ICCJ. Decizia nr. 514/2012. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 514 /2012
Dosar nr. 8819/62/2011
Şedinţa de la 2 februarie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanţii Municipiul Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov, Primarul Municipiului Braşov şi S.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi a Judeţului Braşov şi Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 a Curţii a Conturi a României şi anularea Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că acordul/contractul colectiv de muncă aferent anului 2009 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, că drepturile salariale prevăzute în acesta au caracter minimal şi că acordarea unei mese calde reprezintă o măsură de protecţie socială şi nu un drept salarial.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 4473/CA din 01 noiembrie 2011, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a constatat că acţiunea formulată are ca obiect anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României şi anularea Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de Conturi Braşov şi, analizând dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv pct. 228 al Hotărârii nr. 130/2010 şi art. 725 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a reţinut faptul că, după data de 01 ianuarie 2011, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 254/F din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de către reclamanţi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că procedura de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei Curţii de Conturi Braşov, respinsă prin Încheierea nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, are natura juridică a unei proceduri administrative prealabile, iar Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010, nu constituie lege organică specială.
Totodată, instanţa a reţinut că instanţele judecătoreşti specializate, prevăzute de art. 140 din Constituţia României, sunt instanţele de contencios administrativ, competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ fiind edictată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât instanţa de contencios administrativ competentă material să soluţioneze litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi este tribunalul.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul priveşte anularea Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Braşov şi anularea Încheierii nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei menţionate anterior.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi art. 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit pct. 228 din acelaşi Regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile sus-menţionate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 2 C. proc. civ., stabileşte că, în cazul în care se respinge total sau parţial contestaţia împotriva deciziei structurii Curţii de Conturi, revine competenţa materială de soluţionare a cauzei Tribunalului-, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Numai în cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie, intervine desfiinţarea sau anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a admis excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel litigii.
În cauza dedusă judecăţii, contestaţia împotriva Deciziei nr. 11 din 02 martie 2011 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Braşov a fost respinsă integral prin Încheierea nr. VI din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Braşov.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Municipiul Braşov prin primar, Consiliul Local al Municipiului Braşov, Primarul Municipiului Braşov şi S.G. şi pe pârâtele Camera de Conturi a Judeţului Braşov şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 522/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
