ICCJ. Decizia nr. 519/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 519/2012
Dosar nr. 47/42/2011
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 98 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti - secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C.E.L. în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Buzău.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 78 din 23 septembrie 2010, Baroul Buzău a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen formulată reclamantă în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cu motivarea că aceasta nu întruneşte toate condiţiile legale şi statutare.
Având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, art. 281 din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 295 din 15 decembrie 2007 a Consiliului U.N.B.R., s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că a susţinut examenul de definitivare în profesia de consilier juridic şi nici nu a dobândit prin efectul legii calitatea de consilier juridic definitiv, neavând vechimea de 5 ani în calitate de consilier juridic la data de 09 decembrie 2003 când a intrat în vigoare Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Prin Decizia nr. 945 din 10-11 decembrie 2010, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 78 din 23 septembrie 2010, reţinându-se că nu sunt îndeplinite prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, reclamanta deţinând la data de formulării cererii o vechime de aproximativ 9 ani în funcţia de consilier juridic, calitate pe care a dobândit-o începând cu data de 01 septembrie 2001.
S-a mai reţinut că reclamanta a absolvit studiile superioare în anul 1999; la data de 01 iulie 2000 i s-a schimbat funcţia în inspector specialitate II, iar la data de 03 august 2000 i s-a echivalat funcţia în consilier cat. A cls. I, din data de 01 septembrie 2001 fiind consilier juridic.
Funcţia de consilier juridic este menţionată în carnetul de muncă al reclamantei începând cu data de 01 septembrie 2001, astfel că aceasta nu îndeplinea condiţia impusă de dispoziţiile legale menţionate, respectiv art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, de a fi exercitat 10 ani profesia de consilier juridic, vechime necesară primirii în funcţia de avocat cu scutire de examen.
S-a constatat că adeverinţa invocată de reclamantă, emisă de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Buzău, furnizează aceleaşi date care sunt menţionate în Carnetul de muncă cu precizarea că denumirea funcţiei de inspector şi consilier a fost reglementată prin Legea nr. 40/1991 prin care a fost stabilită salarizarea la instituţiile publice pentru funcţia de consilier juridic.
În concluzie, s-a apreciat că Baroul Buzău a reţinut greşit că începând cu data de 03 august 2000 reclamanta a fost angajată la D.G.M.P.S. Buzău în calitate de consilier juridic şi are o vechime neîntreruptă de peste 10 ani, întrucât funcţia de consilier juridic o deţine din 01 septembrie 2001.
Nici la data la care a fost transferată in interesul serviciului la Casa Judeţeană de Pensii Buzău nu a fost încadrată în funcţia de consilier juridic, deşi era menţionată funcţia respectivă în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în cuprinsul pct. B din anexa 1.
În plus, adresa emisă de Casa de Pensii Buzău nu poate modifica înregistrarea din Carnetul de muncă şi nici echivala funcţia de inspector cu cea de consilier juridic întrucât şi anterior dobândirii adeverinţei de licenţă reclamanta a deţinut tot funcţia de inspector.
Curtea de apel a apreciat că dispoziţiile art. 16 alin (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în vigoare la data formulării cererii, au în vedere funcţia de consilier juridic, pe care reclamanta o deţine de la data de 01 septembrie 2001, asimilarea altor funcţii cu cele indicate de textul legal fiind exclusă.
Faptul că reclamanta ar fi reprezentat instituţia publică în litigiile de la instanţa supremă nu o îndreptăţeşte pe aceasta să acceadă în profesia de avocat, cu scutire de examen, fără respectarea dispoziţiilor legale.
Mai mult, prin decizii repetate instanţa supremă a reţinut că pentru cei aflaţi într-una din situaţiile menţionate în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/ 1995 republicată, legiuitorul nu a constituit un drept de a fi primiţi în profesia de avocat cu scutire de examen, ci a prevăzut că există o astfel de posibilitate, lăsând decizia la latitudinea, în primul rând Comisiei permanente şi în final Consiliul Uniunii Avocaţilor din România de a stabili pentru fiecare caz în parte, dacă acordă scutire de examen.
În fine, s-a apreciat că reclamanta poate potrivit art. 16 alin. (1) aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 270/2010 să fie primită în profesie numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional, potrivit Legii şi Statutului profesiei de avocat.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea acesteia, modificarea sentinţei recurate şi pe fond, admiterea contestaţiei.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă aduce, în esenţă, critici sentinţei atacate, susţinând că instanţa de fond în mod eronat a consfinţit legalitatea Deciziei nr. 945/2010 a Consiliului U.N.P.R. care constituie obiectul controlului judecătoresc în baza art. 1 din Legea nr. 554/ 2004 prin care s-a respins contestaţia sa împotriva Deciziei nr. 78/2010 a Consiliului Baroului Buzău, motivat de faptul că nu are vechimea de 10 ani în profesia de consilier juridic pentru a fi aplicate dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Se menţionează că instanţa de fond nu a ţinut seama de înscrisurile doveditoare a calităţii de consilier juridic pe care a deţinut-o începând cu data de 1 septembrie 1999, respectiv adeverinţa din 1 februarie 2011 a Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Buzău din care rezultă că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Biroului legislaţia muncii şi contencios, ca şi consilier juridic şi Adeverinţa din 19 mai 2010 a Casei Judeţene de Pensii Buzău, prin care se certifică faptul că perioada 1 septembrie 1999 – 1 februarie 2010 constituie vechime în specialitatea de consilier juridic.
De asemenea, în mod eronat s-a reţinut că a fost angajată la Casa Judeţeană de Pensii Buzău în funcţia de consilier juridic începând cu 1 septembrie 2001, deşi corectă era data de 1 februarie 2001, astfel cum rezultă din carnetul de muncă.
Neţinând seama de aceste înscrisuri care dovedesc că la data depunerii cererii pentru admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen, respecta cerinţa de a fi îndeplinit timp de cel puţin 10 ani neîntrerupt funcţia de consilier juridic pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, instanţa de fond în mod greşit a consfinţit legalitatea Deciziei nr. 945/2010 a Consiliului U.N.B.R. contestată în cauză.
Se menţionează şi faptul că unei alte persoane aflată în situaţia sa, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 37/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti, i-a fost admisă acţiunea, dispunându-se obligarea pârâtelor de a o primi în profesia de avocat cu scutire de examen.
Deşi apreciază că obiectul controlului instanţei de contencios administrativ îl constituie Decizia nr. 945/2010 a Consiliului U.N.B.R., recurenta-reclamantă aduce critici şi Deciziei nr. 78/2010 a Consiliului Baroului Buzău, arătând că aceasta este nelegală şi netemeinică, întrucât prin adeverinţe, Colegiul consilierilor juridici Buzău a atestat definitivarea sa în profesie, iar Consiliul Baroului Buzău nu a ţinut seama de aceste dovezi şi nici de prevederile art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic.
Au fost depuse înscrisuri în susţinerea recursului cât şi concluzii scrise prin care au fost reiterate argumentele din cererea de recurs.
Intimatul Baroul Buzău a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţionând că soluţia adoptată de Consiliul U.N.B.R. este în concordanţă cu dispoziţiile legale, respectiv art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Deşi recurenta-reclamantă nu indică temeiul legal al recursului, criticile formulate pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, cât şi din cuprinsul cererii de recurs, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 945/2010 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii U.N.B.R.
Prin această decizie a fost respinsă contestaţia recurentei-reclamante împotriva Deciziei Consiliului Baroului Buzău nr. 78 din 23 septembrie 2010, reţinându-se că aceasta deţine calitatea de consilier juridic începând cu data de 1 septembrie 2001, însă la data formulării cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen nu îndeplinea prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 referitoare la îndeplinirea funcţiei de consilier juridic timp de cel puţin 10 ani, deţinând funcţia de consilier juridic de aproximativ 9 ani.
Prin urmare, vor fi avute în vedere criticile care vizează aspectele reţinute în Decizia nr. 945/2010, fiind fără obiect şi respectiv fără relevanţă criticile referitoare la Decizia nr. 78/2010.
Criticile recurentei-reclamante vizează, în esenţă, îndeplinirea condiţiei prevăzută la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 referitoare la îndeplinirea funcţiei de consilier juridic timp de cel puţin 10 ani la momentul depunerii cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Necontestat este faptul că recurenta-reclamantă a solicitat prin cererea înregistrată la nr. 330 din 20 mai 2010 la Baroul Buzău, primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior.
În mod corect prin Decizia nr. 945/2010 s-a reţinut că aceasta nu a îndeplinit funcţia de consilier juridic timp de 10 ani la momentul depunerii cererii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, incidente la momentul soluţionării contestaţiei (abrogat de la 1 ianuarie 2011) „(1) Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntrerupta în aceeaşi unitate, vechimea in funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat in locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta. (2) În carnetul de munca se înscriu datele cu privire la situaţiile arătate la alin. (1), precum şi cele privind starea civila, pregătirea şcolară şi pregătirea profesională a titularului, recompensele şi orice alte situaţii care, potrivit dispoziţiilor legale, se menţionează în carnetul de muncă”.
Deci, conform acestor dispoziţii, actul oficial prin care se face dovada vechimii în funcţie este carnetul de muncă.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copia carnetului de muncă al recurentei-reclamante, astfel cum a fost rectificat la poziţiile 41-45, rezultă că aceasta a îndeplinit funcţia de consilier juridic la Casa Judeţeană Buzău începând cu 1 februarie 2001 (dosar fond).
Adeverinţele menţionate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs puteau sta la baza rectificărilor/ modificărilor în carnetul de muncă, potrivit art. 6 din Decretul nr. 92/1976 or, după cum se constată, nu au avut loc menţiuni în carnetul de muncă în sensul celor urmărite şi susţinute de aceasta.
Prin urmare, criticile recurentei referitoare la neluarea în considerare a acestor adeverinţe, sunt nefondate.
Faţă de cele menţionate, se constată că de la momentul în care recurenta-reclamantă a îndeplinit funcţia de consilier juridic, respectiv data de 1 februarie 2001 (eronat fiind menţionată data de 1 septembrie 2001 în cuprinsul Deciziei nr. 945/2010) şi până la data formulării cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen – 20 mai 2010, nu au trecut 10 ani în care aceasta să fi îndeplinit această funcţie.
Astfel, în mod corect prin Decizia nr. 945/2010 emisă de Consiliul U.N.B.R. s-a reţinut că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte cauze care au vizat alte persoane la care face referire recurenta nu sunt izvor de drept şi nu pot fi reţinute ca relevante în cauza de faţă.
În raport de toate considerentele menţionate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E.L. împotriva sentinţei nr. 98 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Ploieşti - secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 356/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 584/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
