ICCJ. Decizia nr. 2565/2012. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2565/2012
Dosar nr. 11036/2/2011
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 11036/2/2011 reclamanta S.I.F.B.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., următoarele:
- Anularea Deciziei nr. 994 din 06 octombrie 2011 emisă de C.N.V.M. prin care această autoritate a modificat dispoziţiile legale în materia persoanelor care acţionează concertat în legătură cu un emitent;
- Obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei în temeiul art. 172 C. proc. civ. decizia contestată semnată, precum şi toate documentele care au stat la baza emiterii acestui act administrativ;
- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta C.N.V.M. a formulat întâmpinare, invocând excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, în raport de obiectul acţiunii introductive, având în vedere prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu cele ale Statutului C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
La termenul de judecată din data de 29 februarie 2012 reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (7) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002.
Pârâta a formulat un punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, susţinând respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 2234 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (7) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut cu privire la excepţia necompetenţei materiale, faptul că sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 25/2002 (Statutul C.N.V.M.), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 514 din 12 iulie 2002, conform cărora:
"(6) C.N.V.M. poate realiza la cerere sau din oficiu, interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de aceasta, aplicabile entităţilor reglementate şi supravegheate.
(7) C.N.V.M. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, prevăzute la alin. (1) şi (2). În caz de litigiu actele individuale emise de către C.N.V.M. cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6) pot fi atacate cu recurs în faţa Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ. Până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţa judecătorească executarea actelor C.N.V.M. nu se suspendă".
Instanţa sesizată a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, deciziile sunt acte individuale prin care C.N.V.M. dă interpretarea oficială a propriilor reglementări care guvernează piaţa de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a formulat cerere de anulare a Deciziei C.N.V.M. nr. 994 din 06 octombrie 2011, constatând că, prin această decizie intimata a realizat interpretarea oficială a propriilor reglementări care guvernează piaţa de capital, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare şi ale art. 7 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul adunărilor generale ale societăţilor comerciale.
Prin urmare, s-a constatat că atât din conţinutul deciziei atacate cât şi din preambulul acesteia, rezultă, fără echivoc, caracterul de act individual interpretativ, fiind astfel incidente prevederile speciale ale art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 25/2002 care stabilesc, prin derogare de la dreptul comun în materie, competenţa de soluţionare în primă instanţă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (7) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, Curtea a reţinut că asupra acesteia trebuie să se pronunţe instanţa competentă, urmând ca această excepţie să fie analizată de instanţa competentă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
3. Recursul declarat de S.I.F.B.C. SA împotriva Sentinţei nr. 2234 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (7) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 aprobat cu modificări prin Legea nr. 514/2002, înregistrat la 30 martie 2012
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta consideră că în speţă sunt îndeplinite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, că textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia, fiind determinant pentru soluţia excepţiei de necompetenţă materială a instanţei.
Norma juridică a cărei neconstituţionalitate a fost invocată nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă C.N.V.M.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este prematur formulată.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată
1. Chestiuni prealabile
Curtea urmează a se pronunţa asupra cererii de recurs formulată şi înregistrată la 30 martie 2012, având în vedere că cererea din data de 10 mai 2012 intitulată "completarea motivelor de recurs" este tardiv formulată în ceea ce priveşte motivarea recursului la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Se mai reţine şi că soluţia de admitere a excepţiei de necompetenţă materială şi declinare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, este irevocabilă, neputând fi atacată cu recurs.
2. Recursul este nefondat.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (7) din Statutul C.N.V.M. nu a fost respinsă ca inadmisibilă, ci ca prematură, deşi instanţa de fond nu a reţinut în mod expres prematuritatea.
Din motivarea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă însă că cererea va fi analizată de instanţa competentă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ceea ce denotă prematuritatea formulării solicitării.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Pentru ca prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 să fie îndeplinite şi sesizarea să poată fi înaintată Curţii Constituţionale, aceasta trebuie să fie analizată de instanţa competentă material prevăzută de legea în discuţie, în speţă, de art. 7 alin. (7) din Statutul C.N.V.M.
Numai în acest sens, condiţia legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este îndeplinită.
Instanţa care îşi declină competenţa şi se dezînvesteşte de soluţionarea pricinii admiţând o excepţie de procedură absolută nu se mai poate pronunţa asupra unei excepţii de fond, deoarece este necompetentă să soluţioneze fondul litigiului.
3. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de S.I.F.B.C. SA împotriva Sentinţei nr. 2234 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2570/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5179/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
