ICCJ. Decizia nr. 5216/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5216/2012
Dosar nr. 7597/2/2010
Ședința publică din 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii I.N., I.V. şi P.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Roman prin C.C.S.D. – D.C.A. Legii nr. 10/2001 şi D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. să se constate neconstituţionalitatea art. 3 din O.G. nr. 62/2010, obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei de acordare de despăgubirilor in condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, obligarea D.A.D.N. ca în baza deciziei Comisiei Centrale să emită titlul de plată pentru suma stabilită de C.C., obligarea A.N.R.P. ca în termen de trei luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a acestei hotărâri să plătească suma conform certificatului de moştenitor din 5 septembrie 2008, în cotele materializate în acesta.
Prin precizarea acţiunii, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu aceleaşi părţi obligarea pârâtei C.C.S.D. la numirea unui evaluator pentru stabilirea despăgubirilor băneşti pentru terenul expropriat in Craiova, Jud. Dolj conform Dispoziţiei din 2007 emisă de Primarul Mun. Craiova, obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor în care să se menţioneze cuantumul acestor despăgubiri precum şi obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor întru-un an de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că de la momentul emiterii Dispoziţiei din 14 iunie 2007 de Primăria Mun. Craiova nici până în momentul de fată nu a fost emis titlul de despăgubiri, în condiţiile în care prin dispoziţia menţionată s-a stabilit că aveau dreptul la despăgubiri.
Arată că această întârziere în soluţionarea acestui dosar de către instituţiile abilitate ale statului, constituie o atingere a unui drept de proprietate, iar prelungirea în timp a acestui refuz inclusiv prin prisma O.U.G. nr. 62/2010 care suspendă acordarea acestor despăgubiri ca şi caracterul imprevizibil al momentului plăţii face ca acest refuz să fie considerat ca nejustificat.
În precizarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că A.N.R.P. refuză sa numească un expert evaluator deşi dosarul a fost înaintat acestei instituţii de către Prefectura Jud. Dolj din luna iulie 2010.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1073 și 1075 C. civ., art. 3 lit. h), Titlul VII din Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 361/2005, art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 34/2009.
Pârâta A.N.R.P. – D.A.D.N., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A arătat că reclamanţii nu figurează în baza de date a A.N.R.P. – D.A.D.N., cu dosar de opţiune, potrivit procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/ 2005 - Titlul VII art. 181 și 187.
Pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamanţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5532 din 3 octombrie 2011, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.N., I.V. şi P.G., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin C.C.S.D. – D.C.A. Legii nr. 10/2001 - Bucureşti, D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. şi, în consecinţă, a obligat C.C.S.D. să emită decizia - titlu de despăgubire pentru imobilul proprietatea reclamanţilor şi să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
Totodată, a respins capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii şi daune morale, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă, a reţinut,în esenţă, următoarele:
Prin Dispoziţia din 14 iunie 2007 emisă de Primarul Mun. Craiova a fost respinsă cererea privind restituirea în natură pentru terenul situat în Craiova, fiind propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniilor proprietăţii
Dispoziţia, împreună cu dosarul aferent întocmit potrivit dispoziţiilor Titlului VII, Cap.V din Legea nr. 247/2005, însoţite de avizul de legalitate au fost înaintate autorităţii pârâte C.C.S.D., în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
S-a statuat că deşi în Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 nu se prevede un termen special de emitere a deciziei - titlu de despăgubire, pârâta era obligată să răspundă cererii formulate de reclamantă într-un termen rezonabil apreciat în funcţie de data înregistrării notificării emisă în temeiul legii şi prin prisma întregii jurisprudenţe adoptate în temeiul art. 1 şi art. 6 din C.E.D.O., astfel încât dreptul reclamanţilor la aceste despăgubiri să fie efectiv şi real.
S-a reţinut că se impune admiterea acţiunii în parte, în sensul de a fi obligată pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire, să desemneze un evaluator care să evalueze imobilul pentru care s-au solicitat despăgubiri, ulterior reclamanţii având dreptul de a opta între a emite titlul de plată sau titlul de conversie.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că acest capăt de cerere nu este întemeiat, întrucât reclamanţii nu au dovedit un astfel de prejudiciu şi nici a acestor cheltuieli.
În ceea ce priveşte cererea privind acordarea daunelor cominatorii, instanţa a respins-o, potrivit dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs C.C.S.D. care a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., invocând în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond nu a exercitat un rol activ în cauză şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 13524/2007 emisă de Primăria Mun. Craiova;
- sentinţa pronunţată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond reţinând în mod greşit temeinicia în parte a acţiunii formulate de reclamant, întrucât nu a fost încălcat principiul termenului rezonabil, nefiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului şi modificarea sentinţei pronunţate în sensul respingerii acţiunii în integralitate.
Autoritatea publică pârâtă a depus şi Note de şedinţă prin care, în esenţă, a reluat şi argumentat criticile formulate în recurs şi, în plus, a invocat prevederile O.U.G. nr. 4/2012 şi ale legii de aprobare a acestui act normativ.
Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor recursului susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat pentru motivele şi în limitele care vor fi prezentate în continuare.
Este nefondată critica recurentei în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei din 2007 emisă de Primăria Mun. Craiova.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei, rezultă că prin Încheierea din 30 mai 2011 pronunţată în dosarul cauzei, instanţa de fond a respins această excepţie de nelegalitate (filele 183 și 185 dosar fond), încheierea nefiind recurată.
Astfel, toate criticile ce vizează excepţia de nelegalitate nu pot fi analizate, întrucât nu a fost exercitată calea de atac împotriva acestei încheieri.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la sentinţa pronunţată:
În cauză, este necontestat că intimaţii-reclamanţi sunt beneficiarii Dispoziţiei din 2007 emisă de Primarul Mun. Craiova transmisă, împreună cu dosarul, autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
De asemenea, este necontestat că intimaţii-reclamanţi au notificat autoritatea competentă încă din anul 2002 pentru restituirea imobilului în litigiu.
Totodată, din actele şi lucrările cauzei, judecătorul fondului a reţinut în mod corect că dosarul privind Dispoziţia din 2007 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei - titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei O.U. se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea O.U. criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim – echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, C.E.D.O., soluţionând cererea şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către C.E.D.O. în cauza M.A. şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza M.A. şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie, acţiunea formulată este întemeiată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire este condiţionată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care C.C. s-a pronunţat că sunt constituţionale, aşa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 3041 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, va admite recursului, va modifica sentinţa recurată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 3 luni după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare, conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 menţionată şi în raport de posibilitatea efectivă şi reală a autorităţii publice pârâte de a îndeplini această obligaţie.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de recurs reţine că urmare a soluţiei asupra recursului şi în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., nu se impune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 5532 din 3 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că emiterea deciziei-titlul de despăgubire urmează să fie făcută în termen de 3 luni de la expirarea perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G. nr. 4/2012.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5222/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5207/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
