ICCJ. Decizia nr. 5245/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5245/2012
Dosar nr. 28972/2010
Ședința publică din 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi, ulterior precizată, reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul General al Mun. Bucureşti, Primăria Sect. 6 Bucureşti prin Primar,A.D.P.D.U.,Prefectul Mun. Bucureşti,M.A.I. – D.G.P.M.B. - Poliţia Sect. 6, Avocatul Poporului, Guvernul României – S.S.P.R. din decembrie 1989, solicitând obligarea acestora în solidar la plata de daune materiale în sumă de 1.400.000 euro, reprezentând c/v construcţiei proprietate personală, în suprafaţă de 700 mp, situată în Sect. 6, București ce i-a fost demolată abuziv şi nelegal; echivalentul sumei de 500.000 euro, reprezentând c/v terenului în suprafaţă de 500 mp aferent construcţiei; echivalentul sumei de 221.200 Euro, reprezentând c/v daunelor la care a fost obligat prin clauza penalizatoare la contractul de închiriere pe perioada septembrie 2003-martie 2010; aplicarea unei penalităţi de 93,33 euro/zi de întârziere, începând cu data prezentei acţiuni şi până la executarea obligaţiei de plată a despăgubirilor.
De asemenea reclamantul a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune morale în sumă de 200.000 euro şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat, în esenţă, dă autorităţile publice pârâte chemate în judecată trebuie obligate la plata de despăgubiri materiale şi morale, ce i-au fost cauzate, prin emiterea unor acte administrative ce au determinat demolarea construcţiei sale, legal autorizată, şi a încălcării dreptului său de proprietate asupra terenului, obţinut în baza Legii nr. 42/1990, acte administrative constatate ca fiind nelegale prin hotărâri judecătoreşti.
Reclamantul a mai susţinut că prin faptele lor pârâtele i-au creat o situaţie discriminatorie, i-au încălcat dreptul de acces la o instanţă, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la o bună administrare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. l, 18 alin. (1), 19 din Legea nr. 554/2004, art. l din Protocolul nr. 1, art. 13, 14 şi 6 din C.E.D.O.
Prin întâmpinări, pârâţii au invocat mai multe excepţii de fond, iar prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011, cu caracter interlocutoriu, Curtea a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Prefectul Mun. Bucureşti, M.A.I. – DG.P.M.B., Avocatul Poporului, Guvernul României S.S.P.R. din Decembrie 1989, constatând că aceşti pârâţi nu au calitate procesuală pasivă, dispunând scoaterea lor din cauză.
Totodată, instanţa a prorogat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Sect. 6 Bucureşti şi A.D.P. Sect. 6 Bucureşti.
Curtea a constatat că pârâta DGPMB a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, arătând că I reclamantul a formulat o acţiune în daune fără să fie precedată de o acţiune principală sau de un capăt de cerere principal privind anularea actului.
Reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ solicitând obligarea autorităţilor pârâte chemate în judecată la plata de despăgubiri materiale şi morale ce i-au fost cauzate, prin emiterea unor acte administrative ce au determinat demolarea construcţiei sale, despre care susţine că a fost legal autorizată, şi a încălcării dreptului său de proprietate asupra terenului, obţinut în baza Legii nr. 42/1990, acte administrative constatate ca fiind nelegale prin hotărâri judecătoreşti. Reţinând că acţiunea în daune poate fi introdusă fie o dată cu acţiunea principală fie ulterior, pe cale separată, ulterior constatării nelegalitătii actelor administrative ce au generat prejudiciul, ceea ce reclamantul a şi făcut prin acţiunea de faţă, ulterior, prin hotărâre irevocabilă fiind constatată nelegalitatea dispoziţiei nr. 1118/25 august 2003 de desfiinţare a construcţiei emisă de P.M.B. şi a somaţiei, Curtea a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de D.G.P.M.B.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.S.P.R., Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată, întrucât raportul juridic dedus judecăţii vizează plata de despăgubiri materiale şi morale ca urmare a unor acte administrative constatate a fi nelegale, acte care nu au fost emise de S.S.P.R.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefectului Mun. Bucureşti, s-a constatat că aceasta este, de asemenea, întemeiată, pe de o parte, pentru că Prefectul nu este emitentul actelor administrative care au generat prejudiciul invocat, iar pe de altă parte, faptul că între reclamant şi acest pârât a existat o corespondenţă legată de problema reclamantului, în cadrul audienţelor sau că Prefectul avizează de legalitate actele autorităţilor administraţiei publice locale, în general, nu-l face răspunzător solidar alături de emitentul actului administrativ care ulterior s-a dovedit a fi nelegal.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Avocatul Poporului, Curtea a constatat lipsa calităţii de titular al raportului juridic dedus judecăţii, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 30 din Legea nr. 35/1997 Avocatul Poporului nu răspunde juridic pentru opiniile exprimate, iar pe de altă parte, Raportul juridic legat de nesoluţionarea în termen a unei cereri, refuzul nejustificat de soluţionare sau anularea unui act emis ele Avocatul Poporului, nu are legătură cu cauza şi nu reprezintă izvor de prejudiciu în speţa de faţă.
Prin sentinţa nr. 6004 din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Primăria Sect. 6 Bucureşti şi A.D.P.D.U.
A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al Mun. Bucureşti, ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Primăria Sect. 6 Bucureşti şi A.D.P.D.U. Sect. 6, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reţinând că, deşi nu sunt emitenţii dispoziţiei din 25 august 2003 de desfiinţare a construcţiei emisă de P.M.B. şi a somaţiei, constatate nelegale, aceste autorităţi au pus în executare decizia de demolare şi, întrucât reclamantul solicită despăgubiri în ceea ce priveşte demolarea construcţiei provizorii ca operaţiune în ansamblul său, aceasta priveşte inclusiv partea de executare a actelor administrative în temeiul cărora s-a dispus demolarea, astfel că, din acest punct de vedere, cele două pârâte sunt titulare a raportului juridic dedus judecăţii, având calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea a constatat că reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti la data de 31 martie 2010, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar la plata de daune materiale în sumă de 1.400.000 euro, reprezentând c/v construcţiei proprietate personală, în suprafaţă de 700 mp, situată în Sect. 6, ce i-a fost demolată abuziv şi nelegal; echivalentul sumei de 500.000 euro, reprezentând c/v terenului în suprafaţă de 500 mp aferent construcţiei; echivalentul sumei de 221.200 euro, reprezentând c/v daunelor la care a fost obligat prin clauza penalizatoare la contractul de închiriere pe perioada septembrie 2003-martie 2010; aplicarea unei penalităţi de 93,33 euro/zi de întârziere, începând cu data prezentei acţiuni şi până la executarea obligaţiei de plată a despăgubirilor.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune morale în sumă de 200.000 euro şi la plata cheltuielilor de judecată, iar la data de 27 septembrie 2011 şi-a majorat cuantumul despăgubirilor solicitând obligarea pârâţilor şi la plata sumei de 525.000 euro, reprezentând c/v chiriilor neîncasate pe perioada 2004-martie 2010.
Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în daune poate fi introdusă fie o dată cu acţiunea principală fie ulterior, pe cale separată, ulterior constatării nelegalităţii actelor administrative ce au generat prejudiciul, însă, în cadrul termenului de prescripţie de un an calculat de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Raportat la situaţia de fapt existentă în dosar, Curtea a apreciat că reclamantul a cunoscut de existenţa actului administrativ vătămător şi în mod evident de prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare a demolării construcţiei, la data de 23 februarie 2004, când a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei, în Dosarul nr. 7545/CA/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a, arătând că potrivit Legii nr. 215/2001, competenţa de autorizare şi deci de demolare a trecut la primăriile de sector şi că pe rolul Judecătoriei Sect. 6, se află o acţiune pentru dobândirea titlului de proprietate pentru terenul pe care se află construcţia, solicitând anularea Dispoziţiei de demolare şi a somaţiei, instanţa încuviinţând în principiu cererea.
Curtea a apreciat că deşi prin sentinţa civilă nr. 1772 din 4 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1012 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII s-a constatat nelegalitatea Dispoziţiei din 2003 şi a somaţiei din data de 19 august 2003, efectul, admiterii unei excepţii de nelegalitate nu repune pe reclamant în termenul de a solicita despăgubiri, de la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei prin care s-a admis excepţia de nelegalitate, întrucât, dreptul la acţiune în ceea ce priveşte despăgubirile curge de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În concluzie, instanţa a constatat că dreptul la acţiune pentru despăgubiri al reclamantului nu s-a născut o dată cu constatarea irevocabilă a nelegalităţii Dispoziţiei şi somaţiei, ci de la data de 23 februarie 2004, când reclamantul a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei, în Dosarul nr. 7545/CA/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a SC N.S. SRL.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 11 decembrie 2012 Înalta Curte, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti ca instanţă de fond în contencios administrativ în soluţionarea prezentei cauze.
Examinând excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, invocată potrivit art. 304 pct. 3, art. 159 pct. 2 şi art. 162 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (formă aplicabilă în cauză, în temeiul art. XXII alin. (2) din acest din urmă act normativ), Înalta Curte constată că este fondată.
În materie de competenţă a instanţelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că:
„ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ: a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei,contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţa de faţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a pârâţilor.
În speţă, cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, raportul juridic dedus judecăţii are ca părţi, pe reclamantul C.R. şi pe pârâţii Primarul General al Mun. Bucureşti, Primăria Sect. 6 Bucureşti şi A.D.P. Sect. 6. Pârâţii sunt autorităţi publice de nivel local, ceea ce, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atrage competenţa materială a tribunalului ca instanţă de fond în contencios administrativ.
Chemarea în judecată şi a unor autorităţi publice centrale – M.A.I., Avocatul Poporului şi S.P.R. din Decembrie 1989, este lipsită de relevanţă din perspectiva determinării competenţei materiale a instanţei de fond, sub acest aspect, prima instanţă constatând corect că autorităţile respective nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului C.R., va casa hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmând ca instanţa competentă să analizeze şi susţinerile formulate în recurs, a căror examinare nu poate fi efectuată de instanţa de control judiciar, în raport de admiterea excepţiei de necompetenţă materială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.R. împotriva Încheierii din 10 mai 2011, a Încheierii din 31 mai 2011 şi a sentinţei nr. 6004 din 18 octombrie 2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5246/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5281/2012. Contencios → |
|---|
