ICCJ. Decizia nr. 584/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 584/2012
Dosar nr. 247/64/2010
Şedinţa publică de la 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 200/F din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul D.L., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pe care le-a obligat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, respectiv să emită titlul de plată, ulterior emiterii titlului de despăgubiri. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia prematurităţii, invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul a formulat notificare pentru acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv iar prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2008 emisă de SC R. SRL Braşov s-a admis notificarea şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru apartamentul nr. 20 situat în Braşov, înscris în C.F. Braşov, dosarul fiind transmis Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
De la momentul înregistrării acestui dosar până la momentul promovării acţiunii pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a parcurs toate cele trei etape aferente procedurii administrative, ci numai etapa transmiterii şi înregistrării dosarului şi etapa analizării dosarului sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării.
Abia după promovarea acţiunii, respectiv în octombrie 2010, s-a desemnat un evaluator în mod aleatoriu în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul solicitat de reclamant.
În aceste împrejurări, s-a constatat că cererea privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului este întemeiată.
Pe cale de consecinţă, având în vedere intervalul mare de timp scurs de la data emiterii Ordinelor prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, până în prezent, ţinând seama şi de faptul că Legea nr. 247/2005 are un caracter reparator, menit să compenseze prejudiciile suferite de persoanele cărora li s-au preluat în mod abuziv imobilele în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a constatat că pârâta a stat în pasivitate, nesoluţionând într-un termen rezonabil solicitările de acordare a despăgubirilor la care s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit.
Având în vedere prevederile art. 16, alin. (4), alin. (5), alin. (6) şi alin. (7), Capitolul 5, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a admis acţiunea, fiind obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, după realizarea raportului de evaluare iar ulterior pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de plată, respingându-se excepţia prematurităţii ca neîntemeiată.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit a fost obligată la emiterea titlului de plată, care se face numai după parcurgerea procedurii stabilită la cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv în ordinea înregistrării cererilor de opţiune şi în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
A învederat recurenta că prima instanţă nu a ţinut cont de împrejurarea că prin O.U.G. nr. 62/2008 s-a modificat Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în sensul că sursele de finanţare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcţie se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la acest fond şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice, aşa încât prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile, prin obligarea recurentei la emiterea titlului de plată.
S-a învederat că prin art. III al O.U.G. nr. 62/2010 s-a stabilit o suspendare temporară a dreptului de a se emite titlului de plată, în acord cu prev. art. 53 din Constituţie.
Recurenta a concluzionat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit dreptul suveran al legiuitorului de a dispune asupra întinderii, amplorii şi oportunităţii măsurilor reparatorii.
2. Apărările intimatului
Intimatul deşi legal citat nu a formulat întâmpinare.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Legea nr. 247/2005 stabileşte în capitolul V1 din Titlul VII procedura ce trebuie parcursă pentru emiterea titlului de plată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, emiterea unui titlu de plată se face cu respectarea ordinii înregistrării cererii de opţiune, însoţită de toate documentele necesare prevăzute de pct. 182.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 128/2008, plata efectuându-se în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare, îndeplinirea celor 2 condiţii concomitente fiind obligatorie, respectiv ajungerea la ordinea cererii de opţiune şi existenţa disponibilităţilor financiare.
Opţiunea persoanei îndreptăţite poate fi făcută exclusiv asupra despăgubirilor în numerar, situaţie în care se prezintă personal sau prin mandatar cu procură autentică la Direcţie, care îi reţine titlul de despăgubire în original şi îi transferă despăgubirea în 15 zile calendaristice de la existenţa disponibilităţilor financiare, conform art. 181 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.
În speţă, în lipsa parcurgerii procedurii instituită prin dispoziţiile legale imperative prezentate anterior, respectiv a existenţei opţiunii persoanei îndreptăţite cu privire la plata despăgubirilor băneşti în numerar, dar şi a disponibilităţilor financiare pentru achitarea acestora, recurenta – pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu putea fi obligată la emiterea titlului de plată în favoarea intimatului – reclamant.
La aceste consideraţii se adaugă şi cele rezultate din O.U.G. nr. 62/2008, care a modificat Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la art. 141 alin. (4) prevăzându-se că sursele de finanţare a acordării despăgubirilor în numerar se asigură până la listarea la bursă a SC F.P. SA, din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la acest Fond şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.
Prin art. III din O.U.G. nr. 62/2010, legiuitorul a dispus o suspendare temporară a dreptului de a se emite titlul de plată, în temeiul art. 53 Constituţie, faţă de situaţia de excepţie determinată de actualul context economic caracterizat de constrângeri bugetare şi de riscul imposibilităţii menţinerii echilibrului bugetar.
Aceste dispoziţii nu afectează dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în numerar, ci doar exerciţiul temporar al acestui drept, în actuala conjunctură economică naţională şi europeană caracterizată prin restricţionare severă a cheltuielilor bugetare.
Aceste măsuri sunt în concordanţă şi cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit în mai multe decizii că legiuitorul naţional are dreptul suveran şi exclusiv de a aprecia asupra întinderii şi amplorii măsurilor reparatorii, dar şi asupra oportunităţii acestora, situaţii care nu ar putea fi cenzurate de nici o instanţă care, în acest mod şi-ar aroga calitatea de „legiuitor pozitiv”, şi ar încălca principiul separaţiei puterilor de stat, ceea ce este nepermis într-un stat de drept (Cauza Broniowschi contra Poloniei).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei şi va modifica în parte sentinţa, în sensul că va respinge ca prematur formulat capătul de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, urmând a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 200/F din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, ca prematur formulat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 519/2012. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 904/2012. Contencios → |
|---|
