ICCJ. Decizia nr. 5179/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5179
Dosar nr. 282/2/2012
Ședința publică din 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 12 ianuarie 2012, reclamanta S.S. a chemat în judecată pârâtul M.E.C.T.S. solicitând obligarea pârâtului la recunoaşterea diplomei de licenţă emisă de Universitatea S.H., cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 1618 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că:
Reclamanta a absolvit Universitatea S.H. din Bucureşti, Facultatea de Sociologie – Psihologie, forma de învăţământ la distanţă, obţinând titlul de licenţiat în psihologie în urma promovării examenului de licenţă din sesiunea iulie 2008, fiindu-i eliberată diploma de licenţă.
Ca răspuns la plângerea prealabilă formulată, reclamantei i s-a comunicat, prin Adresa nr. 18922 din 11 noiembrie 2011, că M.E.C.T.S. avizează numai achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor de la SC R. SA, întreaga responsabilitate privind eliberarea actelor de studii revenind instituţiei de învăţământ.
Diploma de licenţă eliberată reclamantei, la data de 6 august 2009, este un act administrativ care a produs efecte juridice, a intrat în circuitul civil şi atâta timp cât nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, continuă să producă efecte juridice, reclamanta beneficiind în continuare de drepturile pe care i le conferă acest act, fără a fi nevoie de o recunoaştere din partea ministerului pârât.
În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul M.E.C.T., nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate şi titluri sau calităţi dobândite.
Actele de studii conferă titularilor acestora drepturi şi obligaţii care decurg din Legea nr. 84/1995 şi din celelalte reglementări în vigoare. Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.
Instanţa a reţinut că Legea nr. 84/1995, în vigoare la data eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, nu conţine nicio prevedere conform căreia, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din această lege, conferite de diploma de licenţă, este necesară eliberarea unui act de către minister, prin care diploma să fie recunoscută în mod neechivoc, astfel cum se solicită prin prezenta acţiune.
Atribuţiile care revin M.E.C.T.S., în procesul de eliberare a actelor de studii sunt restrânse şi vizează, conform art. 4 alin. (2) din ordinul sus menţionat, conceperea şi tehnoredactarea modelelor de referinţă ale formularelor acestor acte, în baza consultării cu instituţiile de învăţământ superior şi cu alte instituţii prevăzute de legislaţia în vigoare şi desemnare a unităţii de specialitate, care tipăreşte şi difuzează formularele actelor de studii, conform art. 7 din ordin, iar ulterior eliberării actelor de studii ministerul-pârât neavând nicio atribuţie de a emite acte administrative prin care să recunoască respectivele acte.
În consecinţă, a reţinut instanţa că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, neputându-se reţine că pârâtul a exprimat explicit, cu exces de putere, voinţa de a nu rezolva cererea reclamantei de eliberarea a unui act de recunoaştere a diplomei de licenţă.
La termenul de judecată din 6 martie 2012, apărătorul reclamantei a precizat, la solicitarea instanţei, că unul dintre motivele ce au determinat-o pe reclamantă să promoveze acţiunea a fost acela că i s-a refuzat înscrierea la cursurile de master, deşi deţine diplomă de licenţă.
Sub acest aspect, Curtea de apel a arătat că reclamanta are posibilitatea, într-o asemenea situaţie, să conteste în instanţa de contencios administrativ refuzul de a i se permite înscrierea la aceste cursuri, având în vedere că are o diplomă de licenţă, care nu a fost anulată irevocabil de instanţa de judecată şi care îşi produce efecte juridice.
Împotriva sus-amintitei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.S.
Criticile expuse în cererea de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în sinteză reiterându-se că soluţia de respingere a acţiunii având ca obiect obligarea M.E.C.T.S. să recunoască reclamantei diploma de licenţă emisă de Universitatea S.H. este de natură a o vătăma pe aceasta, care este absolvenţă a universităţii menţionate, Facultatea de Sociologie - Psihologie, forma de învăţământ la distanţă.
Prin Ordinul nr. 3404/2006 (art. 8) M.E.C.T.S. a recunoscut posibilitatea organizării de către universităţile acreditate a formei de învăţământ la distanţă, pentru domeniile la care sunt acreditate să organizeze cursuri de zi.
Cu toate acestea după anul 2009 ministerul a refuzat că mai elibereze diplome pentru absolvenţii din acest an, încălcându-şi astfel conduita abordată constant până la acel moment.
S-a mai arătat că potrivit teoriei de drept comun a irevocabilităţii actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicţionale, odată ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de emitent, ci poate fi desfiinţat chiar prin intermediul instanţei judecătoreşti.
În concret, adeverinţele/diplomele eliberate de Universitatea S.H. au produs deja efecte juridice faţă de terţi, iar obţinerea unei diplome presupune în fapt şi recunoaşterea formei de învăţământ urmate de absolvent.
S-a mai arătat că O.U.G. nr. 10/2009 (art. 2 Și 4) încalcă în mod flagrant drepturile unui număr mare de absolvenţi care riscă să fie excluşi din cariere, din viaţa socială şi au fost stigmatizaţi de decizia abuzivă a conducerii M.E.C.T.S. şi că toate cele arătate impun modificarea sentinţei recurate şi obligarea M.E.C.T.S. să recunoască diploma de licenţă pentru reclamantă.
Punctul de vedere al intimatului M.E.C.T.S., fost expus în întâmpinare, subliniindu-se că în lipsa unui temei legal pentru obligaţia recunoaşterii diplomei emise de o universitate nu poate fi admisă acţiunea reclamantei şi că pentru acestea se apreciază ca fiind legală şi temeinică sentinţa recurată.
Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Considerentele sentinţei aflate în control judiciar demonstrează că au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate raţiunile care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţii.
Nu poate trece neobservat faptul că în cuprinsul cererii de recurs nu se combat argumentele instanţei, susţinerile detaliate fiind neconsistente şi neputând fi circumscrise niciunuia din motivele de recurs invocate – art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Nici din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., care permit instanţei de recurs să examineze cauza sub toate aspectele, sentinţa recurată nu este susceptibilă de a fi reformată în sensul solicitat.
În evaluarea acţiunii cu care a fost învestită, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat, pe de o parte, la obiectul acesteia (obligarea M.E.C.T.S. să recunoască diploma de licenţă emisă de Universitatea S.H. în favoarea reclamantei), iar pe de altă parte, la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi la reglementările legale relevante pentru speţă – Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei.
Din analiza tuturor actelor normative menţionate a rezultat că ministerul pârât nu are nicio atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diplomele de licenţă, conform art. 4 alin. (2) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 atribuţiile acestei autorităţi privind conceperea şi tehnoredactarea modelelor de referinţă ale formularelor acestor acte, pe baza consultărilor cu instituţiile de învăţământ şi cu alte instituţii prevăzute de lege.
Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.
În acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi (spre exemplificare: Deciziile secţiei contencios administrativ şi fiscal, nr. 2574 din 24 mai 2012 şi nr. 5744 din 4 iunie 2013) confirmă soluţia în prezenta cauză.
Protejarea drepturilor ce decurg din diploma de licenţă se poate realiza, însă în cadrul altui demers judiciar; recurenta - reclamantă a invocat încălcarea dreptului de înscriere la cursurile de master, deci are posibilitatea de a se adresa instanţei prin acţiune formulată în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte acest drept, fără a fi nevoie de intervenţia M.E.C.T.S., pentru „recunoaşterea diplomei de licenţă”.
De asemenea, Înalta Curte observă că în mod corect prima instanţă a constatat nerelevanţa în cauză a O.G. nr. 10/2009 (privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate) - abrogată prin Legea nr. 1/2011 – act normativ invocat şi prin cererea de recurs, fără a se demonstra legătura cu obiectul dedus judecăţii.
Având în vedere cele arătate, precum şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.S. (fostă A.P.S.) împotriva Sentinţei nr. 1618 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2565/2012. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2379/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
