ICCJ. Decizia nr. 522/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 522 /2012
Dosar nr. 7551/107/2008
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I .Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, în urma declinării de competenţă de la Tribunalul Alba, precizată ulterior, reclamanta SC „I.” SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, obligarea pârâtelor la îndeplinirea formalităţilor legale în vederea achitării, în solidar, a sumei de 773.040 RON, reprezentând contravaloarea efectivelor de păsări ucise în perioada 12 mai 2006 - 24 mai 2006 ca urmare a bolii Newcastle (pseudopesta aviară), precum şi a dobânzii legale aferente sumei de 773.040 RON, începând cu data de 31 noiembrie 2008 şi până la achitarea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a expus împrejurările conform cărora, în urma confirmării bolii Newcastle la puii de la Ferma nr. 2 pe care o deţine în localitatea Sântimbru, judeţul Alba, de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti şi Laboratorul Sanitar Veterinar de Stat Alba, în perioada 12 mai 2006 -24 mai 2006 au murit 96.203 capete, respectiv 14948 de pui din cauza bolii, iar restul de 81.255 capete au fost sacrificate din necesitate, întreaga cantitate de carne fiind trimisă spre incinerare la SC „P.” SA Bucureşti din dispoziţia pârâtei de ordinul 2.
Reclamanta a mai precizat că, în urma tăierii, cantitatea de carne rezultată a fost de 136.419 kg, animalele moarte reprezentând 25.112,64 kg, societatea neprimind vreo sumă de bani în urma incinerării, în condiţiile în care SC „P.” SA a emis 8 facturi pentru serviciile prestate în valoare de 54.091,24 RON.
În temeiul art. II din Programul de supraveghere, prevenire, combatere şi asanare a bolilor la animale şi a celor transmisibile la om, precum şi de refacere a şeptelului, aprobat prin H.G. nr. 614/1995, societatea reclamantă a întocmit documentaţia pentru acordare de despăgubiri şi a transmis-o spre aprobare, prin Adresa nr. 10731 din 5 octombrie 2006, pârâtei Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, care a avizat documentaţia, semnând procesul-verbal de apreciere a pierderii animalelor şi evaluare a pagubelor nr. 1063 din 2 octombrie 2006, fără a-şi asuma răspunderea pentru plata acestora.
Totodată, reclamanta a precizat că, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, a solicitat instituţiilor pârâte, prin Adresele nr. 231 din 31 octombrie 2008 şi, respectiv nr. 632 din 31 octombrie 2008, îndeplinirea formalităţilor legale în vederea achitării sumei de 1.060.443,64 RON reprezentând contravaloarea efectivelor de păsări ucise în perioada 12 mai 2006 - 24 mai 2006, ca urmare a bolii Newcastle, refuzul acordării acestora fiind exprimat prin Adresele nr. 14993 din 27 noiembrie 2008 şi nr. 5929 din 8 decembrie 2008.
Reclamanta a susţinut că este îndreptăţită să beneficieze de despăgubirile solicitate conform prevederilor H.G. nr. 614/1995, chiar dacă în vigoare exista şi H.G. nr. 1415/2004, dată în aplicarea O.G. nr. 42/2004, deoarece pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu a completat Anexa 1 a H.G. nr. 1415/2004 şi nu a inclus pe lista cu bolile pentru care se acordă despăgubiri şi boala de Newcastle, deşi în legătură cu această boală au fost emise mai multe norme sanitar veterinare.
Astfel, a precizat reclamanta, boala Newcastle este o boală transmisibilă de la animale la om pentru care se acordă despăgubiri potrivit Directivei nr. 1992/66/CE, Directivei nr. 82/894/CEE, Deciziei Comisiei 2004/216/CEE, acte transpuse de România prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 312/2001, Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr. 1114/2003, Ordinul Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 156/1999, precum şi prin Ordinele A.N.S.V.S.A. nr. 77/2005, nr. 107/2005, nr. 153/2006 şi nr. 300/2006. În plus, în Directiva nr. 92/66/CEE, se menţionează că maladia Newcastle poate avea caracter epizootic, provocând mortalitate şi perturbări care ar putea compromite rentabilitatea întregului sector al creşterii păsărilor, motiv pentru care, la apariţia maladiei, se iau măsurile prevăzute în art. 4 din Decizia nr. 90/424/CEE conform căreia, la apariţia acestei boli pe teritoriul unui stat membru, se aplică art. 3 din decizie, care prevede compensarea rapidă şi adecvată a crescătorilor de animale, pe baza căreia statele membre obţin o contribuţie financiară comunitară pentru eradicarea maladiei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivând că, în calitate de autoritate publică locală şi nu centrală, nu are atribuţii de rezolvare a cererii reclamantei, în sensul de a întocmi documentaţia şi de a plăti despăgubirile pentru acoperirea pagubelor provocate prin măsurile de lichidare a focarelor de boli transmisibile. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 14 aprilie 2009, pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba a formulat o cerere de chemare în garanţie a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligată chemata în garanţie să-i acorde suma de 1.060.443, 64 RON şi cheltuielile de judecată ocazionate de proces, în motivarea acestei cereri, susţinându-se existenta raportului de subordonare faţă de Autoritatea Naţională, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 42/2004 şi H.G. nr. 130/2006.
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, solicitând, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, în lipsa existentei vreunei culpe din partea celui chemat în garanţie iar în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 280/CA/2010 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de către pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Judeţeană Alba, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC „I.” SRL împotriva pârâtelor Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţeană Alba şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi în consecinţă, a obligat pârâtele să îndeplinească formalităţile legale pentru efectuarea plăţilor echivalente despăgubirilor cuvenite reclamantei ca urmare a episodului de pseudopestă aviară (boala Newcastle) din perioada 12 mai 2006 - 24 mai 2006, în sumă de 773.040 RON, cu dobânda legală aferentă calculată conform Codului de procedură fiscală, de la data de 31 noiembrie 2008 şi până la momentul plăţii efective, a obligat pârâtele să plătească reclamantei doar suma de 6.089,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Judeţeană Alba împotriva pârâtei Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor.
Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta D.S.V.S.A. Alba, Curtea a reţinut că, potrivit art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, direcţiile sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene au personalitate juridică şi funcţionează în subordinea A.N.S.V.S.A., iar faptul că, în conformitate cu prevederile pct. II alin. (2) din Anexa la H.G. nr. 614/1995, despăgubirile se acordă în baza unei documentaţii întocmită de autoritatea sanitară veterinară de stat, nu exclude calitatea procesuală pasivă a pârâtei D.S.V.S.A. Alba în cauză, întrucât alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că documentaţia elaborată conform reglementărilor în vigoare de către unitatea deţinătoare de animale şi de medicul veterinar de stat este aprobată de directorul şi contabilul-şef al direcţiei sanitare veterinare judeţene, aceste atribuţii regăsindu-se reglementate şi în normele H.G. nr. 1415/2004.
În ceea ce priveşte fondul acţiunii deduse judecaţii, instanţa de fond a reţinut că, la momentul producerii epizootiei, măsurile de profilaxie, supraveghere şi combatere a bolii de Newcastle erau reglementate de Ordinul nr. 312/2001 al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei Şi Pădurilor prin care a fost aprobată Norma sanitară veterinară din anexa 1, normă armonizată în totalitate cu Directiva 1992/66/CEE.
Având în vedere că, potrivit art. 2 lit. d) din Normă, păsările suspecte de infecţie sunt cele care prezintă semne clinice ce pot fi atribuite bolii de Newcastle, iar conform Anchetei epidemiologice, primele evenimente simptomatice şi mortalitate crescută au apărut în 14 mai 2006, dată la care medicul epizootolog al reclamantei a şi anunţat acest eveniment telefonic conducerii D.S.V.S.A. Alba, Curtea a considerat că susţinerile autorităţii pârâte privind nerespectarea de către reclamantă a prevederilor art. 6 lit. l) din profilaxia generală sunt nefondate. Totodată, aceeaşi anchetă a stabilit că nu au existat vânzări de pui către populaţie, iar sacrificările până la confirmarea bolii s-au realizat în abatorul propriu, astfel că nu au fost dovedite nici apărările pârâtei D.S.V.S.A. Alba privind notificarea sa de către D.S.V.S.A. Cluj, în a cărei rază teritorială au fost trimişi în vederea abatorizării un număr de 800 de pui.
Referitor la respectarea profilaxiei specifice, instanţa a constatat că reclamanta a efectuat în mod corect măsurile pentru vaccinarea profilactică a păsărilor, astfel după cum rezultă din ancheta epidemiologică întocmită în cauză, precum şi din raportul de expertiză sanitar veterinară şi din suplimentul la raportul de expertiză.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, deşi boala de Newcastle nu este cuprinsă în Lista cuprinzând bolile transmisibile, inclusiv pentru cazurile de suspiciune a bolii, pentru care se acordă despăgubiri din Anexa 1 la H.G. nr. 1415/2004, actualizată prin Ordinele nr. 98/2004 şi nr. 94/2005 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, aceasta împrejurare nu este de natură a anula dreptul reclamantei la acoperirea prejudiciului suferit prin declanşarea bolii.
Astfel, contrar susţinerilor pârâtelor, prin pct. 13 din Anexa 1 la Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr. 1.114/2003 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind Planul de contingenţă şi Manualul de instrucţiuni pentru boala de Newcastle, este prevăzut expres că sistemul naţional de compensare a pierderilor suferite de proprietarii sau deţinătorii de animale şi păsări prin tăierea sau uciderea acestora, sau aplicarea altor măsuri din planul de combatere a bolii este reglementat în legislaţia veterinară, prin H.G. nr. 614/2005.
Întrucât, potrivit art. II alin. (2) teza finală din H.G. nr. 614/1995, în cazul lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile, despăgubirile se acordă indiferent dacă animalele sunt asigurate sau nu, judecătorul fondului a considerat că nu subzistă susţinerile pârâtei D.S.V.S.A. Alba privind nedovedirea de către reclamantă a imposibilităţii încheierii unor contracte de asigurare.
În ceea ce priveşte normele legale incidente în cauză, Curtea a reţinut că nici H.G. nr. 1415/2004 şi nici Ordinele nr. 98/2004 şi nr. 94/2005 nu cuprind dispoziţii exprese relativ la această boală, boala de Newcastle beneficiind de o reglementare specială, fiind aplicabile prevederile H.G. nr. 614/1995.
Întrucât pârâtele au invocat, în susţinerea refuzului de a plăti reclamantei despăgubiri, prevederile Deciziei Consiliului nr. 90/424/CEE şi ale Directivei nr. 66/92/CEE, instanţa de fond a reţinut că, la momentul producerii episodului de pseudopestă aviară, România nu era stat membru al Uniunii Europene, Decizia Consiliului nr. 90/424/CEE fiind obligatorie pentru destinatarii români începând cu 1 ianuarie 2007, iar Directiva nr. 66/92/CEE a fost transpusă prin Ordinul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 153 din 27 iunie 2006, intrat în vigoare la 19 iulie 2006, respectiv, ulterior naşterii dreptului la despăgubiri, astfel încât, în lipsa unor dispoziţii naţionale incidente, care să excludă dreptul la despăgubiri în cazul imunoprofilaxiei obligatorii, refuzul autorităţilor pârâte nu se justifică.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin întârzierea achitării despăgubirilor, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Ordinul nr. 114/2003, conform cărora compensarea pierderilor suferite de proprietari se va face într-o perioadă de timp care, în conformitate cu legislaţia europeană, nu va depăşi 60 de zile de la data tăierii pasărilor sau distrugerii bunurilor contaminate.
Deoarece cheltuielile pentru acţiunile de combaterea bolilor epizootice se suportă în totalitate de la bugetul statului, iar reclamanta a solicitat acordarea dobânzilor doar începând cu data de 31 octombrie 2008, când a înregistrat la autorităţile pârâte plângerea prealabilă, instanţa de fond a apreciat că se impune acordarea acestei dobânzi doar în cuantumul prevăzut de Codul de procedură fiscală, conform art. 124, începând cu momentul solicitării lor şi până la momentul plăţii efective a despăgubirilor.
Referitor la cererea pârâtei D.S.V.S.A. Alba de chemare în garanţie a A.N.S.V.S.A., Curtea a apreciat că obligaţiile acestor instituţii în procedura prealabilă plăţii despăgubirilor sunt distincte, iar între autoritatea centrală şi direcţia judeţeană nu există un raport de garanţie sau de despăgubire, astfel încât cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba şi chemata în garanţie Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1. Recurenta - pârâtă Direcţia Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba a criticat sentinţa în temeiul art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul respingerii excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, soluţie pe care o consideră contrară prevederilor art. 7 alin. (1) şi (7) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii reclamantelor, care, în opinia sa, a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 1415/2004 şi mai multor ordine incidente în materie, emise de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare.
A invocat, de asemenea, Directiva nr. 66/92/CEE, potrivit căreia nu este permis statelor membre ale Uniunii Europene să acorde despăgubiri pentru bolile în privinţa cărora imunoprofilaxia este obligatorie, şi Decizia Consiliului nr. 90/424(CEE) privind unele cheltuieli în domeniul sanitar veterinar, care nu include presudopesta aviară pe lista bolilor pentru care se acordă despăgubiri.
3.2. Prin recursul formulat, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A) a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, a invocat lipsa calităţii sale procesuale - pasive, încălcarea prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., prin necomunicarea cererii prin care reclamanta şi-a precizat acţiunea, şi admiterea acţiunii reclamantei prin ignorarea normelor cuprinse în H.G. nr. 1415/2004, Directiva nr. 92/66/CEE şi Decizia nr. 424/90/CEE.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 11 noiembrie 2011, recurenta ANSVSA a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Alba Iulia în soluţionarea cauzei, cu referire la practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, concretizată în Decizia nr. 5261 din 9 noiembrie 2011, pronunţată într-un litigiu cu obiect identic.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând, în esenţă, că recursul declarat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba cuprinde simple afirmaţii, nesusţinute de material probator, iar recursul ANSVSA este nefondat, întrucât prima instanţă a clarificat corect atât cadrul procesual, cât şi fondul raportului juridic litigios.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, intimata - reclamantă a formulat note scrise prin care a arătat, pe de o parte, că niciuna dintre părţi nu a atacat cu recurs hotărârea de declinare pronunţată de Tribunalul Alba,, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 189/CAF/20 septembrie 2009), care a rămas irevocabilă.
Pe de altă parte, a arătat că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede competenţa curţii de apel pentru litigiile cu o valoare mai mare de 500.000 RON şi în ceea ce priveşte actele administrative ale autorităţilor publice centrale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cu prioritate motivul de ordine publică referitor la necompetenţa materială a instanţei de fond, invocat potrivit art. 304 pct. 3, 159 pct. 2 şi 162 C. proc. civ., în forma anterioară a modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (formă aplicabilă în cauză, în temeiul art. XXII alin. (2) din această din urmă lege), Înalta Curte îl constată fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cererea de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi precizată de reclamantă, are ca obiect obligarea autorităţilor publice pârâte să întocmească documentaţia necesară în vederea plăţii despăgubirilor solicitate pentru acoperirea pagubelor produse prin măsurile de lichidare a focarelor de boli transmisibile de la animale, cu referire la epidemia de pseudopestă aviară din perioada 12 mai 2006 - 24 mai 2006, şi să efectueze plata sumei cuvenite.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 614/1995 a fost aprobat Programul de supraveghere, prevenire, combatere şi asanare a bolilor la animale şi a celor transmisibile de la animale la om şi de refacere a şeptelului, prevăzut în anexă.
Conform punctului II, parag. 1 şi 2 din programul astfel aprobat, din creditele bugetare alocate prin Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, la capitolul „cheltuieli materiale pentru combaterea epizootiilor”, se plătesc despăgubiri, potrivit legii, persoanelor juridice (indiferent de tipul de proprietate) şi persoanelor fizice, deţinătoare de animale, care au suferit pagube, în baza documentaţiei întocmite de autoritatea sanitară veterinară de stat.
Procedura din această reglementare prevede că documentaţia întocmită de unitatea deţinătoare de animale şi de medicul veterinar de stat este aprobată de directorul şi contabilul şef al direcţiei sanitare veterinare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în calitate de structuri deconcentrate în teritoriu ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, iar după efectuarea decontărilor şi acordarea plăţilor, direcţiilor respective cu obligaţia de a notifica lunar autorităţii naţionale centralizatorul privind operaţiunile întreprinse.
În consecinţă, autoritatea competentă să soluţioneze cererea de despăgubiri a intimatei - reclamante este Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, care potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, are personalitate juridică şi funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Această competenţă a fost recunoscută prin legislaţia secundară direcţiei recurentei, în calitatea sa de serviciu public deconcentrat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, autoritatea centrală a statului care i-a delegat competenţe în efectuarea de controale sanitar-veterinare, în conformitate cu prevederile Directivei nr. 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei de Newcastle, transpusă prin Ordinul nr. 153/2006, directivă care în art. 2 lit. e se referă la autoritatea competentă, în sensul definit prin art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE.
Aceeaşi competenţă este recunoscută recurentei şi în ipoteza aplicării Hotărârii Guvernului nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, modificată prin H.G. nr. 1580/2005 şi ulterior abrogată prin H.G. nr. 1214/2009.
Conform art. 2 alin. (3) şi art. 4 din acest act normativ, despăgubirile se acordă în baza documentaţiei întocmite de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, avizată de direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi plata se face din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la titlul „Transferuri” alin. 40.52 „Despăgubiri pentru animale sacrificate în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor”.
Raportul juridic principal dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată are ca părţi, aşadar, pe intimata - reclamantă şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba, ceea ce determină competenţa tribunalului de a se pronunţa în primă instanţă, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., chiar dacă reclamanta a chemat în judecată şi autoritatea centrală în subordinea căreia funcţionează structura deconcentrată la nivel teritorial.
Cuantumul despăgubirilor solicitate nu produce efecte în planul stabilirii instanţei competente material, întrucât criteriul valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în litigiile care au ca obiect obligaţii fiscale - taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.
Or, în cauză, aşa cum s-a menţionat anterior, intimata-reclamantă a contestat refuzul nejustificat al autorităţii competente de a-i recunoaşte dreptul la despăgubiri şi de a întocmi documentaţia prevăzută de lege, act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmând ca instanţa competentă să analizeze şi celelalte susţineri formulate în recurs, a căror examinare nu mai poate fi efectuată de instanţa de control judiciar, în raport cu soluţia dată recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba şi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei nr. 280/CA/2010 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 527/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
