ICCJ. Decizia nr. 5222/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5222/2012
Dosar nr. 1164/3/2010
Ședința publică din 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâţii M.F.P., A.N.A.F. şi D.G.F.P. Ilfov, solicitând să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Preşedintele A.N.A.F., să fie obligată intimata A.N.A.F. la reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior încetării raportului său de serviciu şi obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective în funcţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2216 din 7 septembrie 2010 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că actul administrativ atacat de reclamant este emis de o autoritate publică centrală.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 8 octombrie 2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 5638 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Ilfov.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că deşi reclamantul a invocat ca prim motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 1140 din 26 mai 2009, faptul că Nota de lichidare din 18 septembrie 2009 a fost întemeiată doar pe Preavizul din 23 mai 2009, nota de lichidare este ulterioară ordinului atacat, iar aspectele invocate sunt irelevante întrucât cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau contemporane momentului emiterii actului şi nu ulterioare.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, respectiv faptul că preavizul i s-a comunicat în cursul lunii aprilie 2009 în timp ce se afla în concediu medical, instanţa a reţinut că preavizul ce a fost comunicat îndeplineşte condiţiile de valabilitate prevăzute de lege, termenul său fiind suspendat pe durata concediului medical şi în termenul de preaviz el nu a optat pentru una dintre funcţiile publice vacante, astfel cum i s-a pus în vedere şi cum dispune art. 99 din Legea nr. 188/1999, astfel că s-a apreciat că ordinul de eliberare din funcţia publică este valabil.
În ceea ce priveşte cauza de nulitate ce rezultă din declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat că la data emiterii ordinului contestat, O.U.G. nr. 37/2009 era în vigoare şi ca urmare a Deciziei nr. 413/2010 şi nr. 414/2010 pronunţate de Curtea Constituţională a fost emis Ordinul nr. 1474/2010 de reintegrare a reclamantului în funcţia publică de conducere, dar şi că deciziile Curţii Constituţionale nu pot retroactiva, fiind obligatorii doar de la publicare şi nu pot avea ca efect nulitatea actelor emise sub imperiul legii declarate neconstituţionale.
Susţinerea privind lipsa de motivare a fost respinsă datorită faptului că în preambulul său cuprinde temeiurile de fapt şi de drept ale măsurii dispuse, iar neconcordanţa dintre data adresei din 22 iunie 2009 şi data emiterii ordinului nu este de natură să atragă nulitatea actului administrativ.
Ultimul motiv de nelegalitate referitor la faptul că ordinul atacat „nu poartă niciuna din vizele legale” a fost respins şi s-a constatat că la dosar a fost depusă copia ce cuprinde semnăturile şi înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia şi, de aceea, cererea a fost respinsă în privinţa constatării nulităţii absolute a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată, apreciind că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În cadrul motivelor de recurs s-a arătat că instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că declararea ulterioară emiterii ordinului atacat a O.U.G. nr. 37/2009 ca fiind neconstituţională nu ar avea ca efect asupra valabilităţii ordinului contestat.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012 a explicat înţelesul sintagmei „produce efecte numai pentru viitor” şi în nici un caz nu se poate reţine, aşa cum a făcut instanţa de fond, că decizia Curţii se aplică doar raporturilor juridice născute după aplicarea sa, pentru că o astfel de interpretare ar goli de conţinut sensul sesizării Curţii cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei prevederi ce şi-a produs deja efectele.
Ordinul atacat a fost emis în baza unei ordonanţe de urgenţă care a fost declarată neconstituţională şi acţiunile formulate ce au avut ca obiect asemenea ordine au fost admise pentru că ele au fost bazate pe un text de lege ce încalcă în fapt Constituţia.
Un al doilea motiv de recurs invocat a vizat împrejurarea că instanţa de fond nu a observat că toate motivele de nulitate invocate de către contestator, cu excepţia celui vizând neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009, se subsumează unei situaţii de fapt ce reprezintă un abuz flagrant al emitentului ordinului pentru că există neconcordanţe care nu pot fi explicate.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat instanţei de fond, prin precizarea la acţiune, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Preşedintele A.N.A.F., să fie obligată pârâta A.N.A.F. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la 25 mai 2010, data reintegrării efective în funcţie şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanţa de fond a respins cererea reclamantului între altele şi pentru că a apreciat că declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 37/2009 nu poate avea nici un efect asupra ordinului emis.
Pentru soluţionarea problemei de drept ridicată referitoare la efectele declarării ca neconstituţionale a unui act normativ se impun a fi făcute precizări.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
În raport de aceste considerente se va dispune anularea Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Preşedinte A.N.A.F. Bucureşti, având în vedere că a fost adoptat în baza unei ordonanţe declarată ca neconstituţională.
Conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public”.
În raport de soluţia de anulare a ordinului de eliberare din funcţie şi de dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Statutul funcţionarilor publici se va dispune obligarea şi la plata drepturilor salariale majorate şi indexate pentru perioada 22 mai 2009 şi până la 25 mai 2010, când recurentul-reclamant a fost reintegrat în funcţia publică pe care a deţinut-o.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii, anulării Ordinului nr. 1141/2009 şi obligarea pârâtelor la plata către reclamant a salariilor majorate şi indexate pentru perioada 22 mai 2009 – 22 mai 2010.
Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., având în vedere că în motivele de recurs nu au fost invocate critici privitoare la aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva Sentinţei nr. 5638 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de R.M. şi anulează Ordinul nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de A.N.A.F., obligă pârâtele să plătească reclamantului salariile majorate şi indexate pentru perioada 22 mai 2009 şi până la 25 mai 2010.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5290/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5216/2012. Contencios → |
|---|
