 februarie 2010 nu se arată motivul de fapt şi care sunt împrejurările reale care a determinat autoritatea pârâtă să aprecieze în acest fel.
Mai arată reclamantul că nu cunoaşte şi nici nu bănuieşte ce ar fi putut determina pârâta să dea o astfel de soluţie cererii sale, atâta timp cât nu a săvârşit niciodată nici cea mai mică faptă de natură penală, mai ales o faptă care să pună în pericol ordinea publică sau siguranţa statului Român; se află în România de mai bine de 20 de ani; plăteşte taxe şi impozite; asigură loc de muncă pentru 12 angajaţi, s-a integrat în societatea românească şi deşi prezintă pericol pentru ordinea publică, totuşi i se prelungeşte anual dreptul de şedere temporară.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, depunând actele care au stat la baza emiterii adresei din 4 februarie 2010.
La datele de 6 ianuarie 2011 şi 21 ianuarie 2011 Oficiul Român pentru Imigrări şi S.R.I. a depus la Compartimentul Documente Clasificate al instanţei înscrisuri clasificate „secret” şi „strict secret”.
Prin sentinţa nr. 349 din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.I.M.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Oficiul Român pentru Imigrări, Direcţia Migraţiune, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul s-a adresat autorităţii pârâte cu o cerere, înregistrată la data de 13 august 2009, prin care solicita aprobarea stabilirii permanente a domiciliului în România, iar prin adresa din 4 februarie 2010 emisă de către Oficiul Român pentru Imigrări, pârâta a răspuns cererii depuse de reclamant, arătând că la data de 29 ianuarie 2010 cererea a fost respinsă în temeiul prevederilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât acesta prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa României.
Sub aspect formal, adresa contestată face doar trimitere la prevederile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, fără să arate motivul de fapt, din acest punct de vedere adresa fiind nemotivată, întrucât reclamantul nu a putut cunoaşte care a fost motivul real al respingerii cererii sale.
Însă, din conţinutul actelor depuse la Compartimentul Documente Clasificate cu caracter „secret” şi „strict secret” (adresa S.R.I. din 30 septembrie 2009) pe care completul de judecată le-a analizat, în virtutea autorizaţiei de acces, ce nu pot fi menţionate în considerentele hotărârii întrucât s-ar pune în pericol activitatea de prevenire, investigare, detectare şi urmărire penală a infracţiunilor, s-a reţinut că refuzul acordării dreptului de şedere permanentă este întemeiat, din documentele depuse şi informaţiile existente rezultă că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa României, fiind bănuit de apartenenţă la o structură de crimă organizată transfrontalieră implicată în activităţi ilegale.
Totodată, instanţa a reţinut că refuzul acordării dreptului de şedere trebuie să fie motivat, această regulă fiind în concordanţă cu art. 12 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 16 decembrie 2008 în care, la condiţiile de formă se arată că deciziile de returnare se emit în formă scrisă şi conţin motivele de fapt şi de drept, precum şi informaţii privind căile de atac posibile, informaţiile referitoare la motivele de fapt putând fi limitate în cazurile în care legislaţia naţională permite limitatarea dreptului de informare, în special prin protejarea securităţii naţionale, apărării, siguranţei publice şi pentru prevenirea, investigarea, detectarea şi urmărirea penală a infracţiunilor.
Prin urmare, în condiţiile în care legislaţia naţională permite administrarea unui probatoriu în faţa instanţei, cu păstrarea secretului, chiar dacă pârâta nu a motivat decizia de refuz în cuprinsul acesteia, instanţa de fond a apreciat că pârâtul a dovedit în aceste condiţii, motivul nemotivării, instanţa fiind în măsură să analizeze concret motivul refuzului. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate reţine ca motiv de nelegalitate nemotivarea deciziei de refuz de acordare a dreptului de şedere permanentă pe teritoriul României.
Faptul că reclamantul nu are cazier şi nu ar fi plătit nici măcar amenzi nu reprezintă o condiţie necesară şi suficientă pentru a se refuza acordarea dreptului de şedere permanentă, existând posibilitatea ca activităţile desfăşurate să pună în pericol ordinea publică şi securitatea naţională, fără a fi condamnat penal sau sancţionat contravenţional, informaţiile fiind relevante şi dirimante pentru a se putea aprecia asupra refuzului de acordare a dreptului de şedere permanentă.
Aspectele legate de implicarea în activităţi comerciale ale reclamantului pe teritoriul României şi integrarea în societate, respectiv plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor nu au legătură cu motivul neacordării dreptului de şedere permanentă, întrucât implicarea în activităţile arătate se poate realiza independent de aceste interese ale reclamantului pe teritoriul României.
De asemenea faptul că anual i se prelungeşte dreptul de şedere temporară nu însemnă neapărat un motiv de punere la îndoială a temeiului respingerii cerere de acordare a dreptului de şedere permanentă, întrucât analiza acestei stări de fapt trebuie privită prin prisma efectelor pe termen lung pe care o poate avea un asemenea drept şi a conţinutului mult mai larg de drepturi ce i se conferă cetăţeanului străin.
Împotriva sentinţei civile nr. 3949 din data de 3 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal M.I.M.M. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, şi a obligării pârâtei să-i acorde reclamantului recurent dreptul de stabilire a domiciliului pe teritoriul României.
A învederat reclamantul, prin motivele cererii de recurs, că nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională a României, ba dimpotrivă prin activităţile pe care le desfăşoară zi de zi încearcă să respecte legile ţării gazdă şi să ajute persoane aflate la greu indiferent de naţionalitate, convingeri politice şi religioase.
A mai arătat recurentul că a încercat şi crede că a reuşit să se integreze în societatea românească actuală, acest lucru fiind probat prin documentele depuse la dosar chiar de către reprezentanţii pârâtei, şi că pentru garantarea dreptului la apărare se impune efectuarea demersurilor necesare pentru declasificarea documentului, respectiv a raportului S.R.I. din 30 septembrie 2009, astfel încât să i se dea posibilitatea reclamantului să probeze că nu este un potenţial terorist, că nu a avut şi nici nu are de a face în mod voit cu persoane care legături cu grupări care au preocupări de această factură.
A precizat reclamantul, de asemenea, că datorită genului de afaceri pe care le conduce ia contact cu toate categoriile de cetăţeni ai acestei ţări, şi nu exclude posibilitatea ca pe parcursul întâlnirilor de afaceri pe care le-a avut să se fi întâlnit cu persoane care au un comportament antisocial, dar asta nu însemnă că a încurajat sau a ajutat în vreun fel astfel de manifestări reprobabile, pe care dimpotrivă le dezaprobă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că în mod corect instanţa de fond a constatat în privinţa hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări (actualmente Inspectoratul general pentru Imigrări) de respingere a cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă, formulată de către M.I.M.M., că străinul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
Recursul declarat de reclamantul M.I.M.M. este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod întemeiat judecătorul fondului, interpretând şi aplicând corect legea la circumstanţele de fapt ale cauzei, a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M.I.M.M., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor să acorde petentului dreptul de şedere permanentă pe teritoriul Statului Român, în baza prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, modificată şi republicată.
Cererea reclamantului de acordare a dreptului de şedere permanentă în România, depusă la data de 13 august 2009 la Serviciul pentru Imigrări a judeţului Cluj, a fost respinsă de directorul general al Oficiului Român pentru Imigrări la data de 29 ianuarie 2010, pe motivul neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, constând în aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
E adevărat că decizia de respingere a cererii reclamantului de acordare a dreptului de şedere permanentă în România nu cuprinde motivele de fapt care au dus la concluzia neîndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/20012, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 421/5.06.2008, dar se reţine că informaţiile referitoare la elementele de fapt pot fi limitate în cazurile în care legislaţia naţională permite restricţionarea dreptului la informare, în special pentru protejarea securităţii naţionale, apărării, siguranţei publice şi pentru prevenirea, investigarea, detectarea şi urmărirea penală a infracţiunilor.
Or, documentul cu caracter clasificat care au stat la baza respingerii cererii recurentului de acordare a dreptului de şedere permanentă în România, anume adresa din data de 30 septembrie 2009 emisă de S.R.I., a fost avut în vedere la soluţionarea litigiului, atât de către judecătorul fondului cât şi de către instanţa de control judiciar, fiind relevate prin acesta acele elemente de fapt care pot conduce, în mod rezonabil, la concluzia neîndeplinirii în cauză a condiţiei prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/20012, republicată.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de recurent şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de M.I.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 3949 din data de 3 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.I.M.M., împotriva sentinţei nr. 3949 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5104/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5108/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
